Provocarea emoțională a societății

Se vorbește astăzi destul de mult despre inteligența emoțio­nală, despre necesitatea înțelegerii și a ordonării emoțiilor în persoana umană și aceasta mai cu seamă la copii și la tineri. Și pe bună dreptate această discuție se bucură de un oarecare interes - deși ar trebui să atragă interesul general -, întrucât modul în care se desfă­șoară viața cotidiană de astăzi, adică felul în care mediul își exercită influențele asupra noastră, ne face să ne prăbușim deseori sub povara dezordinii emoțiilor care domnește nu doar în viața socială exterioară, ci și în viața personală lăuntrică. Dar, înainte de a începe orice comentariu asupra acestei teme, apare întrebarea foarte simplă: cum ar trebui abordată ordonarea emoțiilor într-o lume care ea însăși propagă dezordinea fie programat, fie din inerție? Pentru că ar trebui să recunoaștem deschis faptul că tot spectrul emoțiilor negative care ne influențează și, uneori, chiar ne determină viața cotidiană își găsește matricea în modul în care lumea modernă înțelege libertatea persoanei. Mai exact modernitatea identifică libertatea acolo unde ochiul creștin vede nu libertate, ci anarhia valorilor. O a doua problemă, strâns legată de aceasta, este aceea a stârnirii emoțiilor. Înainte de a diseca partea emoțională a sufletului și de a-i studia mecanismele cred că este capital să aflăm că emoțiile nu apar din senin, nu există nici de sine în om, ci ele sunt stârnite. Aceasta înseamnă că un element străin, venit din afară, provoacă un anumit substrat inflamabil ce se află dedesubtul zonei conști­ente a sufletului nostru și de­clanșează emoția bună sau rea, adică patima. Ce sunt aceste elemente venite din afară? De obicei ele nu sunt strategii persuasive vădite, ci lucruri simple: un gând, un cuvânt, o imagine, o idee, o undă nelămurită etc. Acestea sunt un fel special de semințe din care se va dezvolta ulterior - neapărat cu consimțământul nostru! - emoția negativă.

Poate este util să mai amintim pentru tema noastră, fie și în treacăt, că în analizele lor dedicate despătimirii sufletului, Sfinții Părinți afirmă că stârnirea patimilor în om apare ca urmare a unei „momeli” aruncate de diavol în suflet. Însă astăzi vedem că societatea modernă își asumă cu prisosință rolul acesta de a arunca necontenit „momeli”, concepute în mod determinat să stârnească patimile. Fără să mai dezvoltăm acest paralelism „întâmplător”, important este să reținem sfatul dat de Părinți, anume că „momeala”, oricare ar fi aceasta și de oriunde ar proveni, trebuie respinsă din start. Așadar, problema este cum respingem aceste momeli și, în continuare, cum facem să ordonăm emoțiile scăpate de sub control? Și la acest punct este foarte interesantă soluția oferită de analizele patristice. Atât respingerea momelilor ispititoare, cât și ordonarea părții pătimitoare a sufletului nostru se realizează prin intermediul rațiunii.

Partea rațională a sufletului, atunci când este corect pusă în lucrare, are capacitatea de a ține în frâu patimile și de a pune ordine în emoțiile noastre. Cel puțin așa ne învață Sfântul Antonie cel Mare: „Sufletele care nu sunt ținute în frâu de rațiune şi nu sunt cârmuite de minte, ca să sugrume, să stăpânească şi să cârmuiască patimile lor, adică: întristarea şi plăcerea, se pierd ca dobitoacele cele necuvântătoare, rațiunea fiind târâtă de patimi ca vizitiul biruit de cai”.

Dar acest sfat experimentat mă face să văd și alte caracteristici ale lumii contemporane, demne de luat în seamă. Modernitatea ne îndeamnă în mod constant să tratăm problemele socie­tății preponderent emoțio­nal. Să ne descătușăm ura asupra unor persoane publice demonizate de mass-media, să sim­țim cu intensitate frica adusă de catastrofele lumii moderne, să simpatizăm cu diverse cauze străine vieții firești a omului și să consimțim cu diverse curente ideologice, fără a le mai trece prin filtrul rațiunii. Și nu mai spun nimic despre vreun recurs statornic la etică sau la valorile credinței! Acestea sunt doar lucruri demne de un profund sentiment de dispreț! Or, toate aceste îndemnuri emoționale actuale vin în contradicție nu doar cu sfaturile Părinților Bisericii, ci și cu onesta dorință de a stăvili în vreun fel sau altul dezordinea emoțiilor, fie ele individuale, fie sociale, deja diagnosticată pentru modernitate. Dimpotrivă, toate aceste îndemnuri ale artizanilor societății actuale vor transforma lumea într-o multitudine de „vizitii biruiți de cai”, care-și vor pierde direcția. Dar, în acest caz, spre ce se va îndrepta lumea?