Monahia Benedicta Braga, slujirea, darurile, pribegia și aducerile aminte

La vreo două sute de metri de casa Ciopron se afla casa arătoasă a maicii Benedicta Braga, plecată de mult şi definitiv într’o mânăstire din Statele Unite, casă lăsată în grija maicii Eufrosina (Frusinica), ucenica ei, care însă locuia într’o bojdeucă din fundul curţii, împreună cu maică‑sa, tot călugăriţă.Venea periodic să o vadă prietena ei de o viaţă, Ştefana Velisar Teodoreanu (Lilly), văduva lui Ionel, care însă era găzduită, prin veche tradiţie, în casa unei călugăriţe din incinta mânăstirii. De la fereastra salonului meu o vedeam pe doamna Teodoreanu cum urca sprintenă, la cei peste 80 de ani ai săi, scara cu 144 de trepte (preţ de şapte etaje) care făcea legătura între mânăstire şi Casa Ciopron, sprijinindu‑se cochet pe un baston subţire ca o trestie. Deschideam fereastra şi o salutam de bun‑venit, ceea ce însemna că, fie la mine, fie la doamna Sadoveanu, vom avea o reuniune literară. Periodic în casa maicii Benedicta Braga de la Mănăstirea Văratic își făcea apariţia doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga, de obicei împreună cu blândul Apostol, soţul ei. După moartea doamnei Sadoveanu a devenit, practic, moştenitoarea casei, ceea ce a făcut‑o ca, spre sfârşitul vieţii, călugărindu‑se, să‑şi ia numele monahal de Benedicta (fragment din volumul Memorii, Valeriu Anania, Ed. Polirom, Iaşi, 2008).

Dacă Mănăstirea Văratic ar alcătui într‑o zi un Pateric al ei, va avea zeci ori sute de călugărițe pe care va trebui să le amintească în paginile acestui op. Printre acestea, chipul și pilda maicii Benedicta Braga (1919–2005) vor sta la loc de cinste.

Monahia Benedicta s‑a născut lângă vestita Mănăstire Căpriana, la 9 martie 1919, în satul Condrița, care avea și el o mănăstire cu aproape 100 de călugări, din părinții Cozma și Maria Magdalena. La numai șase ani, copila Versavia, cum se numea din Botez, a venit la Mănăstirea Văratic. Când a început să priceapă lucrurile, s‑a trezit în mănăstire, înconjurată de sute de călugărițe de la care a învățat, cât a reușit, lucruri folositoare pentru sufletul ei. Tot din mănăstire a urmat școala primară și apoi un liceu particular în Piatra Neamț, terminat la „Oltea Doamna” în Iași. A absolvit apoi cursurile Conservatorului și Facultatea de Științe (care avea în componență, pe lângă Științele naturale, Fizica și Chimia). În fiecare zi trecea pe la Catedrala Mitropolitană, închinându‑se cu evlavie moaștelor Sfintei Parascheva, iar la Mănăstirea Golia cânta în duminici și sărbători pentru a se putea întreține. La catedrală, fratele ei, Roman Braga, câțiva ani mai târziu, funcționa ca ierodiacon în vremea slujirii Mitropolitului Sebastian Rusan. După terminarea studiilor, monahia Benedicta a devenit directoarea Școlii monahale din Văratic și un foarte bun ghid, care împletea istoria mănăstirii cu spiritualitatea filocalică, ea însăși fiind împlinitoare a pravilei și următoare a Cărării către împărăție. Timpul marilor bucurii n‑a durat prea mult. În anul 1959, decretul comunist abuziv 410 o alunga din mănăstire, așa cum a alungat sute şi chiar mii de călugări, departe în lumea largă. A muncit din greu, cu brațele, pentru a avea pe masă o bucată de pâine. Fratele ei, ierodiaconul Roman Braga, a cunoscut în perioada aceea asprimea închisorilor comuniste și apoi paharul amar al exilului. Maica Benedicta nu s‑a descurajat. Împreună cu o altă călugăriță, Apolinaria, rămasă alături ca într‑o mică obște și dincolo de zidurile mănăstirii, într‑un sat din apropiere, Crăcăoani. Au strâns câțiva bănuți și au cumpărat o casă pe culmea satului Văratic, de la fiul actriței Lucia Sturdza Bulandra. Din locul acela vedeau mănăstirea și ascultau cântecul toacei și al clopotelor. Excluse în mod formal din obște, ele nu s‑au abătut de la rigorile vieții îngerești pe care o împlineau din fragedă copilărie. Apoi furtuna a trecut. Primită din nou în mănăstirea sa, monahia Benedicta împreună cu maica Apolinaria, care i‑a fost aproape, au învățat din paginile Scripturii cât de mare este fapta primirii de străini. Neștiind pe cine primește, Avraam i‑a ospătat pe îngeri și mare s‑a chemat înaintea lui Dumnezeu, cel în Treime arătat la stejarul de la Mamvri.

