Răspunsuri duhovniceşti: „Pentru tot cuvântul deşert vom da seamă în ziua judecăţii“

Cum putem dobândi darul tăcerii, care este mama rugăciunii?

Să ne aducem aminte de cuvântul Mântuitorului, care zice „că pentru tot cuvântul deşert vom da seamă în ziua judecăţii“; iar un sfânt părinte zice că „de câte ori am vorbit, m-am căit“. Mare este darul tăcerii, prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire, de vorbă deşartă şi învăţăm să ne rugăm. Părinţii noştri vorbeau „şapte vorbe pe zi“, cum se spune, dar cu inima şi cu buzele se rugau neîncetat. Dacă vom pune înaintea noastră păcatele noastre, ceasul morţii şi ziua judecăţii, încet, încet dobândim darul tăcerii şi al rugăciunii. Să ne rugăm lui Dumnezeu folosind cuvintele psalmistului David: „Pune, Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele“ (Ps. 140, 1).

Cum putem deprinde mai bine rugăciunea inimii, că astăzi nu mai avem dascăli de rugăciune ca odinioară?

Rugăciunea nu este teorie care se învaţă în şcoală. Rugăciunea inimii, adică cea făcută cu simţirea inimii, este o dăruire a Duhului Sfânt, dar de sus pe care îl primesc numai cei vrednici de el. La biserică se cântă: „Să ne curăţim simţirile, ca să vedem pe Hristos strălucind în inimile noastre“. Cine iubeşte pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată virtutea şi din toată inima sa, aceluia i se dăruieşte darul rugăciunii inimii, darul sfintelor lacrimi. Altfel, poţi căpăta rugăciunea inimii din experienţă, după o lungă practică, dar se pierde uşor, căci inima nu arde de iubire pentru Hristos. Eu am mai făcut cândva o experienţă cu rugăciunea inimii, la Schitul Rarău, dar acum nici eu nu o am. (Convorbiri duhovniceşti cu părintele Paisie Olaru)