Părintele profesor Gheorghe Onofrei, vrednic slujitor al Altarului și al catedrei

„Preoții care cârmuiesc bine, să   se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu cuvântul și cu învățătura” (I Timotei 5, 17).

Unul dintre marii profesori, care au marcat învățământul teologic nemțean, înainte de 1989, dar și după, este pr. prof. dr. Gheorghe Onofrei. Seminarul Teologic „Veniamin Costache” de lângă Mănăstirea Neamț a format mulți preoți destoinici, ierarhi erudiți, monahi, monahii și buni creștini, ce mărturisesc și azi cu mândrie că au fost absolvenți ai acestei școli teologice emblematice pentru Ortodoxia românească.

Slujirea preoțească se săvârșește și se trăiește pe o scară ideală de gânduri și de fapte, de împliniri, bucurii, dar și de primejdii. Când această slujire este dublată și de chemarea de didascal academic, pentru cel care o face cu dăruire, ne spune Sfântul Apostol Pavel, acesta devine vrednic de îndoită cinste.

Doar preotul este singurul care întrece măsura lucrurilor omenești, pentru că doar el lucrează cu o putere mai mare ca a sa, lucrează cu puterea lui Dumnezeu, care este harul dumnezeiesc. De aceea, preotul este cel care binecuvântează și sfințește tot. Această putere doar preotul o are în harul și slujirea sa sfântă și sfințitoare. Apa sfințită de el biruiește puterea și mersul firii. Sfintele Taine săvârșite de el coboară daruri dumnezeiești asupra oamenilor. Cu smeritele lui rugăciuni se înfruntă și se alungă duhul potrivnic. La rugăciunile lui se supun stihiile lumii, iar norii revarsă ploaie. Cu harul și cu rugăciunea lui se poate lega și dezlega pământul.    Cu autoritatea lui Dumnezeu și cu lucrarea dispusă de El, preotul dispune de cea mai mare putere și de cel mai mare drept ce poate fi încredințat unui om, dreptul de a lega și dezlega păcatele noastre.

Ca un glas din cer răsună cuvintele preotului: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, să vă apropiați”. La Sfânta Liturghie, preotul este și înger și om și locțiitor al Domnului nostru Iisus Hristos. Sfânta și dumnezeiască Liturghie reprezintă marea faptă dumnezeiască a mântuirii lumii. În cadrul ei, viața și lucrarea lui Iisus Hristos se reproduc tainic și aievea înaintea noastră. În locul și în cuvântul lui Iisus Hristos grăiește preotul.

Dar când acest preot are și darul și dispoziția de a fi dascăl într‑o școală teologică, lucrarea este mai profundă, mai adâncă și mai jertfelnică. După săvârșirea  slujirii la Sfânta Liturghie din duminici și sărbători, urmează „Liturghia predării sau împărtășirii Cuvântului la altarul catedrei” pentru elevii seminariști, ca o prelungire firească a lucrării preotului profesor. Doar un preot harismatic și împărtășibil poate face această operă de formare și predare a ștafetei următoarelor generații, având conștiința purtării de grijă a lui Dumnezeu în toate. În fiecare școală teologică, părintele profesor Îl predă pe Hristos, predă învățătura Lui. Învățăceii sunt asemenea ucenicilor Domnului, care au parcurs cea mai înaltă școală de teologie, ce a durat trei ani și jumătate la picioarele Mântuitorului. Părintele profesor este cel ce aduce vestea bună și transmite mai departe darurile, ce vor fi potențate în mod deosebit și sublim la fiecare absolvent, când se va pregăti să primească Sfânta Taină a Preoției. Peste ani, părintele profesor rămâne, paradigmatic, un model vrednic de urmat pentru ucenicii săi.

Deși, personal, am făcut ore doar în primul trimestru din anul I de seminar cu    părintele profesor Gheorghe Onofrei, mi‑au rămas în inimă și la suflet frumoase amintiri. În acea vreme, în toamna anului 1989, până pe 14 octombrie, când o sărbătorim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, elevii seminariști mergeau la strâns recolta, în zona Dumbrava de lângă Târgu Neamț. Fiecare părinte profesor avea obligația să ne însoțească zilnic la aceste activități gospodărești, care aveau totuși farmecul lor. Acest lucru se datora părinților profesori, care ne mai strecurau, fără să ne dăm seama, din tainele preoției. Îl admiram pe părintele profesor Gheorghe Onofrei, că avea multă demnitate și prestanță. În pauzele culesului, discuta cu noi diferite teme de teologie, mai ales cu elevii din anii mari. Noi cei din anul I îl ascultam cu interes și emoție.

În perioada când au început cursurile, părintele profesor Gheorghe Onofrei avea darul de a se face bine înțeles. Sfinția sa ne preda disciplina Catehism. Toți apreciam la el punctualitatea, acrivia și corectitudinea notării. Niciodată nu a fost influențat de ce note aveai la alte discipline. Dacă la ascultare știai de zece, aceea era nota și în catalog. A doua zi, dacă erai ascultat și meritai patru, nota aceea o aveai. Îmi amintesc că într‑o seară, la începutul lunii decembrie, după ce am servit  cina și până la rugăciunea de seară, care se făcea la ora 21:00 la paraclis, mergeam în sala de curs la meditație. Atunci a intrat în clasa noastră părintele profesor Onofrei  și printre altele a afirmat: „Tinere, un om deștept doarme trei ore pe noapte, deci tebuie să citești mai mult, să te rogi și astfel vei fi cel mai bun seminarist nemțean... ” Ținea foarte mult la eticheta și calitatea pregătirii noastre în Seminarul de la Neamț, ca unul dintre seminariile de top din toată Patriarhia.

La ceas aniversar, când mult stimatul nostru părinte profesor a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani, personal îi doresc sănătate, liniște și să se bucure în Hristos de tot ce a picurat din preaplinul sufletului său bogat în sufletele noastre de învățăcei. Sfinția sa știe că seminariștii îi acordaseră apelativul de Tânărul, iar în limba franceză numărul șaptezeci se scrie Soixante-dix, adică 60 plus 10. De aceea  îmi permit să‑i urez ca Domul Dumnezeu să‑i dăruiască cel puțin 60 plus 60 de ani, alături de cei dragi! Să ne trăiți întru mulți și binecuvântați ani, părinte profesor Gheorghe Onofrei!