Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Pastorația în mediul digital
În facultățile de teologie se studiază intens (cel puțin pe durata celor 4 ani) catehetica, omiletica, apologetica, misiologia în așa fel încât tinerii preoți să facă față provocărilor lumii în care vor fi aruncați, ca păstori de suflete. Toate cunoștințele și tehnicile însușite sunt bune, folositoare, însă un domeniu este încă evitat cu delicatețe: pastorația în mediul digital. Un argument ar putea fi rezerva constantă a unor preoți-profesori față de noile tehnologii, față de modul în care acestea ne-au schimbat viața sufletească și trăirea duhovnicească.
Chiar așa: de ce considerăm că revoluția digitală ne-a dat peste cap bunele așezări religioase, obișnuințele personale și tradițiile comunitare? Care este zona de schimbare profundă a mentalului provenită dinspre blogosferă? Cu alte cuvinte, cum și de ce nu mai putem fi buni creștini odată ce recurgem la practica (sub formă continuată) a exprimării prin rețelele sociale, a obținerii de informații, sfaturi, încurajări sau întăriri în credință? Mai ales că acum abundă internetul și rețelele de socializare de filmulețe, texte variate, mărturii personale, note de lectură, sfaturi duhovnicești de te miri unde...
În acest sens m-au interesat și pe mine (auto) filmările, mai reușite sau nu, ale unor călugări din mănăstiri sau chiar sihăstrii care fac ravagii prin cercurile de internauți pravoslavnici, în care monahii cu vorbire fluentă și body-language adecvat conving privitorii să facă anumite gesturi ritualice, să țină post, să se roage, să facă fapte bune etc. Este un fel de teleșcoală creștină, în care urmăritorii sunt alfabetizați într-ale credinței. Nimic rău, până aici, cateheza trebuie făcută cu timp și fără timp, mai ales dacă ai un număr consistent de oameni adunați în jurul ecranului. Și dacă folosul este mare pentru unii dintre ei. Dar care este folosul pentru catehet - adică pentru monahul digitalizat care prestează în fața camerei de filmat? Cum arată viața lui reală după ce cade cortina transmisiei în direct? Cu ce pași merge el la chilie sau la slujbă după orele înserării, ce gânduri are în timp ce deschide Ceaslovul și închide device-ul smart? Este el o victimă a bunelor intenții? Sau este o amăgire venită tocmai dinspre lumea pe care a părăsit-o și care se întoarce cu toată forța chiar în chilia lui?
Din fiecare câte puțin, aș zice. Monahul care se expune astfel poartă o hlamidă de eroism (mai ales dacă face asta sub imperativul ascultării), duce rănile expunerii media, este avariat/ciobit sufletește de zumzăiala incontrolabilă și futilă a lumii, devine o victimă a căderii în derizoriu, a zeflemiselii, a flecărelii oamenilor. Dar Pavel, marele Apostol al neamurilor, nu a pățit la fel? Ba da, chiar mai rău: loviri, ofense, hăituieli, arest și martiriu. Însă, cel mai adesea, ironii și procese de intenție. Așa și acești propovăduitori rătăcitori prin internet: supuși bășcăliei, relelor tratamente media, bălăcărelilor de tot felul. Și ei rezistă.
Pe de altă parte, sunt cazuri și cazuri. Există situații bine cunoscute când vedetismul îl face să-și piardă mințile și implicit dreapta măsură pe oratorul digital, pe sfătuitorul celor mulți - și totodată al nimănui. Căci duhovnicia adevărată, ca și medicina, nu se face la televizor vorbind la modul general, ci în particular, cu o consultație în prealabil. De aici excesele verbale (când nu răspunzi în fața nimănui concret, ci ești doar tu cu un ecran), de aici și ispita de a nu te controla, de a te lansa în tot felul de acrobații verbale și arguții teologice. Vorbirea „la modul general”, sfaturile duhovnicești la paușal, citate din Sfinții Părinți zvârlite ca din praștie, gesturi teatrale și expresii faciale răzbit încruntate sau fals smerite - toate duc la decredibilizarea mesajului transmis. Și la o tocire a limbajului, a formei și a conținutului duhovnicesc...
Cazuri, exemple concrete? Câte doriți, doar deschideți laptopul sau smart-phone-ul și răsar singuri, intens marketizați ca influenceri pe nișa lor.
Revenind la cursurile de la facultate, este firesc după cele spuse mai sus să existe o reticență față de aceste fenomene, mai ales că ele nu pot fi girate în nici un fel de învățământul academic. Însă fenomenul există, influencerii trag tare la creșterea numărului de urmăritori și a impactului mesajului propriu. Iar AI-ul stă și el în așteptare, doar-doar slăbim personalismul comunitar cel real, nu virtual...