De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Răspunsuri duhovniceşti: Povaţă către o viitoare soacră
Milostivirea lui Dumnezeu să fie cu tine! Întrebi despre căsătoria fiului. Dumnezeu binecuvântează! El îşi iubeşte mireasa şi ea, pe cât se vede, îl iubeşte, la rândul său. În asta şi stă tăria legăturii căsniciei. Tu spui: „Nouă nu ne place“, însă nu voi, ci el are de trăit cu soţia. Dacă lui îi place, ce treabă aveţi voi? Şi părinţii trebuie să se bucure de o asemenea însoţire, fiindcă se vede că este bună. Te gândeşti că fiul nu o să te ajute. Să ştii că asta nu depinde de căsnicie. Dacă este om bun, o să te ajute, oriunde ar trăi, iar dacă nu e bun, ce poţi să-i faci?
Dacă într-un lucru atât de însemnat tu, ca mamă, ai să faci după inima fiului, toată viaţa lui o să-şi amintească şi o să-ţi răsplătească, ajutându-te după putere. Aşa că nu văd nimic rău în această căsătorie. (Sf. Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viaţa de familie)



.jpg)