Răspunsuri duhovniceşti: „Lăsaţi trupul, aliaţi-vă cu duhul!“

Cum să mă stăpânesc pe mine însumi?

Trebuie să vă siliţi pe voi înşivă. Domnul ne confirmă: „Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea“ (Matei 11, 12). Doriţi împărăţia? Prin străduinţă biruiţi-vă pe voi înşivă, şi prin forţare câştigaţi cerul!

Spuneţi că sunteţi foarte leneşi, şi, cu siguranţă, sunteţi leneşi, însă doar în cele duhovniceşti: la rugăciune, la meditaţie, la pomenirea lui Dumnezeu şi a morţii ş.a.

În cartea „Ce este viaţa duhovnicească?“ se aminteşte că există trei stadii ale vieţii: duhovnicesc, sufletesc şi trupesc. Ultimele două sunt caracterizate de egoism. Primul cere jertfă de sine, atât la început, cât şi pentru întregirea oricărei lucrări.

De ce în viaţa sufletească nu există jertfe deosebite? Pentru că în aceasta pofta şi obiectul plăcerii sunt evidente, palpabile, văzute. Deci, când ne obişnuim de copii cu această realitate a simţurilor, nu căutăm viaţa duhovnicească, cea care presupune renunţare. Aceasta pentru că n-am gustat din plăcerea ei cerească, nu ne-am desfătat cu harul şi bucuria, cu pacea şi cu dulceaţa ei.

Bazaţi-vă pe ea de câte ori vă stăpâneşte lenea pentru orice lucru duhovnicesc. Forţându-vă puţin pe voi înşivă, veţi trăi prin experienţă bunurile vieţii duhovniceşti. Sufletul vostru va ceda forţării, pentru că nu poate să se împotrivească duhului.

Să puneţi de la început stavilă oricărui atac al trândăvelii, să vă supuneţi experienţei duhovniceşti, gustului binelui şi să vă întoarceţi cu hotărâre, cu stăruinţă, cu abnegaţie; altfel, să ştiţi că nu veţi intra în împărăţia cerească! Este nevoie de o mică luptă, de puţină forţare de care fiecare dintre noi este capabil. Deci, să trăiţi duhovniceşte! Şi să nu vă îndreptăţiţi punând înainte cuvintele: „Duhul este osârdnic, dar trupul neputincios“ (Matei 26, 41). Să lăsaţi trupul, să vă aliaţi cu duhul, să mergeţi spre Duhul cel bun... (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viaţa duhovnicească)