Așadar, nu prea departe de casa Episcopului Partenie Ciopron, a locuit o călugăriță de rară distincție. Pregătită, cultivată și foarte evlavioasă, monahia Benedicta Braga era sora arhimandritului Roman Braga, plecat și el printre străini, în vremuri grele.

Principesa Ileana a României, devenită în anii ’60 monahia Alexandra, s‑a adresat, prin 1975‑1976, Patriarhului Justinian Marina pentru a‑i trimite câteva călugărițe din România, în vederea organizării unei mănăstiri românești in America.

Delegația care a plecat din România către SUA în frunte cu monahia Benedicta Braga, care avea să devină stareță și ctitor al unei mănăstiri româneşti în America, a primit binecuvântarea patriarhului în ultimii săi ani de viaţă. A continuat alături de principesa Ileana - monahia Alexandra - misiunea de a descoperi altora calea către Împărăţie. Sute de americani L‑au cunoscut pe Dumnezeu şi s‑au convertit la Ortodoxie datorită monahiei Benedicta. Ea a păstrat rânduiala Mănăstirii Văratic, cu slujbe, cântări şi primirea străinilor. Până şi hramul mănăstirii a rămas același ‑ „Adormirea”, ca la Văraticul inimii ei. Gândurile și sufletul ei reveneau mereu la metanie, unde venise când avea numai șase ani.

Înainte de a călători în Statele Unite ale Americii, unde a fost invitată de principesa Ileana, monahia Bendicta Braga a primit în casa ei mulți cărturari, oameni ai Bisericii, persoane cu pregătire și sensibilitate, între care viitorul ierarh Pimen Zainea, o vreme slujitor la Mănăstirea Văratic, familia lui Sadoveanu și o persoană specială, doamna Lilly Teodoreanu (Ștefana Velisar). Muzicieni, scriitori, pictori, profesori universitari, medici găseau la casa maicii Benedicta ușa deschisă. Discuții profunde, pline de cuvântul Scripturilor, făceau din locul acela o universitate sau academie de vară. Maica Benedicta a realizat o astfel de misiune, fiind sufletul acestor întâlniri. Era o gazdă primitoare și bună, un om de omenie, o monahie care a trăit pentru alţii.

Maica Benedicata îi găzduia și omenea adeseori pe cei amintiți, dar și pe alții care se adăugau cu felurite prilejuri, mai ales la hramul mănăstirii, sărbătoare pentru întreg ținutul Neamțului. Acolo poposea adeseori și doamna Zoe Dumitrescu Bușulenga, împreună cu soțul ei, Apostol, deveniți între timp co‑proprietari ai chiliei maicii Benedicta, conform dorinței și însemnărilor ei testamentare.

În acest timp grupul intelectualilor și iubitorilor de subțire amintit a continuat să se întâlnească periodic la Mănăstirea Văratic.

În anul 2002 am vizitat‑o în SUA pe monahia Benedicata Braga. Am întâlnit‑o la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, nu departe de Detroit, locul unde se află mulți români stabiliți în ultimul veac.

Când am întâlnit‑o atunci, arhimandritul Roman Braga, fratele ei, era viguros și foarte prezent în viața comunității. Se afla în mănăstire, destul de bolnav, și arhimandritul Felix Dubneac. Oameni speciali, cu deosebite daruri de la Dumnezeu. Arhimandritul Roman Braga era un monah cărturar, cu o anume viziunea critică, aspră și tăioasă. Am remarcat atunci așezarea, tăcerea și buna cuviință a arhimandritului Felix, care fusese în temnițele comuniste, pictor consacrat, iar în ultima parte a vieții, memorialist, scriitor, reușind să tipărească câteva lucrări scrise în exil.

Înainte de a o cunoaște și de‑a afla mai multe despre cuvioşia sa, am primit în anul 1993 un frumos și prețios dar făcut de ea. Prin „mijlocirea” iubitei sale nepoate Zica (dr. Zenovia Preda), revenită atunci dintr‑o lungă călătorie pe continentul nord-american. Era un veșmânt splendid, cusut de maica Benedicta, în chilia ei românească aflată departe de țară, dincolo de Ocean. Veșmântul, de mătase naturală, strălucitor ca de Înviere, l‑am purtat în ziua hirotoniei întru ieromonah a nevrednicei mele persoane. Mâhnit pentru despărțirea de slujirea diaconească pe care o făceam cu atâta drag, n‑am apucat să mă mândresc cu un asemenea veșmânt pentru care maica Benedicta plătise mai mult de o mie de dolari. Am de atunci datoria să o pomenesc împreună cu pomelnicul pe care mi l‑a adus doctorița cea fără de arginți, Zenovia Preda.

