Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Păcatele, ca un zid către Dumnezeu

Păcatele, ca un zid către Dumnezeu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 18 Feb, 2014

Avva Ammoes din Patericul egiptean face parte din familia duhovnicească a avvei Arsenie Romanul. Nu e vorba de o filiaţie directă, Ammoes nu a ucenicit la Arsenie. Vorbim despre o legătură care se regăseşte la nivelul tipului de asceză pe care îl practica. Amândoi sunt austeri şi solitari, după cum observă Cristian Bădiliţă. Majoritatea apoftegmelor care îi sunt dedicate ne lasă să întrevedem un astfel de om. Avva Ammoes face parte din aceeaşi generaţie de călugări cu avva Daniel, ucenicul avvei Arsenie. De la început ne apare strict şi intransigent, chiar în relaţia cu ucenicul său, pe care nu îl lăsa să se apropie decât pentru a-l întreba despre gânduri, după care îl alunga zicând: „Când vorbim despre lucruri folositoare, să nu se strecoare şi vorbe străine: iată de ce nu te las să te apropii de mine“. Prioritatea absolută era legătura cu unicul Dumnezeu. În faţa acestui deziderat totul trece pe un plan secund.

Apoftegma a treia ne descoperă acelaşi tip de om ca în textul citat mai devreme. Avva Ammoes a zăcut bolnav mai mulţi ani. A primit boala ca pe un prilej de aspră nevoinţă, pe care a suplimentat-o cu alte exerciţii ascetice. Fiind bolnav, s-a bucurat de atenţia deosebită a altor pustnici care îi trimiteau daruri felurite. Niciodată nu şi-a îngăduit să se îndulcească cu ele: „Niciodată nu a îngăduit minţii lui să fie atentă la lucrurile din chilie“. Ba mai mult: „De fiecare dată când ucenicul lui intra şi ieşea din chilie, el închidea ochii ca să nu vadă ce face“.

Asemenea avvei Arsenie, Ammoes nu se grăbea să dea sfaturi duhovniceşti. Odată, un frate a rămas la avva timp de şapte zile, aşteptând un cuvânt de folos. Bătrânul nu a grăit cu el decât în ultimul moment, când i-a spus ceva cu totul neaşteptat de la un călugăr cu faima lui. Conducându-l pe frate spre ieşire

i-a zis: „Mergi şi ai grijă de tine, căci păcatele mele s-au făcut ca un zid întunecos între mine şi Dumnezeu“. Un răspuns încărcat de smerenie, care, împotriva unei prime impresii superficiale, nu trădează eşecul duhovnicesc al pustnicului. În general cuvintele bătrânilor, deşi sincere, nu sunt niciodată sincerităţi gratuite, la fel cum nu sunt nici minciuni pedagogice. Sunt cuvinte purtătoare de viaţă, de har. Sunt cuvinte care indică solidaritatea părinţilor cu cei aflaţi în suferinţă, cu cei aflaţi în luptă cu propriile patimi şi neputinţe, cu cei care anevoios înaintează pe calea mântuirii. Sunt cuvinte rostite din perspectiva generoasă a omului total.

„Păcatele s-au făcut un zid între mine şi Dumnezeu“ nu reflectă aici atât starea particulară a lui Ammoes, cât asumarea unei realităţi generale. E starea umanităţii în ansamblu şi mai ales a celui care venise după răspuns şi îl aşteptase cu încăpăţânare timp de şapte zile. Experienţa zidului întunecos care blochează accesul către Dumnezeu este trăită şi de părintele Sofronie Saharov, care vorbeşte despre necunoaşterea sa în toate planurile ca de un întuneric asemenea unui zid de plumb. Iar zidul acesta este ceea ce numeşte Sfântul Apostol Pavel „legea păcatului“ (Rom. 8, 2). Sau logica păcatului după care funcţionăm.

Răspunsul avvei Ammoes nu este refuzul deznădăjduit de a ajuta un frate aflat în suferinţă. Este manifestarea solidarităţii şi a dragostei. Ammoes nu reproşează fratelui păcatele şi scăderile care îl ţin departe de Dumnezeu. Îi spune în schimb că păcatul e asemenea unui zid care ne separă de Dumnezeu, dar, în acelaşi timp, îi spune că nu e singur. Îi spune că experienţa aceasta e un început şi că se poate trece dincolo. Însăşi conştientizarea întunericului este un început al luminii.