De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Răspunsuri duhovniceşti: „Purtaţi jugul lui Hristos cu nădejde nezdruncinată!“
Cum să purtăm jugul lui Hristos?
Purtaţi jugul lui Hristos întăriţi cu o nădejde nezdruncinată!
Înaintea voastră este împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia neîntinării. Pe poarta acesteia pătrund doar cei care au inimă curată.
Mijlocul prin care se ajunge la curăţirea inimii de patimi este hotărât de legea evanghelică şi de lupta duhovnicească, bazată pe tradiţia Părinţilor, cu toate nevoile ei zilnice. Curăţirea este scopul nostru imediat, condiţia participării noastre la împărăţia lui Dumnezeu, unde nimic necurat nu-şi are locul. Acest loc să-l avem continuu în mintea noastră, ca să nu facem zadarnică lupta, stricând curăţenia ei prin prezenţa păcatului. De exemplu, pe de o parte postim şi pe de alta ne mâniem, pe de o parte ne rugăm şi pe de altă parte ne mândrim în deşert, pe de o parte miluim şi pe de alta nedreptăţim etc.
Unde se află sufletele păcătoşilor care au murit nepocăiţi şi neiertaţi?
Imediat după moartea trupească a omului, fie a celui virtuos, fie a celui păcătos, sufletul lui suferă aşa-numita judecată personală parţială, adică este judecat într-o primă fază de către Dumnezeu şi, în continuare, este aşezat într-un loc mai presus de simţuri, unde, aşteptând judecata definitivă şi universală, pregustă fie desfătarea raiului, dacă a fost drept, fie chinul iadului, dacă a fost păcătos şi nu s-a pocăit până la ceasul ieşirii lui din trup. Deci, îngrădite în acest loc stabilit de Domnul şi cunoscut doar de El, sufletele păcătoşilor nepocăiţi aşteaptă cu cutremur, groază şi ruşine momentul osândirii lor definitive. (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viaţa duhovnicească)



.jpg)