Revelaţie şi teologie

Revelaţia este lucrarea descoperirii dumnezeieşti naturale şi supranaturale, iar teologia este primirea, înţelegerea şi mărturisirea acestei descoperiri. Revelaţia este cerul Sfintei Scripturi pe care se poartă norii de pe Sinai, Tabor şi Muntele Măslinilor, iar teologia este adunarea stropilor de har şi lumină ai acestor nori. Revelaţia este cerul biblic brăzdat şi luminat de fulgerele descoperirilor dumnezeieşti de pe Sinai, de la Înviere şi de la poarta Damascului, iar teologia este rugul aprins de aceste fulgere în patriarhi, profeţi, apostoli, evanghelişti şi Sfinţi Părinţi. Revelaţia este cerul înstelat al dezvăluirilor dumnezeieşti de la Facere la Apocalipsă, iar teologia este vedenia Carului Mic al Vechiului Testament şi contemplarea Carului Mare al Noului Testament, care au ca punct fix "Steaua Polară" a lui Hristos - Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Cuprinsul cel necuprins al Revelaţiei se află în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie, păstrate cu sfinţenie în Biserică, iar teologia şi teologhisirea zugrăvesc pe pereţii vremurilor icoanele Revelaţiei.

Revelaţia - primirea tablelor Legii, teologia - păstrarea lor cu sfinţenie în chivotul sfânt al Bisericii

Revelaţia se întinde de la răsăritul Facerii până la asfinţitul Apocalipsei şi de la cea dintâi făgăduinţă a trimiterii Mântuitorului din Eden până la a doua Lui Venire pe norii cerului, sau de la cuvântul "La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul" (Facere 1, 1) până la "Amin! Vino Doamne Iisuse!" (Apocalipsă 2, 20). Revelaţia este curcubeul legământului arătat de către Dumnezeu lui Noe, iar teologia este contemplarea neîncetată cu bucurie, linişte şi seninătate a acestui curcubeu. Revelaţia este Teofania de la stejarul Mamvri, iar teologia este alergarea şi închinarea în duh şi adevăr înaintea Persoanelor Preasfintei Treimi, precum patriarhul biblic (Facere 18, 1-2). Revelaţia este nesfârşita şi luminoasa Scară a cerului de la Betel, iar teologia este aşezarea pietrei de căpătâi ca altar veşnic de închinare Domnului şi ca stâlp de aducere aminte prin turnarea untdelemnului (Facere 28, 18). Revelaţia este rugul aprins din Sinai, iar teologia este scoaterea necontenită a încălţămintelor din picioare şi convorbirea neîncetată cu Cel ce este veşnic şi Care se descoperă în fiecare clipă în rugul creaţiei, Revelaţiei, Scripturii şi Liturghiei. Revelaţia este stânca de la Rafidim, iar teologia este izvorârea apei celei vii, înviorătoare şi de sete astâmpărătoare pentru popor, precum apa izvorâtă prin lovirea cu toiagul de către Moise (Exod 17, 5-6). Revelaţia este primirea tablelor Legii pe munte, iar teologia este păstrarea lor cu sfinţenie în chivotul sfânt al Bisericii, împreună cu mana Sfintei Euharistii şi cu toiagul înflorit şi înmiresmat de har şi de adevăr al preoţiei veşnice a lui Hristos (Evrei 9, 4). Revelaţia este aducerea strugurelui din Eşcol în deşert, iar teologia este contemplarea şi gustarea din dulceaţa şi vinul Viţei celei adevărate (Numeri 13, 24-25; Ioan 15, 1). Revelaţia este chemarea lui Samuel în Miezonoptica de la cortul sfânt, iar teologia este răspunsul la această chemare: "Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă!" (I Regi 3, 10). Revelaţia este pogorârea focului din cer la sfinţirea templului din Ierusalim şi peste jertfa de pe Carmel a Sfântului Prooroc Ilie, ca prefigurări ale Pogorârii Duhului Sfânt la Cincizecime, iar teologia este rugăciunea lui Solomon, rugăciunea proorocului de foc şi predica Sfântului Apostol Petru de la Rusalii. Revelaţia este vedenia serafimilor din templu, descoperită proorocului Isaia, iar teologia este cutremurarea lui în faţa acestei descoperiri (Isaia 6, 1-9). Revelaţia este descoperirea lui Dumnezeu înaintea Sfântului Ilie în gura peşterii de la Horeb, iar teologia este răpirea teologului în carul cel de foc al teologhisirii, precum Proorocul Ilie, Sfântul Apostol Pavel la al treilea cer, Sfântul Ioan Teologul în Patmos, Sfântul Grigorie Teologul (prin cele "Cinci Cuvântări teologice" rostite în Biserica Învierii din Constantinopol) şi Sfântul Simeon Noul Teolog (prin "Imnele dragostei divine" din aceeaşi cetate a Sfântului Constantin). Revelaţia este vedenia "Celui Vechi de Zile" de care s-a învrednicit Sfântul Prooroc Daniel, iar teologia este precum tâlcuirea de către bărbatul doririlor a înscrisului dumnezeiesc de pe pereţii palatului lui Belşaţar (Daniel 5, 24-29; 7, 9-15). Revelaţia este asemenea învierii câmpului plin cu oase omeneşti din vedenia Proorocului Iezechiel, iar teologia poate fi asemănată cu suirea Proorocului Avacum în turnul cel de veghe al contemplaţiei şi al teologhisirii (Iezechiel 37, 1-10; Avacum 2, 1).

