Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Răspunsuri duhovniceşti: Rugăciunea părinţilor făcută odată cu copiii este cea mai puternică lecţie de religie din viaţa lor
Care sunt primele cunoştinţe religioase pe care trebuie să le predea părinţii copiilor mici?
Îndată ce pruncii încep să vorbească şi să înţeleagă, adică de la vârsta fragedă de 2-3 ani, părinţii, mai ales mama şi bunica, trebuie să deprindă pe copii a face semnul Sfintei Cruci. De la Sfânta Cruce să se înceapă educarea şi catehizarea copiilor. Căci cu Crucea ne începem şi ne săvârşim viaţa toţi creştinii, fiind fii ai Crucii şi ai Învierii. Copilul, ca şi orice creştin, trebuie să se însemneze cu Sfânta Cruce şi când se scoală, şi când se aşază la masă, şi când se culcă, şi când merge cu mama la biserică. Că de va iubi copilul Crucea, va iubi în viaţă şi Biserica, va iubi şi dreapta credinţă şi va fi în toate ascultător. Apoi, mama să-i înveţe pe copii prima rugăciune: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin“.
Să-i deprindă apoi, de mici, să facă câteva metanii seara şi dimineaţa şi să sărute sfintele icoane. Iar, de la vârsta de 3-4 ani, copiii trebuie să înveţe de la părinţi rugăciunea Tatăl nostru, pe care se cuvine să o rostească de mai multe ori pe zi, mai ales dimineaţa, la masă şi seara, la culcare. Este foarte bine ca mama să rostească în genunchi, împreună cu copiii, rugăciunile începătoare, Tatăl nostru, Crezul, şi să facă cu ei câteva închinăciuni şi metanii. Rugăciunea părinţilor făcută odată cu copiii este cea mai puternică lecţie de religie din viaţa lor.
De la vârsta de 3-4 ani, copiii trebuie să memoreze şi alte rugăciuni, cum sunt: Înger, îngeraşul meu..., Doamne-Doamne ceresc Tată... şi chiar Crezul. Sunt copii care ştiu Crezul de la 4-5 ani, iar unii îl rostesc şi în biserică.
De câte ori pe an trebuie să se împărtăşească copiii mici?
După tradiţia Bisericii, pruncii se împărtăşesc cel mai rar la 40 de zile. Mai des se împărtăşesc la 20-30 de zile, pentru că ei sunt fără păcate. Preotul trebuie să împărtăşească pruncii de curând botezaţi şi copiii până la 7 ani de câte ori cer părinţii acestora, măcar de 12 ori pe an. Dacă sunt bolnavi, copiii să fie împărtăşiţi mai des, după caz. De dorit ar fi ca preotul să organizeze zile speciale pentru împărtăşirea copiilor mici din parohia sa. Învăţarea şi rostirea zilnică de rugăciuni scurte, spovedania, Sf. Împărtăşanie şi ducerea cât mai regulată a pruncilor la slujbele Bisericii formează prima carte nescrisă de religie a copiilor. (arhim. Ioanichie BĂLAN, Călăuză ortodoxă în familie şi societate, II)