Pasiuni şi discernământ

Admirăm persoanele pasionate, cărora le pasă de ceea ce fac. Astfel de oameni nu suferă de monotonie, au o preocupare constantă şi mereu nouă. Sunt feriţi de indiferenţă şi îmbătrânire. Exemplele vin din toate domeniile, cercetători, medici, muzicieni, pictori sau funcţionari devotaţi meseriei lor. Ei au în comun sentimentul de afecţiune puternic şi durabil faţă de ceea ce fac. Societatea, atunci când reuşeşte să îi descopere, le atribuie câteva momente de promovare. Dar ei nu au nevoie de confirmări. Un atribut al celui pasionat este fuga de publicitate. Îi ia timp, îi consumă resurse şi îl distrage de la munca lui. Desigur, toţi avem propriile preocupări, identificate în munca de la serviciu sau în hobby-uri, însă gradul de implicare atinge procente diferite, iar constanţa este un examen greu de trecut. Paradoxal, pasionaţii sunt oameni puternici, deşi dovedesc o slăbiciune faţă de preocuparea lor majoră. Ei luptă pentru ceea ce îi stăpâneşte. Din acest motiv graniţa dintre pasiune şi patimă (sugestiv tratată de limba latină) este foarte fragilă.

Voi da un exemplu recent, mediatizat de agenţiile de presă. Un chinez, Jiang Xiaoshan, a murit la 26 de ani după ce nu a dormit timp de 11 nopţi ca să nu piardă nici un meci de fotbal de la EURO 2012. Inima tânărului a cedat din cauza extenuării provocate de pasiunea pentru fotbal. Se nasc semne de întrebare atunci când viaţa este pusă în pericol de un sport. De fapt, nimic din ceea ce facem nu trebuie să ne compromită sănătatea. Fotbalul, ca exerciţiu fizic, ca modalitate de relaxare şi practicare a interacţiunii umane în echipă, nu este de condamnat. Dar violenţa de pe stadioane, fanatismul prezent în susţinerea unei echipe, ura îndreptată către adversari sunt simptome ale crizei discernământului. Ne-am învăţat să exagerăm. Considerăm că ingredientul ieşirii în evidenţă se găseşte în manifestările extreme.

Una dintre exagerările majore în privinţa atitudinii faţă de fotbal este autismul manifestat faţă de problemele esenţiale în timpul unui meci. Nimic nu mai contează pe parcursul celor 90 de minute. Companiile de publicitate au exploatat acest aspect, vânzând produse care întreţin atmosfera din faţa televizorului sau te scapă preţ de câteva zeci de minute de responsabilităţile sociale sau familiale. Nimeni nu contestă logica jocului, o anumită artă prezentă în strategiile echipelor şi abilităţile jucătorilor. Dar există un punct când toate cele de mai sus nu mai contează. Exemplul chinezului ţine loc de explicaţii. Nu poţi abdica de la responsabilităţile fireşti pe care le ai faţă de tine, de familie şi societate. Pasiunea pentru un sport nu trebuie să îngroape realitatea. Mai ales atunci când nu eşti în teren, ci rămâi doar spectator. Interesant este că persoanele de pe margine, din tribune sunt predispuse la acţiuni pline de patimă mai mult decât jucătorii. Nevoia şi dorinţa de a judeca sunt mai puternice atunci când privim. Foarte rare sunt altercaţiile între jucătorii de pe teren, pe când confruntările între fanii echipelor succed partidele cu miză mare. De ce? Poate pentru faptul că pe teren există reguli, pe când în tribune ele sunt relative, fanul echipei poate atinge foarte uşor fanatismul.

Nu doar în fotbal există riscul de a fi lipsit de discernământ. În Pateric ni se spune că Avva Sisoe a dorit să îşi biruie somnul şi s-a agăţat de o stâncă. Imediat un înger al Domnului a venit, l-a dezlegat şi i-a spus să nu mai facă niciodată astfel de gesturi. Când în viaţă exagerăm, şi în credinţă devenim habotnici, Sfântul Sisoe ne este adversar. Îngerul discernământului, al bunei-cuviinţe şi al dreptei judecăţi ne învaţă că trebuie să ne dezlegăm de stâncile exagerărilor. Sfântul Ioan Casian spunea ucenicilor săi că virtutea cea mai mare este dreapta socoteală, puterea de a deosebi binele de rău şi capacitatea de a evita exagerările. Referindu-se la post, acelaşi părinte expunea un cuvânt foarte îndrăzneţ: "Am cunoscut pe unii care nu au fost biruiţi de îmbuibare, dar au fost doborâţi de postirea cea peste măsură". Chiar şi în bunele intenţii există riscuri. Depăşirea limitelor discreditează nobilele demersuri.