Răspunsuri duhovniceşti: „Pentru un om care nu crede, toate ale omului care crede sunt nebunii“

Credinţa adevărată nu pare o nebunie pentru omul „obişnuit“?

Pentru omul firesc poate fi socotită o nebunie. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre „nebuni pentru Hristos“, dar nu în înţelesul în care, tradiţional, ne gândim la „nebuni pentru Hristos“. Şi poate nici nu ar trebui să ne gândim la aşa ceva. Ar fi mai bine să ne gândim la „înţelepţi pentru Hristos“. Când am terminat eu liceul, un profesor apropiat, întâlnindu-mă după bacalaureat, m-a întrebat ce vreau să fac. Eu i-am spus că o să mă duc la Teologie. Mi-a replicat: „Ce, mă, eşti nebun?“. Pentru un om care nu crede, toate ale omului care crede sunt nebunii. În ziua de astăzi se scrie şi se vorbeşte foarte mult.

Cu toate astea, omul, fiecare dintre noi, nu mai are timp să-l asculte pe celălalt. Relaţiile se răcesc. Care este remediul la această problemă?

Nu cred că există redresare la această situaţie. Vreau să spun că noi ar trebui să ne raportăm altfel la contextul social de astăzi. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Voi nu sunteţi din lume. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său“. Faptul acesta că nu eşti ca ceilalţi oameni arată, de fapt, că nu eşti format pe calapodul lumii. De aceea, Sfântul Apostol Pavel zice, în Epistola către Romani: „Nu vă asemănaţi chipului acestui veac, ci vă schimbaţi prin înnoirea minţii“. Părintele Arsenie Boca spunea că „în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă“. Deci, ceea ce ne interesează pe noi este să avem o minte care îndreaptă lucrurile strâmbe şi să nu avem o minte strâmbă care să strice lucrurile drepte. (Convorbire cu părintele Teofil Părăian)