România!

Nu-mi stă în obicei să pun titluri cu semn de exclamare, dar de data asta chiar am simțit nevoia.

Sentimentul imperativ a fost provocat de un circuit de peste 1.500 de kilometri, care ne-a dat prilejul să constatăm încă o dată ce țară minunat de frumoasă avem. De-a dreptul ­impresionantă - și dacă ar trebui să rezum impresiile într-un singur atribut, acela ar fi verde. Am călătorit printr-o mare de verde. Fie verdele câmpiilor, alternat cu galbenul culturilor, fie cel al dealurilor și mun­ților. Nu am nici datele, nici compe­tența necesară să susțin că s-a cam exagerat hecatomba defrișărilor, dar noi n-am întâlnit aşa ceva.

A fost o călătorie de tipul „să ne cunoaștem țara” - nici pe departe prima pe care o facem cu acest gând și sentiment -, dar în același timp un soi de călătorie inițiatică. „Revenirea la rădăcini” e o expresie cam uzată, însă clar despre așa ceva a fost vorba.

București - Cluj - Sighet - Săpânța - Satu Mare - Oradea - Deva - Târgu Jiu - Craiova - București, 1.573 km în șapte zile. Doar în Cluj am dormit două nopți, în Satu Mare, Oradea, Deva și Craiova, iar în restul localităților doar ne-am oprit, fără să înnoptăm. Firește că nu se poate vedea Oradea într-o zi, dar am ales să ajungem în cât mai multe locuri, mai degrabă decât să vizităm unul sau două pe îndelete.

Cu acest lucru în minte, n-am căutat să „bifăm obiective”, preferând să bântuim pe străzi și să intrăm cât mai bine în atmosfera locurilor. Și n-am avut ce regreta!

Clujul este prin excelență un oraș universitar. Este plin de tineri, nu doar la nenumăratele terase din foarte extinsa zonă pietonală (Bucu­reștiul nu are așa ceva, Centrul Vechi e mult prea modest), ci și - am avut norocul să prindem acest eveniment - la concertul din Piața Unirii, în cadrul celei de-a IX-a ediții a festivalului Opera Aperta: peste o mie de oameni, majoritatea tineri, pe tot atâtea scaune (!), iar pe scenă orchestra simfonică, corul și soliștii cântând arii din opere!

La Sighet am mers pentru Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, care s-a dovedit a fi mult peste așteptările noastre. Tulburător, copleșitor. Să calci pe treptele tocite pe care au călcat atâția deținuți politici, umiliți, bătuți, torturați, înfometați, extenuați...

De-acolo am urcat și mai sus, „acolo unde se agață harta-n cui”, spre Săpânţa, să vedem iconicul Cimitir Vesel, în jurul căruia, trebuie spus, a înflorit o întreagă industrie comercială şi HoReCa. Destul de greu să te reculegi la morminte...

Drumul Cluj-Sighet-Săpânța-Satu Mare e fabulos! Natura în toată splendoarea ei. Numai drumul și merită să mergi până acolo.

Satu Mare a fost o surpriză plăcută. E drept, nici nu știam mare lucru despre el - de altfel, unul dintre scopurile circuitului a fost să ajungem în cât mai multe locuri în care nu mai fuseserăm. Curat, liniștit, îngrijit, o plăcere să te plimbi prin el.

A urmat Deva, în care ne mai opriserăm cândva câteva ore, dar acum am stat și peste noapte. E locul să salut cu respect proprietarii apartamentelor în care am locuit, rezervate online: fie că fac parte dintr-o casă veche, fie dintr-un bloc comunist,
înăuntru este totul impecabil, ai la dispoziție tot ce-ai putea avea nevoie și confortul e la superlativ.

Valea Jiului, parcursă de noi în premieră, nu poate fi pusă în cuvinte. Nu e un drum, e un sentiment. Frumoasă cât nu se poate.

După obligatoria oprire la Brân­cuși, în Târgu Jiu, ultimul popas a fost în Craiova, oraș mare, cu greutate, aflat în proces de evoluție.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu că avem așa o țară!