 L‑am purtat cu mare bucurie la hirotonia care a avut loc în Catedrala Mitropolitană din Iași, la pomenirea Preacuvioasei Parascheva, apoi l‑am păstrat cu specială atenție și‑l îmbrăcam la sărbători importante, o dată, de două ori pe an.

După nouă ani de la primirea veșmintelor trimise de ea, am întâlnit‑o, într‑o zi de toamnă târzie, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, cale de două‑trei ceasuri de Detroit, SUA. O călugăriță cu chipul senin, plină de bucurie pentru întâlnirea celor din țară. Așa a fost întreaga ei viață. Dăruire pentru alții și bucurii făcute altora. Poate că adeseori a uitat de sine, lucrând mai mult pentru semenii ei. A fost o prințesă, fără să provină din stirpe nobilă și o călugăriță de vocație fără să trâmbițeze acest lucru.

Am păstrat cu maica Benedicta o vreme, corespondență episodică, iar îndată ce am aflat că s‑a mutat din această viață, am pomenit‑o la cei adormiți, trecând‑o în pomelnicul personal, după cum se cuvenea.

În anul 2016 Dumnezeu a rânduit să mă aflu din nou pentru câteva săptămâni în America, unde am participat la sfințirea unei biserici la Troy, în apropiere de Detroit, statul Michigan. Aflându‑mă acolo, mi s‑a transmis că a doua zi era înmormântarea arhimandritului Roman Braga. Stareța mănăstirii, monahia Gabriela, de metanie și ea de la Văratic, ucenică a maicii Benedicta, m‑a rugat să particip la înmormântare. Am oficiat slujba după tradiția românească, iar la final, părinții, maicile și surorile din mănăstire mi‑au mulțumit și au mărturisit că nu au fost până atunci martori la asemenea slujbă. Într‑adevăr, rânduiala specială și câteva cântări inedite, precum și așezarea în groapă a monahilor, diferă de cealaltă slujbă cu care cei mai mulți dintre credincioșii ortodocși sunt obișnuiți.

La Mănăstirea Văratic, amintirea maicii Benedicta a fost mereu păstrată de maica Eufrosina (Frusinica) Jescu, de mama ei, care s‑a călugărit cu numele Ecaterina, de maica Pimena, dar și de alte monahii, care i‑au fost aproape. Toți aminteau despre bunătatea inimii ei, despre deschiderea pe care o avea față de ceilalți, despre superioara înțelegere a oamenilor și, mai ales, despre inefabila ei dăruire de amfitrion pentru oaspeții ce‑i avea, între ei mulți cărturari apropiați Bisericii.

În preajma maicii Benedicta se citea la Psaltire, dar se asculta și muzică simfonică. Invitații, mai ales la sărbătorile de Crăciun și Anul Nou, se minunau ascultând colinde, cântate de un grup de maici, special invitate pentru a‑i bucura pe cei prezenți. Se întâlneau mereu cuvinte de folos și zidire sufletească rostite din Sfintele Scripturi și scrierile patristice. Astfel, amintirea ei s‑a perpetuat, chiar dacă era plecată din Mănăstirea Văratic și stabilită în America.

În puținele mele popasuri din acea vreme, la invitația doamnei Zoe Dumitrescu Bușulenga, apoi a părintelui Bartolomeu Anania, am remarcat că numele maicii Benedicta era des pomenit. Nu doar la Văratic, ci și la Iași, în locuința unuia dintre cei mai cunoscuți medici ai vremii, doctorul Zenovia Preda, se observa aceeași cinstire pentru maica Benedicta Braga, pentru fratele ei, arhimandritul Roman, și pentru atmosfera întâlnită în cunoscuta chinovie nemțeană, școală de evlavie și trăire înaltă a valorilor credinței și culturii românești.

La Mănăstirea Văratic au fost și alte călugărițe care au primit în odăile caselor lor pelerini, mulți dintre ei fiind marcați de întâlnirea cu ele, viața duhovnicească prinzând contur în sufletul lor. Unii au venit pentru liniște, au mai găsit câteva ceasuri pentru scris, plimbări, aer proaspăt de munte și înălțare de gând către Cel Preaînalt.

