Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Protosinghelul Ignatie Grecu - Elegii și alte poeme scrise sub aripa îngerului

Protosinghelul Ignatie Grecu - Elegii și alte poeme scrise sub aripa îngerului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Am primit, însoțită de frumoase cuvinte dedicate, cartea părintelui protosinghel Ignatie Grecu Cernicanul, intitulată Elegii și alte poeme.

Parcurgând cu atenție volumul de versuri, dintre care multe sunt elegii, o specie a genului liric tot mai puțin abordată de poeții contemporani, am împărtășit, în chip tainic, bucuria autorului la ieșirea de sub tipar a acestor „șoapte ritmate”.

De altfel, apariția editorială de excepție precede un eveniment semnificativ din viața părintelui Ignatie Cernicanul, cuvioșia sa urmând să treacă pragul celor 73 de ani în apropierea Sfintei Învieri.

Stabilit la Mănăstirea Cernica prin anii ’80, Ignatie Grecu a înțeles într-un mod aparte atât cuvintele Evangheliei, cât și citirile din Minei, Psaltire sau din frumoasele cuvinte de în­vățătură. Pe unele dintre ele le-a plămădit într-o altă formă, în numeroasele lui volume de versuri, intitulate fie Bucură-te, fie Mierea singu­ră­tății, fie Stihurile despre nisip, Aripă de înger sau Lacrimi de mărgean, ori Floare de har, Steaua mângâierii, Cântecul păsării pe acoperiș, Sărutând floarea de măr, sau Cântec pentru așezarea luminii. Mai sunt și alte slove pe care, într-o frumusețe aproape străină lumii noastre, monahul poet și protosinghelul căutător al desăvâr­șirii nepământene le-a așezat în pagină.

Citind jurnalele unor scriitori - e drept, trăitori într-o altă perioadă -, am simțit din însemnările lor bucuria pe care o trăiau când reușeau ca într-o zi să scrie câteva pagini. Pentru ei, aceasta era, dacă se poate spune așa, o jertfă adusă lui Dumnezeu, întrucât cei mai mulți dintre ei, dacă nu chiar toți, erau oameni credincioși, cum a fost Tudor Arghezi, ierodiaconul Iosif de altădată, despre care, la un moment dat, Bartolomeu Valeriu Anania spunea că lucra adeseori sub aripa îngerului.

Am încredințarea că acești scriitori mai iscusiți sau smeriți în izvodirea cuvintelor frumoase ostenesc, cu adevărat, sub aripa îngerului.

Călătorind pe drumul spre Mănăstirea Cernica, Ignatie Grecu, cu numele lui de botez Iordache, poate nu va fi știut la început că aici au poposit odinioară Eminescu, Caragiale, Titu Maiorescu, Gala Galaction, și că în chiliile mănăstirii s-a nevoit un timp ierodiaconul Iosif Arghezi.

Acestea le va fi aflat mai târziu, când a înțeles că toți cei amintiți mai sus căutau lumina. Unii au găsit-o, alții au dibuit mult, iar alții continuă să o caute, cât mai au vreme, potrivit cuvintelor: Umblați cât aveți lumină, ca să nu vă prindă întunericul! (Ioan 12, 36).

Nu foarte vorbăreț, nici deosebit de afabil, Ignatie Grecu trăiește într-un ritm aparte. A devenit legat ființial de Liturghie și de slujbele Bisericii. Mai năzuiește să împlinească și Laudele, când îi îngăduie timpul. Iar ca o jertfă personală, scrie în fiecare zi mai multe sau mai puține pagini.

Versurile sale sunt vădit impregnate de o trăire aparte, de o căutare sinceră și de cumințenie.

Cei care vin în mănăstire și participă la slujbe nu-l cunosc sau nu știu prea multe despre monahul-poet care se ascunde sub rasa călugărească, trecând drept un anonim pentru cei mai mulți. Dar călătoriile sale către cimitirul mănăstirii, spre Biserica Sfântul Lazăr ori a Sfântului Nicolae, către cele­lalte locuri ale lavrei cernicane, unde s-au nevoit Cuviosul Gheorghe și Sfântul stareț Calinic, îl fac să observe lucruri pe lângă care alții trec fără să vibreze. Multe dintre acestea le așează în pagină, iar altele sunt încă păstrate în inimă, până le va veni rândul.

Noul volum al părintelui Ignatie Grecu se deschide cu mai multe elegii, cuvânt ce provine din limba greacă și desemnează cântecul de doliu, care evocă în mod specific melancolie și durere. Elegiile sunt poeziile lirice în care poetul își exprimă nemulțumirea față de evenimentele vremii sale, față de nedreptăți sau chiar față de trecerea timpului. Multe elegii din literatura română și cea universală au fost create în zilele apusului, când unii nu mai aveau nici o speranță, fiind impregnate de un duh care nu are de a face cu nădejdea fiilor Învierii și cu așteptarea zilei neînserate a Împără­ției de dincolo de veac.

Este fascinant cum un singur cuvânt (ἔλεγος) ne dezvăluie o întreagă istorie culturală. Faptul că acest termen pare să provină din expresia (ἒ ἒ λέγω = a spune vai, vai) ne arată cât de directă și profundă era legătura dintre emoție și expresia poetică în Antichitate.

În secolul al XX-lea, elegiile au dobândit accente filosofice, în literatu­ra universală, prin scriitori precum ­Goethe, Petrarca, Rainer Maria Rilke și alții, iar la noi Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga și alții, care mai de care neîntrecuți în mânuirea cuvintelor și așezarea versurilor, pentru a cuprinde taine care rămân de cele mai multe ori străine celor mulți.

