O carte de suflet închinată localității Rădășeni, cu istorie și tradiții sfinte

Dacă cineva ar dori să îmi aducă acuzații de părtinire, dintru început îl previn că se înșală. Chiar dacă scriu despre o monografie dedicată satului Rădășeni, voi încerca să fiu imparțial, dar în același timp realist, pentru a pune în lumină, după cum s‑ar proceda în cazul unui veritabil diamant, „caratele” acestuia. Folosesc cuvântul „carate”, întrucât monografia unei localități este, într‑adevăr, un material prețios, cu atât mai valoros cu cât faptele sunt mai însemnate și mai numeroase, răsărind din adânc de istorie. De aceea pot afirma că, în cazul cărții „Rădășeni, note pentru o monografie care n‑a mai fost scrisă”, este vorba despre o importantă și valoroasă contribuție nu doar pentru cunoașterea istoriei Rădășenilor, ci și pentru armonia culturii unei așezări rurale paradigmatice pentru plaiurile Moldovei.

Nu știu dacă până acum autorul, inspirat condeier, Tudorel Călugărița, a reușit să pună în lumină, în vreo monografie dedicată unei localități sau persoane, aceeași splendidă așezare în istorie și‑n inimi, cum a reușit în cazul de față.

Am lecturat o bună parte din istorisire, înainte de evenimentele de la jumătatea lunii februarie 2024, care au sărbătorit 600 de ani de la prima atestare documentară a istoriei localității Rădășeni, despre care se poate afirma cu certitudine că este mai veche, fără să știm cu precizie de când.

Autorul monografiei merge cu mult mai departe în istoria locului, la fel ca și alți ante-cercetători ai temei amintite.

Sunt multe afirmații care par a fi de poveste, întrucât ne duc într‑o perioadă ancestrală, cu informații ce confirmă existența vieții și a meșteșugurilor în amintitul loc.

Câteva note generale despre carte: în primul rând, consider că este o operă de veritabilă dăruire pentru localitatea Rădășeni, din partea unui fiu al acesteia, nu doar prin osteneala scrierii, ci mai ales prin mulțimea informațiilor, adunate din prețioase documente, dar și din opere mai vechi, a unor obiceiuri, tradiții și istorisiri ale scriitorilor, care, în decursul vremurilor, s‑au aplecat asupra acestui subiect.

Chiar dacă nu este o lucrare de pionierat, volumul prezintă multe informații inedite, așternute în pagini cu dăruire și talent scriitoricesc. O astfel de carte se scrie greu, căci presupune muncă asiduă de cercetare, iar pentru aceasta trebuie adevărată pasiune și dedicare pe termen lung. Când scrii un articol despre o localitate sau despre o persoană trebuie să te documentezi, să întocmești numeroase fișe, să le aduni, să le corelezi, să le corectezi, să le revizuiești în repetate rânduri și abia apoi să le înnobilezi în strai de sărbătoare, printr‑un limbaj adecvat.

Cu atât mai mult în cazul unei lucrări care însumează peste 400 de pagini, pentru care s‑a parcurs o bibliografie bogată, ascultându‑se și șoaptele celor care cunosc istoria vie a locului, în parte pomenită și ea.

Lucrarea este scrisă într‑o formă aparte, cu informații precise și clare, inclusiv atunci când se pătrunde în negura istoriei, cu vechi arheologii neîncheiate, despre Marea Sarmatică, vase de lut, topoare de silex (cremene) găsite în urma săpăturilor ce atestă vechi culturi și alte multe amănunte...

Personal am fost încântat să aflu noutăți pe lângă ceea ce știam deja despre anumite perioade ale istoriei satului, mai ales feluritele aspecte temeinic aprofundate ce țin de legăturile localității Rădășeni cu Mănăstirea Slatina.

De asemenea, am remarcat pagini memorabile închinate învățătorilor satului, dar și tradiției speciale a Școlii românești din pitoreasca așezare, fiind, așa cum s‑a spus, „o școală luminată, printre primele ale zonei”. Ce să mai spun de mulțimea cărturarilor și a oamenilor importanți care au vizitat și apreciat localitatea, a celor care s‑au îndrăgostit de plaiurile blânde ale Rădășenilor, lăsând mărturii scrise despre străvechea așezare cu bătrâne istorii.

Aș remarca în mod deosebit atenția autorului, care, împreună cu unele rudenii din familia sa, parte dintre ele cunoscute și de mine, s‑au așezat umăr la umăr și au susținut financiar tipărirea lucrării, realizând o jertfă de factură aproape bisericească, întru pomenirea înaintașilor și știința urmașilor.

În chip special, am aflat amănunte despre doi învățători de poveste, Vasile T. Gavril și Lucreția. Pe cea din urmă am cunoscut‑o personal, o femeie care a trecut prin mari încercări; și‑a ascuns soțul o vreme, fiind nevoită să‑l îngroape în taină, într‑o noapte, doar cu câțiva vecini, în grădina de flori din fața casei, pentru ca, după un număr de ani, osemintele să fie deshumate și duse, conform tradiției noastre, în procesiune până la Biserica Sfinților Mercurie și Ecaterina, unde sunt îngropate.

Tatăl meu a fost vecin cu această familie și așa am cunoscut‑o și admirat‑o pe doamna Lucreția Gavril, învățătoarea mamei mele, Elena.

Am aflat târziu despre istoriile și încercările prin care a trecut, despre dorința de a sluji Biserica, școala, satul, comunitatea.

Paginile despre familia Gavril sunt emblematice și constituie un îndemn pentru ca satul românesc să nu fie abandonat. Desigur, autorul a dezvoltat și alte subiecte, începând cu rădăcinile Rădășenilor, până în vremea noastră, cu trecerea în revistă a unor evenimente, persoane, chiar și a primarilor din sat. M‑am bucurat să îl regăsesc și eu pe tatăl bunicii mele dinspre tată, Miron Pintilii, în rândul acestora, el fiind printre cei trei‑patru gospodari ai satului Rădășeni care, la începutul veacului al XX‑lea, au făcut planul de ctitorie a bisericii celei mari, închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel (denumită generic Biserica Albă).

Cred că această lucrare bucură nu doar pe autor, ci pe toți cei care o vor parcurge sau o vor folosi ca material inspirator, într‑o expunere, evocare sau pentru întocmirea unei alte lucrări ce are nevoie de asemenea izvoare.

Nu putem da uitării că A.D. Xenopol afirma că Rădășeniul este cel mai frumos sat din Moldova. În acest loc, pentru un timp, e drept nu foarte îndelungat, a fost Isprăvnicia restului de județ Suceava, care a rămas în urma alipirii unei mari părți a acestuia Imperiului Austro‑Ungar, în anul 1775.

La Rădășeni au poposit și oameni sfinți, dar am scris despre aceasta și nu este nevoie să reiau subiectul. Mare binecuvântare reprezintă pentru sat o astfel de aducere aminte!

Îl felicit pe domnul Todirel Călugărița pentru osteneală și dăruire, bucurându‑mă că a adus în cartea sa multe informații inedite, ce contribuie la descoperirea unor noi pagini de istorie, ceea ce se dovedește a fi un prețios dar făcut satului Rădășeni. Este, într‑o anumită măsură, și contribuția domnului primar dr. ing. Nicolae Perju, prin prietenia cu autorul lucrării.

Nădăjduiesc că anumite subiecte prezente în „Rădășeni, note pentru o monografie” vor fi reluate și aprofundate de domnia-sa și de alții care iubesc acest loc, căci Rădășenii reprezintă un tărâm al credinței, al poveștilor și al marilor trăiri, care nu reușește să fie explorat în mod deplin doar printr‑un demers, însă asemenea contribuție nu poate fi trecută cu vederea, ci se cuvine a fi apreciată cu aleasă atenție.