Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Rugăciunea neîncetată și frica

Rugăciunea neîncetată și frica

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Nicușor Deciu - 25 Mai, 2020

Tema rugăciunii e una foarte vastă și, desigur, poate fi abordată din multe unghiuri, mai ales în tradiția Bisericii Ortodoxe. Apostolul Pavel, de pildă, ca să recurgem la un reper biblic, îndeamnă astfel: „stăruiţi în rugăciune” (Col. 4, 2) sau „faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri” (Efes. 6, 18) și, fără alte detalii, rezumă „rugați-vă neîncetat” (1. Tes. 5, 17). Mai târziu, experiența filocalică a explicat mai amănunțit de ce există un asemenea accent pe rugăciune în textul Scripturii și că acesta nu constituie deloc o expresie metaforică, ci una cât se poate de reală, cu aplicații foarte concrete.

Potrivit Părinților Bisericii, pentru ca omul să devină bun, e nevoie ca mai înainte să gândească binele. De aceea, cea mai importantă luptă a sa este cea cu gândurile, pentru că acestea îi vor determina apoi și faptele, și starea sa generală. Rugăciunea e recomandată în orice vreme și continuu, întrucât cel care-și aduce în minte, în mod repetat, numele Domnului își va sfinți treptat și sufletul, și trupul și se va obișnui cu prezența tainică a Domnului, care este indisolubil legată de numele Său. Dimpotrivă, atunci când omul nu-și va aminti numele lui Hristos, în mod sigur, vrăjmașul îi va trimite gândurile lui. Părinții au consemnat faptul că gândurile vrăjmașului pot fi de multe feluri, vizând păcate, patimi, amintiri, slăbiciuni ale unei persoane concrete etc.; iar unul dintre ele este și acela care provoacă frica. Desigur, nu frica de Dumnezeu, care e una ordonatoare și roditoare pentru om, ci frica pentru pierderea lucrurilor, a sănătății sau vreo frică nedeslușită pe care reușește să ne-o insufle vrăjmașul din pricina puținătății credinței noastre, a stării noastre călduțe. Iar lucrarea acestei frici e paralizia sufletului, care împiedică gândul la Dumnezeu, fapta bună și, de asemenea, ne blochează reacția în fața nedreptății din lume. Iată, așadar, că frica nu este un simplu sentiment, ci o abdicare, o trădare a firii umane, ba chiar un păcat, altfel nu ar fi fost atât de aspru osândită în cartea Apocalipsei: „Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi, şi spurcaţi, şi ucigaşi, şi desfrânaţi, şi fermecători, şi închinători de idoli, şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua” (Apoc. 21, 8).

În ultima vreme, care a stat sub zodia pandemiei de COVID-19, foarte mulți dintre noi am experimentat această stare de frică, susținută de repetarea obsesivă a știrilor alarmante despre o primejdie atotprezentă, într-un spațiu din care Dumnezeu era absent. Însă Biserica ne învață că Dumnezeu umple spațiul și timpul, iar purtarea Sa de grijă pentru om nu o suspendă niciodată, cu atât mai puțin în vremurile de nevoie.

Doar un gând demonic ar putea înfățișa altfel lucrurile. De aceea, dacă am căzut în plasa acestei frici, înseamnă că am fost prinși desco­periți duhovnicește, că ne-am arătat slabi în credință, înseamnă că eram mulțumiți cu duhul lumii acesteia căzute, iar în sufletul nostru nu se mai făcea repetarea neîncetată a Numelui.

Însă, în absența rugăciunii neîncetate, sugestia fricii, repetată sistematic, a pus stăpânire pe noi, până ce a dus în multe cazuri la atacuri de panică, depresie și ieșire din minți. Cu toate acestea, aşezăm nădejdea noastră în ajutorul Celui Preaînalt.

Citeşte mai multe despre:   rugaciune