Amma Sincletica nu era doar un ascet aspru, ci avea discernământ și o înțelegere nuanțată. Ea a fost întrebată „dacă neagoniseala este un bine desăvârșit”. Maica a zis: „Desăvârșit pentru cine poate. Cine-o suportă suferă trupește, dar se odihnește sufletește. Așa cum hainele aspre se spală bătându-le și storcându-le, tot așa sufletul puternic se întărește și mai mult prin sărăcia de bunăvoie”.
În Pateric nu există rețete, nu există soluții generice care să poată fi aplicate tuturor. Dar, dacă totuși există un fir conductor care să lege toate rezolvările asceților, atunci acela este personalizarea, abilitatea ca, pornind de la principiile evangheliilor, părinții să găsească soluții creative pentru problemele celor care vin la ei și caută sfat. Asta înseamnă că nu toate virtuțile și practicile duhovnicești sunt în aceeași măsură folositoare tuturor. Având configurații lăuntrice diferite, este necesar ca practica ascetică să fie modulată în funcție de accentele specifice fiecăruia. Tocmai de aceea amma Sincletica se ferește să confirme că neagoniseala, sărăcia, este un bine desăvârșit. Poate fi pentru unii, care au anumite calități și un anume set de înclinări interioare, care se pot descoperi prin discernământ duhovnicesc. Este un bine desăvârșit pentru cine poate suporta o asemenea asprime, fără să se năruiască lăuntric sau fizic. Pentru aceștia, chiar dacă se resimte în permanență ca ceva dificil și este un efort mereu, totuși, efortul acesta aduce odihnă sufletească. Neagoniseala, sugerează maica Sincletica, este calea către o formă de libertate. Și metafora utilizată de ea este ilustrativă. Ea compară sufletul puternic cu niște haine aspre. Acestea se pot curăța prin metode dure. Însă sufletul trebuie să aibă o construcție potrivită pentru așa ceva. Dacă, dimpotrivă, sufletul este fragil, sensibil peste măsură, încercarea de a-l supune la o asceza aspră îl poate sfâșia, adică îi poate afecta unitatea lăuntrică.
De aici înțelegem că aventura extraordinară a nevoitorilor nu este chiar la îndemâna oricui; că cel care pornește pe o asemenea cale trebuie să înțeleagă că ea este una extraordinară și implică riscuri, inclusiv acela de a te pierde. Dar și câștigul este pe măsură. Iar drumul ascetic către Dumnezeu este, implicit, un drum către libertatea nețărmurită pe care doar harul o poate oferi. De fapt și dorința de înavuțire, acumularea de bunuri materiale, este tot o căutare a libertății. Probabil că pornește din același centru interior. Însă cele două căi spre libertate sunt incompatibile. Posesiunile materiale îți dau, pe de o parte, o formă de libertate, iar pe de alta ți-o răpesc, fiindcă inima se lipește de ele. În felul acesta, cele două căi se dovedesc a fi incompatibile. Dar, așa cum zice amma Sincletica, pentru sufletul puternic, neagonisirea este un bine desăvârșit, care odihnește sufletul și îl întărește.
Ne-am obișnuit cu comemorările din fiecare an ale Bisericii noastre ortodoxe, care marchează atât momente istorice, cât și liturgice, dogmatice sau spirituale, încercând să trezească conștiința credincioșilor spre o viață activă și unitară din perspectiva mesajului pe care îl transmite.
Vreme de peste trei ani, Mântuitorul Hristos le-a vorbit Sfinților Săi Ucenici și Apostoli despre tainele Împărăției lui Dumnezeu. Fiind oameni cu măsuri și înțelegeri diferite, la început nu au pătruns sensurile adânci ale învățăturilor dumnezeiești, dar, când Duhul Sfânt s-a revărsat peste ei, mintea li s-a deschis, inima le-a fost luminată și au înțeles toate...
