Rugăciunea ne înveșnicește

Viața trăită conștient este o pregătire pentru moarte. Altfel decât în modernitate, când moartea este izolată, ascunsă între cearșafurile aseptice ale spitalelor ori ale sanatoriilor, vechii asceți socoteau moartea un moment paradigmatic. Aproape de finalul călătoriei lor pămân­tești, bătrânii erau pe deplin lucizi, înconjurați de ucenici și de frații mai tineri. În astfel de momente asceții își transmiteau testamentul duhovnicesc, adesea câte un gând care putea să orânduiască întreaga viață. Într-o asemenea situație îl vedem și pe avva Isaac, preotul de la Chilii. „Apropiin­du-i-se sfârșitul, au venit la el bătrânii și îl întrebau: «Ce-o să ne facem după tine, părinte?» El le-a zis: «Vedeți cum am umblat în fața voastră? Dacă vreți să urmați și să păziți poruncile lui Dumnezeu, El vă trimite harul Său care va avea grijă de locul acesta. Dar dacă nu vreți să le păziți, nu mai rămâneți aici. Și noi ne întristam când părinții noștri se apropiau de moarte, dar respectam poruncile lui Dumnezeu și sfaturile lor și trăiam ca și cum ei ar fi fost mai departe cu noi. Așa să faceți și voi și vă veți mântui”.

Alegerea liberă este poarta de intrare în creștinism și rămâne, pe mai departe, crucială. Alegerea lui Dumnezeu e nevoie să fie mereu reînnoită. Cu fiecare prilej, la fiecare cotitură, opțiunea trebuie reîntărită și reafirmată. De aceea bătrânii nu sunt abuzivi, nu vor să bruscheze sub nici o formă libertatea celorlalți. De fapt, libertatea duhovnicească este cea care face posibilă rugăciunea.

Părintele Sofronie Saharov insistă că rugăciunea are nevoie de libertate pe două planuri: renun­țarea la dorința de a domina și „eliberarea lăuntrică de sub puterea pe care o au ceilalți asupra noastră. Înfrânarea dorinței de a domina este o etapă extrem de importantă, urmată îndeaproape de neplăcerea de a-l constrânge pe fratele nostru”. Asceții refuză să poruncească. Dumnezeu singur este Cel care poruncește, în vreme ce monahii cu mai multă expe­riență îi sfătuiesc pe ceilalți. Pe patul de moarte avva Isaac face în continuare distincțiile acestea și mereu spune: „Dacă vreți să ple­cați”, ori „dacă vreți să rămâ­neți”. De la alegere începe totul.

Dar avva Isaac mai spune ceva esențial. Domnul este prezent în poruncile Sale și dă harul Său celor care aleg să le țină cu toată puterea. Mai mult decât atât, bătrânii sunt și ei alături, cu rugăciunea, de cei care le respectă sfaturile. Pentru acești creștini viața veșnică este o realitate palpabilă, iar credința în ea este cea care șterge granițele definitive dintre cei de aici și cei de dincolo. Aceasta este experiența vie a Bisericii, pentru care sfinții sunt mijlocitori vii, a căror lucrare nu încetează niciodată. În felul acesta se poate trăi și după trecerea în veșnicie a povățuitorilor „ca și cum ar fi mai departe cu noi”, pentru că rugăciunea ne înveșnicește.