De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Recunoștință
Prin jertfelnicia vieții
ni s-au jertfit străbunicii
Ca s-avem astăzi o țară
Să simțim că am scăpat
De povara grea a fricii
Au căzut eroi pe câmpuri
și-a fost jale mare-n țară
Dar nădăjduiau cu toții
Că le-om face-n veci și pururi
Parastas și Liturghie,
într-o sfântă catedrală
Pentru jertfa lor supremă, regi,
popor și preoțimea
Au dorit să construiască
O măreață catedrală,
Pentru toată românimea
Binecuvântat să fie Patriarhul
și românii
Care-au înțeles solia
Că zidind locașul veșnic
Ne vom face datoria
Pentru cei căzuți pe câmpuri,
gulaguri și închisori
Pentru cei din lagăre
Să ne facem datoria
Pentru scumpa noastră țară,
prea iubita România!



.jpg)