Nejudecarea

Cuvintele și faptele părin­ților deșertului rămân, cel mai adesea, de o stranietate extraordinară. Sunt din altă lume și faptul acesta este evident, cu toate că încercăm să le îmblânzim prin explicații. Există în viețile lor ceva excesiv, dar pentru ei salvator, întrucât este îndreptat către Dumnezeu.

Din această categorie a excesivilor face parte și avva Pior. Ascetul este un maestru al detașării de tot ce este material și ține de lumea aceasta. Patericul ne oferă doar trei apoftegme, fiecare cu câte o scenă din viața lui. Prima dată îl vedem cum lucrează vara la cineva, care refuză să îi plătească. A doua vară s-a dus la fel și tot fără plată s-a întors în mănăstire. Tot așa și în al treilea an, dar de data aceasta Dumnezeu l-a cercetat pe proprietar, și acesta a început să îl caute pe bătrân, care nu a mai vrut să primească plata, pentru că lui îi răsplătise deja Dumnezeu. Prin urmare l-a sfătuit pe acela să dea banii la biserică.

În a doua scenă îl vedem cum obișnuia să mănânce în picioare, plimbându-se, pentru ca nu cumva să simtă vreo plăcere trupească de pe urma mâncatului, care este o activitate secundară.

În a treia scenă, monahul acesta, atât de aspru cu sine, pune în scenă o parabolă similară cu una pe care o găsim și la Moise Arapul.

„Odată, s-a ținut o adunare, la Sketis, pentru un frate care greșise. Toți părinții vorbeau, numai avva Pior tăcea. La sfârșit s-a ridicat, a ieșit, a luat un sac, l-a umplut cu nisip și l-a aburcat pe umăr. Apoi a luat un coș mic de tot, cu nisip, și l-a pus în față. Când părinții l-au întrebat ce înseamnă toate acestea, el a răspuns: «Sacul cu mult nisip sunt greșelile, o grămădă; le-am pus în spatele meu, ca să nu mă întristez din cauza lor și să plâng. Pe cele mici ale fratelui le-am pus înainte și vorbesc, tot vorbesc despre ele și-l judec. Nu așa trebuie să fac, ci să le pun pe ale mele în față, să am grijă de dânsele, și să-L rog pe Dumnezeu să mă ierte». Atunci părinții s-au ridicat și au zis: «Cu adevărat, aceasta este calea mântuirii».”

Lecția părinților este perenă: Împotriva pornirii noastre firești de a vedea mai întâi greșelile celorlalți, calea mântuirii presupune realizarea unei inversiuni, după cuvântul Mântuitorului din Evanghelie. „Nu judecați, ca să nu fiți judecați, căci cu judecata cu care judecați, veți fi judecați, și cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, și bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău și iată bârna în ochiul tău? Fățarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți paiul din ochiul fratelui tău” (Matei 7, 1-5). Dar, cu toate că aceste cuvinte ale Domnului se aud de două mii de ani, încă este o surpriză când cineva le pune în practică direct, așa cum a făcut-o avva Pior sau avva Moise arapul.