Patriotismul de toată ziua

Avem şi noi hiba noastră, ca români. Ba ne place să exagerăm cu vorbele mari, spunând în dreapta şi în stânga că nu e nimeni ca noi, că avem cea mai frumoasă ţară din lume şi aşa mai departe, ba ne e ruşine că avem o ţară mică, o cultură minoră şi ponegrim tot ceea ce este românesc.

Calea de mijloc este însă bună şi în patriotism, aşa cum ştim că este bună şi în cele duhovniceşti.

S-ar crede, după felul în care acţionăm constant în ultimii ani, că a fi român este un sentiment care se trezeşte din hibernare doar de Ziua Naţională, când vedem taburi şi soldaţi defilând prin oraş, când piloţii Armatei române fac demonstraţii de virtuozitate pe cerul Capitalei şi când depunem solemn coroane de flori la Mormântul Eroului Necunoscut. Iar poporul venit la paradă mănâncă atunci cu natureleţe ceea ce i se oferă gratis, fasole cu cârnaţi.

Naţionalismul ar trebui să însemne mult mai mult decât atât şi ar trebui să fie un sentiment luat la purtare zi de zi, nu ţinut la naftalină între hainele "de-ale bune".

Patriotism în sensul pur ar fi dacă am cultiva cu precădere valorile noastre bune şi dacă am face acest lucru cu firescul cu care ne aprovizionăm cămara.

A fi un bun român cred că ar însemna mai întâi de toate a fi un bun creştin ortodox - cei mai mulţi români doar sunt ortodocşi în ţara asta -, şi nu a scoate ochii publicului la ore de maximă audienţă cu ştiri despre vreun preot care a călcat strâmb, dar a trece cu vederea atât de multele acţiuni sociale şi filantropice ale Bisericii noastre.

A fi un bun român ar însemna să ştim să scriem şi să vorbim corect româneşte când avem şansa să fim în locuri cu expunere naţională. A fi un bun român ar însemna să cumpărăm, atunci când avem de unde alege, produse fabricate în ţara noastră, pentru ca economia să ne meargă mai bine.

A fi un bun român ar înseamna să nu ne purtăm ca şi când ar fi firesc să dăm şpagă şi să nu fim respectaţi la ghişeele instituţiilor publice.

Poate că ne-ar creşte mai mult stima de noi şi obiceiurile bune ni s-ar întipări în comportament dacă am face totul ca pentru Dumnezeu, pentru neamul nostru şi abia apoi ca pentru noi înşine şi familia noastră. Dar atunci când cei mai mulţi dintre noi nu fac ceea ce trebuie nici de frica legii este foarte greu să avem în ansamblu, ca naţie, o rată ridicată a corectitudinii şi armoniei generale.

N-ar trebui nici să ne îndreptăţim mereu în faptele noastre şi în trăsăturile generale de caracter - indiferent dacă sunt bune sau rele -, nici să ne învinuim la grămadă mereu.

Profilul unui popor frumos ar trebui să fie ca al unui bărbat în toată firea care face ce trebuie făcut, care ştie ce este bine pentru familia lui, care nu uită de Dumnezeu niciodată.