Răscumpăratu-ne-ai din blestemul legii…

Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos cuprinde atât rugăciuni de pocăinţă, cât şi de slavă, atât poezie religioasă, cât şi teologie. În centrul atenţiei se află opera răscumpărătoare a Mântuitorului, care s-a împlinit pe cruce şi prin Învierea Sa din morţi. În condacul al V-lea citim: "Precum ne-ai răscumpărat pe noi de demult din blestemul legii cu sângele cel izvorâtor din Dumnezeu, Iisuse, aşa ne scoate pe noi din lanţurile cu care şarpele ne-a împiedicat pe noi, prin patimile cele trupeşti şi prin îndemnările spre desfrânare şi prin trândăvirea cea rea, pe cei ce-Ţi cântăm Ţie: Aliluia!"

Ca şi în alte imnuri liturgice, avem de-a face aici cu o primă parte, care se referă la un eveniment istoric, şi o a doua, care este o aplicaţie prezentă. La început, imnologul readuce în atenţie jertfa sângeroasă - neobişnuită, fiindcă este vorba despre sânge dumnezeiesc - care ne-a răscumpărat de sub blestemul legii. Sfântul Apostol Pavel spune şi el că Hristos a venit nu jertfind animale, ci Însuşi sacrificându-Se pentru păcatele noastre, prin aceasta nemaifiind nevoie de repetarea la infinit a ritualurilor mozaice (Evrei 9, 12).

Condacul al V-lea aminteşte de un alt imn, rostit în taină de preot la Proscomidie şi care se mai cântă la Denia din Joia Mare, înainte de cea de-a şasea Evanghelie, anume: "Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii, cu scump sângele Tău. Pe Cruce pironindu-Te şi cu suliţa împungându-Te, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântui-torul nostru, slavă Ţie!" Asemă-narea dintre cântări este izbitoare, însă de aici înţelegem în plus că răscumpărarea este echivalentă cu izvorârea nemuririi. Altfel spus, legea era una a omului limitat, muritor, supus păcatului, iar viaţa în Hristos înseamnă veşnicie.

Despre răscumpărare şi dobândirea nemuririi este uşor de vorbit, dar aplicarea nu e la fel de simplă. Păcatele pe care Hristos le răscumpără prin jert-fa Sa nu se şterg pur şi simplu cu buretele. Nimeni nu este mântuit în mod automat, fără să vrea şi el acest lucru. Posibili-tatea păcatului există, ca şi înainte. În plus însă, omul po-sedă un Ajutor Care face stră-duinţa lui de îndreptare să lucreze. Tocmai de aceea, creştinul nu se raportează niciodată la realitatea Patimilor ca la o come-morare anuală, ci merge în profunzimea evenimentului salvator, trăindu-l într-un etern "aici şi acum". Mântuirea s-a realizat acum două mii de ani, dar ea se actualizează, având conotaţii personale pentru cei dreptslăvitori.

Imnologul identifică în condac trei piedici puse de "şarpe" în calea mântuirii, anume patimile cele trupeşti, îndemnările spre desfrânare şi trândăvirea cea rea, pentru depăşirea cărora cere ajutorul dumnezeiesc. Despre întreita lucrare rea scria cu simplitate un bun prieten, pe la mijlocul lunii iunie, referindu-se la zicerea a 22-a din Pateric. Avva Antonie vorbea despre o mişcare firească a trupului, care nu e bună sau rea decât în funcţie de voinţa sufletului. Se referea la nevoile obişnuite, care se pot lesne transforma în patimi, atunci când nu sunt ţinute în frâu de o voinţă ancorată în Dumnezeu. În special excesele de mâncare şi de băutură sunt cele care lucrează pornirile pătimaşe ale firii, împingând omul spre desfrânare, spunea părintele egiptean şi cita liber două cuvinte din Scripturi, unul rostit de Însuşi Domnul (Luca 21, 34), iar altul de Apostolul Său (Efeseni 5, 18). În fine, a treia pornire rea nu mai e datorată omului, ci demonilor. Citind din istoriile Părinţilor Pustiilor, observăm că lupta cea mai grea a monahilor era aceea din propria chilie. Împotriva lenevirii, Antonie era învăţat să îmbine rugăciunea cu lucrul mâinilor, "iar aşa se mântuia", notează povestitorul.

O vorbă populară spune că, atunci când nu ai de lucru, îţi găseşte vrăjmaşul, aceasta însemnând că lupta cu gândurile rele trimise de cel rău este chiar mai grea decât cea cu patimile, fiindcă omul nu mai are de-a face cu nimic material, de care să se sprijine.

Condacul al V-lea vrea să combine teologia înaltă cu lupta zilnică. Amândouă au în centrul lor pe Hristos, Care, pe de o parte, biruieşte legea, pe de alta, pe vrăjmaşul mântuirii. El ne ajută însă în micile noastre bătălii zilnice numai atunci când Îl chemăm din inimă.