La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Molitfelnicul preoților de caritate. Cartea a văzut lumina tiparului la finalul anului 2024, declarat în Patriarhia Română drept Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor.
Nevoia de absolut
În 1905, Albert Einstein a formulat Legea relativității restrânse, care, în esență, afirmă că timpul, distanța, masa, energia și cantitatea de mișcare sunt relative la sistemul de referință: obiectele în mișcare apar mai grele și mai dense pe direcția lor de mișcare, timpul se scurge mai lent la ceasurile aflate în mișcare, iar două evenimente care par simultane unui observator apar în momente diferite altuia, care se deplasează față de primul.
Unsprezece ani mai târziu, în 1916, el a dat lumii Legea relativității generale, o teorie geometrică postulând că masa și energia pot determina o curbură a spațiului, care influențează traiectoria obiectelor aflate sau ajunse în zonă, inclusiv a luminii, ca afect al forțelor gravitaționale. Imaginea intuitivă este aceea a unei bile așezate pe o pânză suspendată: pânza se adâncește în locul respectiv.
Cum atât fundamentele, cât și explicațiile celor două teorii sunt prea sofisticate pentru covârșitoarea majoritate a oamenilor, ceea ce s-a reținut cel mai bine, de peste un secol încoace, este că timpul e relativ și că astronauții care ar călători într-o navă cu viteza apropiată de cea a luminii (mai e ceva timp până atunci...) s-ar întoarce pe Pământ (dacă s-ar mai întoarce, firește) un pic mai tineri decât cei de exact aceeași vârstă cu ei când au plecat, dar care au rămas acasă.
Și, pe de altă parte, în gândirea și vorbirea populară s-a impus ideea simplificată că „Totul e relativ”.
Așa pare să fie. Cum ar putea fi altfel? Un film care-mi place mie, altuia i se pare mediocru sau chiar o prostie. O carte pe care o consider fundamentală, pentru altcineva nu-nseamnă mai nimic. O performanță sportivă formidabilă pentru un atlet mai puțin dotat e banală pentru un super-sportiv.
Frumos sau urât nu înseamnă același lucru în lumea modei și în aceea a unui trib de aborigeni. Înalt ori scund nu e totuna în lumea baschetului și în comunitatea pigmeilor. Rapid sau lent diferă radical între un alergător la suta de metri și pentru un om bătrân sau care abia se mișcă. Sărăcia înseamnă cu totul altceva în România, în Bangladesh, respectiv în Emiratele Arabe Unite.
Deci, chiar totul e relativ?
O, nu! Din fericire, nu. Dumnezeu și credința în Dumnezeu sunt absolute. Am putea adăuga chiar că este absolută și nevoia de absolut a ființei umane. Azi parcă mai mult decât oricând. Istoria a cunoscut perioade mai tragice, războaie mondiale, genocide, molime care au ucis sute de milioane de oameni, catastrofe naturale de mari proporții. Nu ne confruntăm azi cu așa ceva, e drept, în schimb, suntem de-a dreptul năuciți de răsturnarea și relativizarea valorilor, dublate de un adevărat tsunami al știrilor false, alimentat de performanțele nocive ale aşa-zisei inteligențe artificiale. E tot mai greu să știi dacă e adevărat sau nu ceea ce citești, vezi ori auzi. Și nu doar dacă e adevărat - ci și dacă e important!
În aceste condiții, în ce să mai crezi?
Răspunsul se impune de la sine: în Dumnezeu și în sfinții Săi. Să crezi și să te rogi inclusiv ca Dumnezeu să-ți limpezească mintea și să te ajute să ai discernământul necesar ca să alegi grâul de neghină din masa uriașă de informații care ne asaltează zilnic și să identifici cât mai corect adevăratele valori din toate domeniile.