Dintre aceste versuri pe care ni le oferă părintele Ignatie, voi sublinia câteva.

Prima elegie privește copilăria: De ce oare mi-amintesc, iarăși mi-amintesc, ca să nu uit, ar trebui să scriu. Notează tot mi-a spus îngerul! Scrie! Mai târziu îți vei aduce aminte cu nostalgie și cu siguranță nu vei mai zâmbi, vei plânge cu adevărat, suspinând, așa cum părinții plâng îngenun­cheați la icoane, pe fiii lor plecați și pierduți în război. Fiind scrise la îndemnul îngerului, cuvintele părintelui Ignatie au, cu atât mai mult, o însemnătate aparte!

Continuă spunând că atunci când sângera, în vremea copilăriei, și se așeza plângând pe cărare, nimeni nu venea să-l mângâie. Soarele apunea, adormind peste lacrimile lui...

A doua elegie este închinată ciocârliei. Ne spune că lanuri de grâu, îmbătate de povara spicelor, așteaptă clătinându-se în vânt secerișul. Înalță imn de slavă și de laudă lui Dumnezeu, în cer și pe pământ, bucuroasă, ciocârlia.

Această elegie construiește un tablou în care materia și spiritul se împletesc armonios, transformând întregul peisaj într-un spațiu al hirotoniei. Întreaga construcție poetică reușește să transmită ideea că natura însăși este o catedrală vie ce participă la „liturghia cosmică”, iar momentul secerișului capătă dimensiunile unui ritual sacru.

Elegiile continuă, fiind dedicate poeziilor, poveștilor, străinilor, aripilor, cuvintelor, culesului și corabiei. Ultima este dedicată trandafirului.

De o preafrumoasă simțire, cuvintele se așază spunând: Sunt mulți trandafiri în mănăstire, dar numai unul singur are mireasmă, unul singur neștiut de nimeni, decât de Dumnezeu. Toți cresc înalți și mândri, străjuiți de spini până sus, ca niște soldați gata de atac. Dușmanul poate veni din orice clipă, din orice parte, rând pe rând înfloresc toți, dar nici unul nu poartă în potirul său aurit mireasmă. Domnul nu a binevoit între ei, ci numai unul singur, singur și părăsit de toți, departe de zarva lumii, ascuns și ferit cât mai bine de ochii iscoditori.

Se poate ca inspirația versurilor să fie urmarea unor realități pe care le-a întâlnit monahul călător prin grădinile mănăstirii, dar, pe de altă parte, se poate ca acest trandafir să fie pilda vreunui călugăr îmbunătățit, aflat departe de ochii iscoditori, a cărui mireasmă, fapte bune și curăție a inimii, e cunoscută doar de Dumnezeu.

În poezia E vremea, ne spune: E vremea când ești tânăr și frumos și plin de avânt / Privirea și inima înalță-le de la pământ / Fii răbdător în toate și nu te lăsa înfrânt / Îmbrățișează-i la fel pe toți, / Pe ticălos și pe sfânt!

Fără să știe poate, părintele Ignatie a folosit cuvântul ticălos în sens peiorativ, dar înțelesul etimologic al acestui termen poate desemna și persoana omului ales.

Ti-kalos, sintagmă din limba greacă, înseamnă Ce frumos!, dar uzanța ei s-a modificat în timp, mai ales în urma unor expresii românești pe care le-am acceptat fără să cunoaștem rădăcinile cuvintelor. Ideea de a-l îm­bră­țișa pe cel cu merite, și pe cel lipsit de ele, este filocalică și ne duce cu gândul la iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, care a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoși, iar cel dintâi între păcătoși, se consideră, plin de smerenie, marele Pavel, neobositul misionar al Bisericii.

Lumină ești atât de strălucitoare, care răsărind în viața mea mi-ai umplut sufletul și inima de bucurie și pace. Nu mai pot să vorbesc, deschid gura și murmur silabe de lumină, ­privesc într-una și toate sunt pline de ­înalta și bogata slava Ta! Oamenii pe care-i întâlnesc sunt atât de buni și frumoși, au chipul Tău! Ce să mă fac eu acum, cel neajutorat, punct înnegurat în lumină?

Textul reușește să surprindă o experiență mistică intensă. Este atât de copleșitor, încât cuvintele obișnuite devin insuficiente, fiind înlocuite de poet cu „silaba de lumină”. Finalul, marcat de conștiința propriei micimi, subliniază paradoxul tainic al bucuriei și neputinței simultane în fața prezen­ței lui Dumnezeu.

Tu, Doamne!, cum este și titlul ei, caută din cer și vezi, și cercetează lumea aceasta și pe poetul Ignatie Cernicanul, cel căutător al frumuseților în cuvinte, în trăiri, în trandafiri, în zorii dimineții și în apusurile de la Cernica, până în ziua când va fi pământ nou și cer nou...

Cartea părintelui Ignatie, Elegii și alte poeme, se adaugă numeroaselor volume închinate ca o jertfă lui Hristos, Cuvântul Care S-a făcut trup.

Apreciem cu bucurie apariția lucrării și citim la ceas de liniște din opera monahului care scrie sub aripa îngerului.

De asemenea, remarcăm valoarea „studiului introductiv” și a prezentării elogioase pe care le realizează poeta și romanciera Aura Christi, și ea căutătoare a luminii.

 

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte