Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
„Să-i facem loc Cuvântului scripturistic în vieţile noastre, spre legiuită împlinire“
Biblia sau Sfânta Scriptură reprezintă comoara cea mai preţioasă de lumin\ pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor, spre mântuire. Părintele arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, ne-a arătat în cele ce urmează cum putem să ne adăpăm din acest izvor de apă vie, atât în biserică - în cadrul serviciilor divine sau în contextul catehezelor -, cât şi acasă, împreună cu familia.
Părinte consilier, cum ar trebui citită Sfânta Scriptură, pentru o înţelegere care să determine bună aplicare şi folos duhovnicesc?
Răspunsul la această frământare se află în chiar Liturghia Bisericii. Cartea Sfântă se citeşte cu rugăciune, încadrată fiind de momente de rugăciune şi ascultată în duh de rugăciune. În cadrul Sfintei Liturghii, Sfânta Evanghelie este purtată în procesiune, cu lumini, tămâie şi cântări şi abia apoi se citeşte, ca dintr-o scrisoare de mare preţ. De altfel, şi Sfântul Ambrozie al Milanului recomanda următoarele: „Niciodată citirea Sfintelor Scripturi să-ţi fie lipsită de rugăciune. Pentru că aşa îşi vorbesc Domnul şi omul: în rugăciune“.
Citirea Scripturii, acasă sau la biserică, se face după un anume tipic
Cum să fie citită acasă şi cum la biserică?
Lectura Scripturii la biserică a fost reglementată în decursul timpului în sensul celor spuse mai sus. Însă preotul poate rândui momente de lectură biblică şi după Vecernia de sâmbătă seara sau după Paraclisul de duminică seara. Oamenii au nevoie astăzi mai mult ca oricând de interacţiunea vie şi rugătoare cu Tradiţia Bisericii, din care cea mai veche parte scrisă este reprezentată de Sfintele Scripturi. Or, unde se poate petrece acest lucru decât în biserică, împreună cu păstorul sufletesc, preotul, a cărui datorie de căpătâi este să mijlocească hrană duhovnicească fraţilor şi surorilor întru Hristos? Însă, nu numai la biserică se poate citi Scriptura. Având binecuvântarea preotului, aceasta se poate citi şi acasă, de fiecare credincios în parte. Frumos ar fi ca la începutul sau la sfârşitul zilei, după rugăciunea de dimineaţă sau de seară, întreaga familie să citească câte un cuvânt din Scriptură sau din Părinţi. Această recomandare veche se poate regăsi în îndemnurile Sfântului Ioan Gură de Aur, de pildă, care cerea ca formă de pregătire pentru ascultarea Cuvântului la biserică citirea Scripturii acasă, împreună cu toţi membrii familiei. Astfel că cele două tipuri de lecturi se împlinesc una pe cealaltă, spre zidirea sufletească a poporului lui Dumnezeu.
Care este tipicul după care se face lectura din Sfintele Scripturi, acasă sau în biserică?
Vechea Tradiţie a Bisericii creştine prevede, da, ca citirea Scripturii, acasă sau la biserică, să fie făcută după un anume tipic. Astfel, după citirea propriu-zisă, era obiceiul, prin mănăstirile Egiptului sau ale Palestinei, ca un verset dintr-un psalm, de pildă, să fie repetat de mai multe ori, pentru ca cei prezenţi să îl poată memora. Apoi era rostit împreună de către cei prezenţi de mai multe ori, şi ca formă de memorare, dar şi ca formă de rugăciune. Credincioşii se rugau astfel cu versetul respectiv. Chiar şi în marile oraşe se practica o astfel de rugăciune cu Scriptura, mai ales cu versete din Psalmi, astfel apărând cântarea antifonică în Biserică încă de pe vremea Sfântului Ignatie al Antiohiei. După acest moment urma o tâlcuire a Cuvântului, rostită de unul dintre preoţii, predicatorii sau chiar episcopii prezenţi, tâlcuire ce ţintea spre sensul vindecător, terapeutic al versetului respectiv. Şi asta pentru că Scriptura trebuia învăţată nu numai de dragul cunoaşterii, ci şi pentru nevoia vindecării şi a rezistării în faţa atacurilor celui viclean. Exemplu în acest sens este chiar Domnul Hristos, Care, în ispitirea de pe Muntele Carantaniei, a folosit Scriptura Vechiului Testament pentru a-i răspunde şi a ruşina pe ispititor. De altfel, în sec IV-V au început să circule anumite colecţii de versete din Scriptură, ca de pildă Antireticonul lui Evagrie Monahul, folosite de creştini şi mai ales de monahi pentru a respinge insinuările duhurilor răutăţii.
În fine, după ce versetul respectiv a fost deschis înţelegerii celor prezenţi, vorbitorul îndeamnă la împlinirea lui, la asumarea lui în viaţa de zi cu zi. Astfel că după ce ne-am întâlnit cu Cuvântul, după ce ne-am rugat cu cuvintele Lui, după ce i-am memorat sensurile şi formele exterioare, îi facem loc în vieţile noastre spre legiuită împlinire.
Pauze între lecturi, pentru a se consuma ecoul cuvintelor sfinte
Recomandaţi citirea din Cartea Sfântă în biserică şi în afara slujbelor în care este rânduită aceasta? Cum să se facă, unde - ca spaţiu - şi de către cine?
În biserică, preotul este cel responsabil de această lucrare, ce se poate desfăşura în naosul bisericii, într-o atmosferă senină şi aşezată. Preotul este acela care rânduieşte citirea Cuvântului de către cei prezenţi, de mai multe ori, cu pauze între lecturi, pentru a se consuma ecoul cuvintelor sfinte. Plecând de la acel verset, preotul poate rândui apoi învăţarea unei cântări prilejuite de respectivul verset. De pildă, cuvântul: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“, spus de Domnul, ne duce cu gândul la cântarea „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!“. Şi iată cum lectura unui cuvânt scripturistic duce şi la învăţarea unei rugăciuni cântate şi la rugăciunea propriu-zisă. În acelaşi caz, preotul poate conduce lectura spre analiza modului în care oamenii pot să mărturisească această Cale în lume, a modului în care Adevărul, Care este Hristos, devine sursă a gesturilor şi alegerilor noastre sau a felului în care trebuie trăită viaţa creştină. Şi iată cum, într-o oră aproximativ, cu participarea activă a celor prezenţi, care sunt invitaţi să dea şi ei mărturie despre felul în care Biserica lui Hristos se clădeşte în lume şi în viaţa lor, preotul reuşeşte să facă o preafrumoasă cateheză. Fără lecturi lungi şi plictisitoare, fără imprecaţii mustrătoare sau diatribe nefolositoare, păstorul de suflete aduce Cuvântul la inima celor flămânzi şi însetaţi de dreptate. Prin această metodă oamenii sunt ajutaţi să descopere ei înşişi felurile în care viaţa lor se poate preface ca o prescură în Trup de viaţă dătător.
O mare bucurie în suflet
Descrieţi, vă rugăm, atmosfera citirii Sfintei Scripturi acasă, în familie.
Lecturile biblice sau patristice se pot săvârşi în acelaşi mod şi acasă. În acest sens ar fi indicată rânduirea unui Lecţionar, la îndemâna fiecărei familii, în care să se regăsească pe zile câte un cuvânt din Scriptură şi Părinţi spre lectură, rugăciune şi asumare în ziua respectivă. Ca durată de timp cred că pentru un text scurt, ca cel din aceste Lecţionarii, sunt suficiente 5 minute, care să fie timp de răgaz, de oprire din goana de a ajunge la autobuz sau la serviciu, timp acordat lui Dumnezeu. Nu puţine au fost cazurile în care oamenii care făceau aceasta au găsit putere de a merge mai departe în ziua respectivă pentru că în dimineaţa aceea sau cu o seară înainte au citit şi s-au rugat cu un cuvânt al Domnului. Un student la medicină îmi mărturisea zilele trecute cum, citind într-o seară cântarea Sfintei Fecioare Maria, a putut a doua zi, într-o benzinărie, să convingă un credincios al unei alte confesiuni (care se întâmpla să fie casier) ca măcar să nu vorbească de rău pe Maica lui Hristos, dacă nu poate să o cinstească. Şi când îmi spunea lucrurile acestea, am simţit faptul că avea o mare bucurie în suflet. Faptul că ştia, faptul că se ruga, toate au venit împreună pentru a-i da posibilitatea să fie un mărturisitor avizat al credinţei creştine.
Dar Scriptura nu trebuie citită doar pentru aceasta. Ea, Scriptura, poate să dea mărturie despre viaţa de familie, despre viaţa de student, despre viaţa de slujbaş al statului, despre viaţa omului însuşi: căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător (Evr. 4, 12). De noi depinde dacă acest Cuvânt viu şi lucrător devine doar o piesă de mobilier decorativ sau un interlocutor viu în viaţa noastră.