Praxis și theoria

Vorbind despre viața întru Hristos a creș­ti­nu­lui, Sfinții Părinți au socotit, după înțelepciunea lor dumnezeiască, s-o împartă fie în trei, fie în două trepte: făptuirea, luminarea și îndumnezeirea, respectiv făptuirea (praxis) și vederea lui Dum­nezeu (theoria). Trebuie men­ționat de la început faptul că în cea de-a doua împărțire, așa cum ne lămurește Sfântul Dumitru Stăniloae în Ascetica și Mistica, în treapta theoriei sunt comasate ultimele două trepte din prima îm­păr­țire. Așadar, praxis și theoria sunt termenii grecești prin care Tradiția a socotit de cuviință să denumească cele două mari etape ale parcursului duhovnicesc al creștinului. Dacă pentru praxis vocabularul nostru a găsit un termen care acoperă aproape perfect cuvântul grecesc, în schimb, pentru theoria, lucrurile sunt de-a dreptul confuze și chiar derutante. Aceasta pentru că în traducerile noastre nu s-a optat pentru un singur termen, ci pentru mai mulți, ca de pildă: vedere, contemplație, vedere duhovnicească, gândire etc. Însă, dincolo de confuzia conceptuală, în acest caz, se mai adaugă și o sem­nificație reducțio­nistă, anume aceea că toți acești termeni din limba română, pe lângă faptul că nu exprimă sensul deplin al termenului original, elimină explicita raportare la Dumnezeu și psihologizează înțelesul final al frazei în care aceștia apar, așadar, reduc întregul proces descris în textul în cauză strict la puterile și lucrările omenești.

Puțină istorie

Ca să fie sesizată mai bine importanța acestei teme se cuvine să amintim faptul că perechea terminologică praxis și theoria reprezintă o paradigmă universală în spiritualitatea lui homo religiosus din orice epocă și din orice loc. Spre pildă, în filosofia antică greacă, praxis reprezenta viața activă legată de lumea prezentă, iar theoria reprezenta vedere sau contem­pla­ția ideilor veșnice din zona supralumească, metafizică. Ba chiar în cadrul mitologiei poate fi identificată această pereche, atunci când se vorbește despre proveniența divină a unor practici. De exemplu, Socrate relatează în dialogul Phaidros mitul invenției scrisului de către zeul Toth, meș­te­șug pe care i-l descoperă regelui Thamuz. Așadar, invenția scrisului este atribuită unui zeu (theos), prin urmare, practica scrisului apare printr-o theorie, adică o vedere a zeului! Ce să mai vorbim despre exemplul lui Moise, care este absolut limpede! Prorocul se bucură pe Sinai de vederea lui Dumnezeu (theoria), în cuprinsul căreia primește Legea, cu scopul de a fi pusă în practică (praxis) de popor. Desigur că exemplul de o concretețe absolută este cel al Evangheliei, care nu constituie altceva decât consemnarea vederii lui Hristos, a Dumnezeului- Om, așadar, (theoria) care ne descoperă praxisul ce duce la viața veșnică.

Imnografia

După cum se poate vedea, relația dintre cele două trepte ale vieții religioase este interschimbabilă. Adică se poate ajunge de la praxis la theoria, precum în cazul împlinirii poruncilor evanghelice, dar și invers, atunci când are loc o descoperire dumnezeiască destinată poporului pentru a fi pusă în lucrare. La fel se întâmplă și în cazul imnografiei ortodoxe. Iar în acest caz întâlnim două aspecte definitorii. Mai întâi avem theoria în calitate de izvor al artei imnografice. Și am să dau doar două exemple în acest sens: Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Roman Melodul despre care cunoaștem faptul că au primit harul alcătuirii imnografice ca dar al Născătoarei de Dumnezeu, așadar, prin voia și lucrarea lui Hristos Însuși. Acesta fiind un fapt petrecut cu mulți dintre melozii Bisericii, despre care nu avem spațiu potrivit să detailăm. Iar al doilea aspect se referă la con­ținutul inspirat al textului, în care sunt menționate cele două etape ale vieții în Hristos (praxis și theoria), precum și diverse persoane biblice emblematice care le-au atins.

Terminologia textului sfânt

Ceea ce ne interesează pe noi, începătorii în ale credinței, este, în principal, împărtășirea de sensurile reale ale acelui text în care sunt consemnate praxisul și theoria, în calitate de semne ale unei experiențe, ale unei trăiri a lui Dumnezeu, la care suntem insistent chemați să devenim părtași. Însă problema de-abia acum apare, întrucât, de cele mai multe ori, chiar vocabularul nostru - mai ales în cazul textelor imnografice! - ne privează fie și de simpla părtășie prin cuvânt de vederea lui Dumnezeu (theoria). Și, întrucât ne aflăm în Postul Mare, am să închei printr-un mic exemplu din Canonul Sfântului Andrei Criteanul, în care referirea la cele două etape devine, din păcate, neinteligibilă:

„Prin două femei înțelege, fapta (praxis) și cunoștința întru înaltă gândire (theoria) prin Lia fapta (praxis), ca ceea ce a fost cu mulți copii. Iar prin Rahela, gândirea (theoria), ca cea mult-ostenitoare. Că fără de osteneli nici fapta (praxis), nici gândirea (theoria) nu se vor săvârși, suflete” (Cântarea a IV-a, troparul 8).