Răspunsuri duhovniceşti: „Smerenia este dumnezeiască şi nu se poate dobândi decât prin lucrarea poruncilor“

Teoretic ştim cât este de folositor să fim smeriţi. Cum să facem să şi simţim acest lucru?

E o problemă foarte grea şi foarte necesară. În Pateric un frate l-a întrebat pe un avva: „Parinte, ce este smerenia?“. Şi părintele bătrân i-a răspuns: „Smerenia este dumnezeiască şi nu se poate dobândi decât prin lucrare, prin lucrarea poruncilor, plinirea poruncilor“. Dacă vrem să fim smeriţi, să ţinem rânduielile creştine. Când vă întâlniţi acasă cu Noul Testament, citiţi predica de pe munte a Mântuitorului, care se află în capitolele V, VI şi VII de la Evanghelia după Matei. Acolo este vorba despre smerenie, e vorba despre post, e vorba despre generozitate, dăruire, e vorba despre păzirea în curăţie a trupului, a acestui templu al Duhului Sfânt. Mulţi, începând din tinereţe, îşi pervertesc trupul, dragi tineri şi vârstnici, îşi pervertesc trupul şi au acest răspuns pentru părinţii sau prietenii lor: „Lasa-mă să-mi trăiesc viaţa“. Ce-i viaţa pentru ei? Petrecere, desfrâu, lux şi necredinţă. Nu au nevoie de Dumnezeu. Ca să fii smerit, v-am spus ce condiţii ni se cer, dar depinde de fiecare dintre noi să le împlinim. Spune părintele din Pateric: ostenelile trupului contează foarte mult pentru dobândirea smereniei. Adică postul, metaniile, asceza aceasta trupească şi sufletească, păzirea ochilor să nu vadă deşertăciunile vieţii, păzirea gurii să nu spună vorbe rele - „pune, Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele“, aşa cum se cântă la slujba de seară.

Cum putem renunţa la orgoliul intelectual?

Orgoliul intelectual este un fel de nebunie. Pentru că ţi se pare că toţi se învârtesc în jurul tău, că tu eşti stâlpul de lumină pentru toată omenirea, şi trecută, şi viitoare. Acesta e orgoliul cu gradul cel mai înalt. E o mare prostie, pentru că totdeauna au fost oameni mai învăţaţi decât mine, mai pricepuţi decât mine, mai frumoşi decât mine, mai înţelepţi decât mine; mulţi alţii, dintre contemporani şi din istorie, au fost în trecut şi apar în viitor. Încât a mă face pe mine centrul inteligenţei, centrul centrelor, asta este o lipsă de bună-cuviinţă în primul rând. Şi e bine să-şi revină o astfel de persoană. Poate că nu de doctor are nevoie, ci este bine să mai postească, să se mai roage lui Dumnezeu, să mai citească nişte lucruri duhovniceşti, să-şi dea seamă pe ce lume este. Şi, dacă e sincer în acelaşi timp, se vindecă; dar, dacă nu urmează calea lui Dumnezeu, moare nebun. (Ne vorbeşte părintele Sofian Boghiu)