Într‑una din casele mănăstirii, unde a locuit monahia Glicheria Mănăstireanu, care a trăit 98 de ani, au fost primiți ani la rând mulți cărturari. În casa ei, deosebit de primitoare, a poposit adeseori scriitorul, profesorul universitar și academicianul Constantin Ciopraga de la Iași, actrița Draga Olteanu Matei, Lilly (Ștefana Velisar) Teodoreanu, Profira Sadoveanu, Cornelia Pilat, Bartolomeu Valeriu Anania, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Grigore Ilisei, arhim. Dionisie Velea, fost stareț al mănăstirilor Neamț și Bistrița și exarh al Arhiepiscopiei Iașilor, prof. dr. Constantin Dolinescu, chirurg, prof. dr. Constantin Lazăr, chirurg, prof. dr. Nicolae Oblu, neurochirurg, și alții asemenea.

În casa maicii Glicheria, locuia mai ales în timpul verilor doamna Lilly Teodoreanu. Acolo erau invitați în vremea popasului ei ceilalți scriitori aflați în mănăstire, fie că întâlnirea era prilejuită de o cafea, un ceai sau pentru masa de prânz, ori cină.

Prânzul (cina) era doar un pretext, întrucât discuțiile se prelungeau până târziu la lăsarea întunericului. Altădată, grupul de scriitori și cărturari se mutau la părintele Anania, unde erau primiți și ospătați de către harnica monahie Galineea. Alteori, cenaclul era găzduit în saloanele stăreției, iar maica Nazaria cu ucenițele erau atente pentru ca acestora să nu le lipsească nimic. Dialogurile literare erau găzduite și de academicianul Zoe Dumitrescu Bușulenga, în casa de pe deal.

Au fost și alte maici care au primit scriitori, medici universitari, artiști, etc. Una dintre ele era maica Aglaida, pomenită de scriitorul Grigore Ilisei în scrierile sale. Maicile Teodora și Nimfodora Popoaia au primit și ele în casa lor cărturari, oameni de știința și bună cuviință.

Aproape fiecare casă a maicilor din mănăstire găzduia oameni importanți, dar primeau și oameni de rând, pe care‑i ospătau și ajutau.

Atmosfera întâlnită altădată la Schitul Vovidenia din preajma Mănăstirii Neamț, unde poposea Sadoveanu, vizitat de scriitori, rudenii, oameni importanți ai vremii lui, inclusiv șeful Statului român din perioada respectivă s‑a mutat, mai târziu, după 1960, și la Mănăstirea Văratic.

În vremea slujirii mele ca arhidiacon, îmi amintesc de vizita președintelui României, în 1993, dar și de popasul multor miniștri, demnitari, unii dintre ei zăbovind mai multe zile la mănăstire, mărturisind apoi că atmosfera de la Văratic era greu de întâlnit în altă parte.

Asemănătoare era și ambianța de la Agapia. Specificul acestor locuri, cu atât de mulți cărturari, a însemnat foarte mult, atât pentru mănăstire, cât și pentru ei, pentru împlinirea lor duhovnicească și apropierea de cuvintele Evangheliei.

Așa se face că academicianul Zoe Dumitrescu Bușulenga a devenit în urma apropierii de maica Benedicta și alți oameni ai Bisericii un fervent misionar; am auzit‑o vorbind în vremea când slujeam ca arhidiacon, apoi ca ieromonah, în prezența Mitropolitului Moldovei sau a Episcopului-vicar de la Iași, în compania oamenilor importanți care poposeau la Văratic, dorind să se apropie de Dumnezeu. Însuși numele ce a ales să‑l poarte ca monahie îl putem considera un omagiu adus celei ce i‑a descoperit din tainele Sfintei Ortodoxii, monahia Benedicta Braga.

Monahia Benedicta Braga reprezintă un model de slujire a monahismului din România într‑o cruntă perioadă, dar și exemplul misionarului plecat departe de țară, care a dus împreună cu ea în îndepărtatul continent nord‑american comoara monahismului românesc și a bunelor tradiții păstrate în lavra Văraticului. Cei care au cunoscut‑o vorbesc despre viețuirea ei cuvioasă, cu valențe filocalice și cărturărești deopotrivă.

Monahia Benedicta a fost, printre cele mai înțelepte și evlavioase călugărițe ale Văraticului din veacul XX. A fost greu încercată, umilită, trimisă departe de locul pe care l‑a iubit atât de mult, unde și‑a închinat întreaga viață.

Într‑o poiană străjuită de tot felul de arbori, ca în pădurile Neamțului, monahia Benedicta, misionara neobosită a Bisericii Ortodoxe Române, așteaptă din anul 2005 ziua cea mare a Învierii și răsplata pentru multa‑i osteneală. Sufletul ei rămâne legat de Văratic, mănăstirea ocrotită din Ceruri de atâția îngeri și de rugăciunile neadormite strânse din veac în cupa de aur dusă înaintea Ziditorului a toate.