Puterea rugăciunii

Suntem la mijlocul lunii aprilie, denumită popular și Florariu, căci este perioada în care revin la viață și ne încântă privirile majoritatea florilor, și Prier.

Dacă prima dintre aceste variante trimite cu gândul la faptul că florile învie în aceeași lună în care, de cele mai multe ori, se celebrează în Ortodoxie Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, cea de-a doua înseamnă, în franceză, soră cu româna, a se ruga...

Un bun motiv, cred, de a ne gândi o dată în plus și cât mai profund, mai ales acum, în perioada premergătoare celei mai importante și mai pline de semnificații sărbători creștine, la puterea rugăciunii.

Practic, toți oamenii se roagă, cel puțin în momentele grele, dramatice sau tragice. Felul în care o fac diferă, desigur, de la religie la religie și de la om la om. Când vezi, prin filme de ficțiune sau chiar în documentare ori în știri TV, rugându-se la Dumnezeu oameni care altfel nu par să aibă legături strânse cu Biserica, unii dintre ei - puțini, e drept - declarându-se chiar atei, e greu să nu remarci că, în clipele dificile sau în momentele de uimire, nici unul dintre ei nu-l invocă pe Darwin sau vreo teorie științifică... Nu e o remarcă sarcastică, necum răutăcioasă, căci noi, creștinii, îi iubim pe toți oamenii, indiferent în ce cred sau (spun că) nu cred.

În același timp, nu trebuie ocolit adevărul că unii se roagă la Dumnezeu doar când au o dificultate ori o nevoie, uneori extrem de pământească: să ia un examen, să fie promovați, să câștige la loterie, să moară și capra vecinului... Încă o dată, nu trebuie să fim supărați, indignați, nici măcar ironici, căci Iisus Hristos ne-a învățat să ne iubim aproapele ca pe noi înșine.

De aceea, nu trebuie să fim nici judecătorii celor care își botează copiii în biserică, se cunună acolo, iar când le moare cineva, tot la preot apelează, pentru cuvenita slujbă, dar în rest nu prea calcă prin biserici ori mănăstiri, nici duminica, la Sfânta Liturghie, nici măcar singuri, oricând, ca să se reculeagă acolo. E bine că fac măcar și-atât: își celebrează cele mai importante momente ale existenței în comuniune cu Dumnezeu. Mai ales că știm: „În Hristos te-ai botezat, în Hristos te-ai îmbrăcat”.

Dar rândurile de față sunt adresate în special celor care nu se roagă doar la greu și nu se roagă doar pentru sine. E multă vreme de când Biserica Ortodoxă Română s-a racordat la cele mai moderne mijloace de comunicare, toate mănăstirile și multe biserici au site-uri pe internet, multe au și pagini pe rețelele de socializare, preoții vorbesc la televizor, există o bogată presă creștin ortodoxă. În aceste condiții, nu puțini sunt oamenii cre­din­cioși care, aflând că un seamăn se află la grea încercare - medicală, de cele mai multe ori - apelează la prietenii de pe Facebook, îndemnându-i să se roage pentru o cât mai ușoară trecere prin acel moment dificil. Și mă bucur să spun că n-am văzut niciodată vreo reacție negativă sau ironică. Din contră, zeci, sute, uneori poate mii de oameni care nici măcar nu-l cunosc pe cel aflat la ananghie au ţinut să spună public că se roagă pentru el.

Şi a contat! Sigur că medicii au făcut tot ce le stătea în puteri, cu devoţiune şi competenţă, dar nu am nici o îndoială că au contat şi rugăciunile, cu atât mai mult cu cât veneau de la oameni necunoscuţi, dar iubitori de Dumnezeu și de semeni.

Căci mare e puterea rugăciunii, mai ales când e vorba despre o rugăciune colectivă!