Revelaţia, o continuă Apocalipsă

Trecând în hotarele Noului Testament, am putea asemăna întreaga Revelaţie dumnezeiască cu Epifania de la Iordan şi cu icoana minunii de pe Tabor, iar teologia cu cuvintele stăruitoare ale Sfântului Apostol Petru: "Doamne, bine ne este nouă să fim aici..." (Matei 17, 4). Revelaţia este minunea Învierii Domnului, iar teologia este o nesfârşită alergare a sfintelor femei mironosiţe şi a Sfinţilor Apostoli Petru şi Ioan la mormântul gol (Ioan 20, 1-10). Revelaţia este Cina şi Arătarea din Emaus, iar teologia şi teologhisirea reprezintă drumul spre Emaus străbătut împreună cu Hristos şi cu ucenicii Săi. Revelaţia este Arătarea de pe ţărmul Tiberiadei, iar teologia este aruncarea în apă a Sfântului Apostol Petru şi răspunsul lui tremurător şi înecat de plâns la întreita întrebare a Mântuitorului: "Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu pe Mine?" (Ioan 21, 1-17). Revelaţia este o continuă Arătare a luminii dumnezeieşti pe drumul Damascului, iar teologia înseamnă căderea solzilor de pe ochi, săvârşirea călătoriilor apostolice şi scrierea Epistolelor pauline şi soborniceşti care leagă Faptele Apostolilor de Apocalipsă. Revelaţia este o continuă Apocalipsă, descoperită în Patmosul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii, iar teologia înseamnă contemplarea lui Hristos cel Înviat şi veşnic în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur şi căderea cu faţa la pământ înaintea Lui, precum Apostolii pe Tabor şi ostaşii în Ghetsimani şi la Înviere (Apocalipsă 1, 9-20). Revelaţia este o nesfârşită Cină de Taină la care Hristos ne cheamă, ne aşteaptă, ne spală picioarele şi ne cuminecă neîncetat cu Trupul şi Sângele Său, împărtăşindu-ne prin Marea Cuvântare de la această Cină din tainele Revelaţiei, iar teologhisirea este plecarea capului nostru pe pieptul Mântuitorului, precum ucenicul iubirii (Ioan 13, 23). Revelaţia este cerul înstelat, iar predica este ecoul tunetului din cer. Dogmatica este cerul senin, iar mistica este fulgerul de pe cer. Eshatologia este sfârşit al începutului şi început al sfârşitului. Protologia este izvorul râului, iar eshatologia este gura de vărsare a râului în marea eternităţii. Protologia şi eshatologia sunt cele două margini ale curcubeului Revelaţiei, care ating şi unesc cerul cu pământul prin hristologie. Astfel putem contempla istoria ce se desfăşoară pe covorul timpului, care se întinde de la poarta Raiului până înaintea tronului Judecăţii lui Hristos, adică între Duminica Izgonirii lui Adam din Rai şi Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, covor ţesut din "hainele întinse pe cale" ale faptelor şi evenimentelor.

