Răspunsuri duhovniceşti: „Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască pentru păcatele mele“

Ce este smerenia, părinte Paisie? - l-au întrebat odată câţiva ucenici.

Smerenia este cugetul inimii noastre, care ne încredinţează că suntem mai păcătoşi decât toţi oamenii şi nevrednici de mila lui Dumnezeu. Când ne defăimăm pe noi înşine, nu înseamnă că avem smerenie. Ci, atunci când altul ne ocărăşte şi ne defaimă, încă în public, iar noi răbdăm şi zicem: „Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască pentru păcatele mele“, aceasta este smerenia cea adevărată. Deci, să primim toate ca din mâna şi cu voia lui Dumnezeu. Când te ocărăşte cineva, Dumnezeu îi porunceşte să te ocărască. Când îţi ia cineva vreun lucru, Dumnezeu îi porunceşte să-l ia, ca să te facă călugăr. Când te mută de ici-colo mai marele tău, Dumnezeu îţi schimbă locul, ca să-ţi schimbi şi năravul şi obiceiul. Asta ar fi smerenia cea adevărată. Iar mândria, dimpotrivă, este atunci când te încrezi în tine, în mintea şi puterile tale; când socoteşti că eşti mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune şi mai plăcut lui Dumnezeu decât altul. Atunci eşti stăpânit de păcatul cel urât al mândriei, de care să ne ferească pe toţi Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră. Să ne smerim, fraţilor, că cel mândru nu se poate mântui. Să plângem păcatele noastre aici, ca să ne bucurăm dincolo în veci, că după plecarea noastră din trup, toţi ne vor uita. Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul. Că omul se schimbă. Azi îţi dă şi mâine îţi cere; azi te laudă şi mâine te ocărăşte. Ci, să ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu şi nu vom greşi niciodată. Să vă ajute Dumnezeu cu harul Lui să vă folosiţi de restul vieţii, sporind în fapte bune, şi mai întâi în smerenie şi dragoste, ca să vă mântuiţi sufletele voastre şi să folosiţi şi pe alţii, îndemnându-i spre Hristos. (arhim. Ioanichie BĂLAN, Părintele Paisie Duhovnicul)