Suntem în timpul Postului Mare când în cursul săptămânii (de luni până vineri) se oficiază în biserici Liturghia Darurilor înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul, autorul ei, pe care-l
Duhovnicia părinților deșertului și, în general, spiritualitatea ortodoxă se întemeiază pe ucenicie, pe trecerea învățăturii și a experienței de la o generație la alta, în mod direct. Dar, tocmai pe
.jpg)
Duminica a 2-a din post (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12 În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de
Umanismul, așa cum ni‑l prezintă istoria ultimelor secole, a pus în centrul atenției omul, uitând de raportarea lui la Creator. Însă „emanciparea” realizată nu a condus la împlinirea omului, la fericirea
Fraților, prin credință, Moise, când s-a făcut mare, n-a voit să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceața cea trecătoare a
Sfântul Benedict, al cărui nume înseamnă binecuvântat, era din cetatea Nursia, Italia, nu departe de Roma. S-a născut în anul 480 din părinţi dreptcredincioşi, cu bună stare. Fiind
Sfântul Grigorie Palama, Capitole despre rugăciune și curăția inimii, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 416-417 „(...) De aceea, cel care prin purtarea de grijă în vremea
Anul 1925 este foarte important pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru că Biserica noastră a fost ridicată la rang de Patriarhie. În acest an s-a desfăşurat un amplu proces de înfiinţare a Patriarhiei Române, ce s-a bucurat de spaţii ample în presa vremii.
În ultimii șase ani, la Casa Muzeu „Alexei Mateevici” din Căinari, în luna martie, împreună cu preoții din Protopopiatul Căușeni, cu preotul Valentin Baltaga din Parohia „Sfinții Arhangheli” și autoritățile din acest oraș, dar și cu mulțime de tineri, elevi și lucrători în domeniul culturii din raionul Căușeni, am oficiat slujba Parastasului și am participat la activitățile culturale dedicate preotului Alexei Mateevici (1888-1917), unul dintre poeții înzestrați cu mult har și talent, care ne-a lăsat cea mai frumoasă poezie dedicată limbii: „Limba noastră”.
Unii călugări din mănăstirile athonite, numiţi şi isihaşti, au ajuns să vadă lumina necreată a lui Dumnezeu. Dar adversarii lor respingeau posibilitatea vederii lui Dumnezeu de către om, negau distincţia dintre fiinţă şi energii în Dumnezeu, excluzând orice posibilitate de comuniune reală a omului cu Dumnezeu. Cel care a luat iniţiativa de a le răspunde acestora a fost Sfântul Grigorie Palama, care a vorbit despre posibilitatea cunoaşterii şi a unirii cu Dumnezeu, afirmând că nu există natură (fiinţă) nelucrătoare care să nu se manifeste în afară prin energii. Sfântul, pentru care isihasmul devenise un mod de viaţă, a răspuns că isihaştii nu văd Fiinţa lui Dumnezeu, ci energiile necreate care se revarsă din Fiinţa Lui.
În 28 februarie 2025 se împlinesc 240 de ani de la moartea martirică a lui Horea și a lui Cloșca, din anul 1785, la Alba-Iulia. Crișan murise deja în închisoare, în 13 februarie. Deși în raportul comisiei de anchetă se menționează că acesta s-a sinucis, există mai multe argumente care aruncă îndoiala asupra acestui lucru.
Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii, unul foarte profund, dens și uneori greu de asimilat. Temele abordate de el, cum sunt distincția dintre ființă și lucrările nezidite în Dumnezeu, distincția dintre teologie și vederea lui Dumnezeu în lumină, sunt adânci, greu de expus în cuvinte. Nici exprimarea lui nu este simplă, pe alocuri chiar aticizată și, mai mult, deși se folosește destul de des de metoda argumentației de tip aristotelian, documentaţia lui este laborioasă, nu ușor de urmărit, parcă vrând cu tot dinadinsul să-i invite pe detractorii lui să-i recitească paragrafele! Deci, da, Grigorie Palama este un teolog greu de descifrat și trebuie să recunoaștem și greu de digerat, nu numai de frații noștri de alte confesiuni, dar uneori și de noi. Bunăoară, citindu-l pe Varlaam, Achindin și mai ales pe Grigoras sau Dexios, s-ar putea să ni se pară la început mai clari, mai logici, mai digerabili! Totuși, dincolo de aceste dificultăți, Grigorie Palama este teologul luminii nezidite al lui Dumnezeu, teologul care ne arată cum să urcăm muntele Taborului pentru a-L întâlni acolo pe Hristos, izvorul luminii. Învățătura lui este despre viață, viața în Hristos.