Cerul senin de deasupra noastră, care s-a deschis de mai multe ori în istoria Revelaţiei prin teofanii, epifanii şi anghelofanii, pare acum închis şi tăcut, dar se va deschide încă o dată, pentru totdeauna, la Parusie. Parusia se revelează înlăuntrul Atotprezenţei. Atotprezenţa ascunde acum Parusia, iar Parusia va dezvălui atunci Atotprezenţa. Parusia este lumina din sfeşnicul Atotprezenţei. Parusia este esenţa Atotprezenţei. Dacă Atotprezenţa este trinitară, Parusia este hristică. Atotprezenţa este norul de lumină ce ascunde şi totodată descoperă Parusia. Parusia dă sens Atotprezenţei. Atotprezenţa ne-a adus întâia dată Întruparea şi ne va aduce a doua oară Parusia. Parusia va fi "Schimbarea la Faţă" a Atotprezenţei, după cum Schimbarea la Faţă de pe Tabor a fost transfigurarea prezenţei Mântuitorului Iisus Hristos în Persoană, "în vremea aceea" pe pământ. Parusia va descoperi Atotprezenţa şi celor de-a dreapta şi celor de-a stânga. Însăşi Învierea cea de apoi va avea loc întru Atotprezenţă, "la glasul arhanghelului şi la trâmbiţa lui Dumnezeu". Judecata va fi osânda celor care nu cred şi nu descoperă Atotprezenţa divină.

Pretutindeni Dumnezeu

Conştientizarea Atotprezenţei de către creştin şi teolog apropie Parusia de noi, fixând-o mistic prin pironire pe crucea prezentului. Atotprezenţa poartă crucea Parusiei, iar Parusia încununează Atotprezenţa. Atotprezenţa însumează toate etapele Revelaţiei şi mântuirii în Hristos - prin Duhul Sfânt în Biserică - de la Facere, Întrupare şi Schimbarea la Faţă până la Răstignirea, Moartea, Îngroparea şi Învierea cea de a treia zi, ca trepte spre Înălţarea la cer şi Şederea cea de-a dreapta Tatălui. Pogorârea Duhului Sfânt ne descoperă Atotprezenţa şi ne va revela Parusia. Atunci Atotprezenţa se va împlini în Parusie. Atotprezenţa este nimbul Parusiei, iar Parusia este aureola Atotprezenţei. Atotprezenţa stă pe tronul Judecăţii prin Parusie. Învierea însăşi va avea loc prin Atotprezenţă şi deodată cu Parusia. Prin Înviere, cei morţi se învrednicesc de Atotprezenţă şi se pregătesc pentru Judecată, precum florile ce se trezesc primăvara simţind câmpul verde din jurul lor şi conştientizând cerul senin de deasupra lor. Atotprezenţa este călăuzită de semnul crucii ca de un stâlp de foc, până când semnul Fiului Omului va pecetlui Atotprezenţa şi va deschide Uşa Parusiei. Atotprezenţa urcă pe scara teologiei de la pământ la cer, iar Parusia coboară pe aceeaşi scară din cer pe pământ. Atunci va fi "un cer nou şi un pământ nou" în sufletul creştinului şi al teologului, iar sfinţii se vor bucura de Atotprezenţă şi se vor cutremura de Parusie. Atunci Atotprezenţa şi Parusia se vor întâlni în semnul Fiului Omului, iar Duhul care ne va fi călăuzit la tot adevărul Atotprezenţei va mărturisi despre Parusie (Ioan 16, 13; 15, 26). Deschiderea mormintelor drepţilor prin cutremurul de la Răstignirea Domnului înseamnă descoperirea Atotprezenţei, iar mergerea la Judecată prin Înviere este întâmpinarea Parusiei cu candelele aprinse. Credem în Atotprezenţă şi mărturisim Parusia. "Amin! Vino, Doamne Iisuse!" (Apocalipsă 22, 20).