Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Potirul lacrimilor şi colinda lui Hristos

Potirul lacrimilor şi colinda lui Hristos

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ioan Valentin Istrati - 05 Decembrie 2011

Acum zece ani mă aflam în Anglia pentru o bursă de doctorat, la Colegiul Învierii, Mirfield, afiliat la Universitatea din Leeds. Biblioteci teologice uriaşe, cu traduceri din Sfinţi Părinţi ortodocşi de care mulţi dintre noi nu am auzit, disciplină occidentală, cursuri interactive fascinante, reguli stricte respectate cu zâmbetul pe buze, tradiţie britanică, afectarea omului civilizat, igienă mentală şi nu numai, secularizare fardată, căutare a vechilor expresii ale credinţei adevărate, interes pentru vechea Ortodoxie. Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc.

În fiecare zi, dimineaţa şi seara, cu o precizie de metronom, vecernie şi utrenie anglicană într-o catedrală imensă, sobră, care strivea prin ziduri goale, fără picturi sau icoane. Colegiul Învierii este însă un loc unde tradiţia bimilenară a Bisericii este căutată şi respectată şi unde gândirea ortodoxă se află la un loc de cinste.

De câteva ori, în incantaţia gregoriană de o sobrietate şi maiestate impresionante, rostită muzical de toţi cei 200 de studenţi şi profesori, am putut auzi, într-un anumit psalm al lui David, expresia: "Put my tears into your bottle". Adică, pune lacrimile mele în sticla Ta, în vasul Tău, spunea David către Dumnezeu. Năucitor! Am citit de multe ori Psaltirea şi niciodată nu am pomenit de vreo sticlă. Ideea era de o profunzime şi frumuseţe fără cusur. Am căutat întâi în traducerile româneşti ale Bibliei, astea mai recente, dar nimic. Am descoperit doar un text de genul: "Viaţa mea am spus-o Ţie; pune lacrimile mele înaintea Ta, după făgăduinţa Ta." (Psalmul 55, 8).

Septuaginta, care are câteva diferenţe faţă de textul masoretic, este singura în care expresia este "ethou ta dakria mou enopion sou" (pune lacrimile mele în faţa Ta). În toate traducerile după textul masoretic ebraic, traducerea este "pune lacrimile mele în vasul Tău", Vulgata: "pone lacrimam meam in conspectu tuo", precum şi toate traducerile limbilor moderne.

Căutând mai mult, am văzut că singurul traducător în limba română al Psaltirii, care a respectat originalul ebraic, a fost marele poet Vasile Militaru, în Psaltirea sa în versuri: "Paşii pribegiei mele număraţi au fost de Tine/Strânge, Doamne, a mele lacrimi, şi-n potirul Tău le ţine". Apoi, am aflat că în creştinismul primar ascetic, exista un vas numit în latină "lacrimarium", în care se strângeau lacrimile celor ce se rugau, ca un simbol al stăruinţei simţitoare şi semnul unei noi etape în rugăciune, atunci când acest mic potir se umplea.

De altfel, şi Sfântul Simeon Noul Teolog, scriitorul de rugăciuni şi imne creştine de o profunzime mistică extraordinară, sugerează existenţa unui astfel de potir pentru lacrimi, atunci când scrie în Rugăciunea a VII-a din "Rânduiala Sfintei Împărtăşanii": "Nu se ascunde înaintea ta, Doamne, Făcătorul şi Izbăvitorul meu, nici picătură de lacrimi, nici din picătură vreo parte". Aşadar, aceste "lacrimaria" au avut o carieră fascinantă în lumea creştină şi sunt întemeiate pe rugăciunea şi pocăinţa marelui împărat David, care plângea la rugăciune.

Îmi amintesc de timpurile în care, fiind opriţi de regimul comunist, căutam acerb orice referinţă valorică la creştinism, copiam clandestin colinde cântate de Madrigal, ascultam discuri cu Liturghia ortodoxă făcute de Electrecord pentru export. Şi am descoperit pe un disc de-al lui Ştefan Hruşcă un cântec, cu versuri scrise de Horia Bădescu, care celebra Naşterea lui Hristos, cu metafore euharistice şi mistice evidente, dar care scăpaseră de ochii ignari ai cenzorilor comunişti. Aici se vorbeşte despre lăcrimar, ca potir euharistic al rugăciunii. Dincolo de muzica plină de inflexiuni populare şi liturgice, cu ritm de leagăn, versurile spun singure zbaterea sufletului românesc de a ieşi la lumina credinţei, de sub negurile ateismului:

"Raza cerului senin

Ochii mei la tine vin

O lerui ler.

Să ne lase-n lăcrimar

Plânsul trupului pahar

O, linu-i lin

Să le-aducem în hotar

Măruţ mărgăritar

O, linu-i lin."