Praznicul vederii şi al auzirii

Se ştie că cea mai mare sărbătoare a creştinilor este Învierea Domnului, „Paştile cele noi”. Ne-am obişnuit, desigur, de ani buni să prăznuim cu mare fast această sărbătoare, mai cu seamă de la momentul  dobândirii libertăţii noastre, în urmă cu treizeci de ani. Excepţie a făcut, totuşi, anul acesta.

Ne întrebăm, pe bună dreptate, nu cumva am omis ceva din pregătirile corespunzătoare sau din înţelesurile acestui praznic, praznicul prin excelenţă? Prin ce am putea defini mai bine specificul acestei sărbători?

Desigur că s-a scris foarte mult despre ceea ce înseamnă evenimentul Învierii, pe care noi îl sărbătorim anual. Şi textele liturgice ale sărbătorii, pline de simboluri şi semnificaţii, au fost şi ele comentate rând cu rând. Cu siguranţă, şi fără să fi citit cineva foarte multe, cunoaşte destule lucruri despre Învierea Domnului din predici, din emisiuni radio şi tv. Aş îndrăzni, însă, să condensez mulţimea necuprinsă a înţelesurilor acestui eveniment în două cuvinte foarte concrete. Dincolo de filosofii, metafore şi erminii, se pare că Învierea este praznicul vederii şi al auzirii, mai exact al vederii lui Hristos şi al auzirii cuvintelor Lui. Este foarte interesant că acest aspect este subliniat chiar de la al doilea tropar al primei cântări din Canonul Învierii. Îndată după ce ni se vesteşte evenimentul Învierii, troparul imediat următor sună astfel: „Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii. Şi cântându-I cântare de biruinţă, luminat să-L auzim strigând: Bucuraţi-vă!” 

Aşadar, după fireasca vestire a biruinţei lui Hristos asupra morţii şi a iadului, încununarea jertfei făcute pentru noi, oamenii, suntem chemaţi, după cum era de aşteptat, să ne împărtăşim de vederea şi de bucuria Învierii, însă nu înainte de a ne curăţi simţirile! În entuziasmul specific praznicului trecem cu multă uşurinţă peste această condiţie, aşezată precum un prag: „Să ne curăţim simţirile”. Ce este această „curăţie a simţurilor” care pare că încurcă toate socotelile noastre? Aceasta reprezintă scopul nevoinţei postului şi al împlinirii poruncilor Mântuitorului, după putere, de până la momentul praznicului. Este barometrul autenticităţii tuturor gesturilor noastre creştineşti. Rostul nevoinţei, în general, din tradiţia ortodoxă nu este altul decât curăţia sufletului. 

Prin urmare, condiţia curăţirii simţurilor este totdeauna valabilă, totdeauna aşezată ca o premisă a vederii lui Dumnezeu, în orice vreme, şi aş zice cu atât mai mult la praznicul Învierii. Însă, dacă vom dispreţui această condiţie, chiar dacă vom prăznui cu mare strălucire Învierea, să nu aşteptăm de la acest praznic mai mult decât lucrurile exterioare, decât ceea ce se vede cu ochii trupeşti. Vom prăznui cu fast, cântând, dănţuind, cu mese îmbelşugate, dar orbi şi surzi duhovniceşte. Pentru că, dacă nu vom împlini condiţia curăţirii simţurilor, nu va fi cu putinţă să avem acces la făgăduinţele ce sunt amintite atât în troparul de mai sus, cât şi în întreg Canonul Învierii.