Sfântul Apostol Filip, glas al Evangheliei și străjer al credinței

Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, s-a născut în Betsaida, o cetate a Galileei, loc vestit pentru pescuit și pentru amestecul de nea­muri și tradiții religioase. Betsaida, numită în limba ebraică „Casa vânătorilor”, era și patria Sfinților Apostoli Petru și Andrei. Din acest mediu modest, dar plin de evlavie, s-a ridicat tânărul Filip, crescut în frică de Dumnezeu și în cunoașterea Legii lui Moise. De mic copil a primit o educație aleasă, iubind Scripturile și așteptând, asemenea multor evrei credincioși, venirea lui Mesia. La intrarea în Catedrala Națională din București, Sfântul Apostol Filip este reprezentat în mozaic, iar alături de el este reprezentat Sfântul Apostol Andrei, ocrotitori şi străjeri ai nea­mului românesc.

Chemarea Sfântului Filip la apostolat este relatată în Evanghelia după Ioan: „A doua zi voia Iisus să plece în Galileea și a găsit pe Filip și i-a zis: Urmează-Mi” (Ioan 1, 43). Din acel moment, viața lui s-a schimbat total. Cuprins de bucuria întâlnirii cu Hristos, Filip a dorit imediat să împărtă­șească vestea cea bună prietenului său Natanael, spunându-i: „Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și prorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret”. Iar la întrebarea lui Natanael: „Din Nazaret poate fi ceva bun?”, Filip i-a răspuns cu simplitate și credință mărturisitoare: „Vino și vezi” (Ioan 1, 45-46).

Aceste cuvinte simple, „vino și vezi”, au rămas peste veacuri ca o sinteză a vestirii creștine, o chemare plină de blândețe și lumină, care nu constrânge, ci invită la cunoaşterea lui Iisus Hristos. În ele se ascunde taina modului în care Dumnezeu Se face cunoscut omului, nu prin forță, ci prin iubire. Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește acest moment evidenţiind că Filip nu a căutat să-l convingă prin cuvinte pe Natanael, ci a ales calea cea mai sigură și smerită, aceea de a-l aduce pe prietenul său în fața Mântuitorului Iisus Hristos: „Căci vederea lui Hristos este mai grăitoare decât orice cuvânt și mai puternică decât orice dovadă”.

În lumina acestei înțelegeri, chemarea lui Filip devine icoana oricărei chemări dumne­zeiești, o invitație la comuniune, la cunoașterea iubirii care se face văzută și simțită în Hristos, Dumnezeu-Omul, Care Se descoperă celui ce-L caută cu inimă curată. Sfântul Chiril al Alexandriei tâlcuiește cuvintele „vino și vezi” astfel: „Filip nu silește, ci povățuiește. Nu impune credința, ci o deschide ca pe o ușă către lumină. Căci Hristos nu Se cunoaște prin cuvinte, ci prin vedere și prin trăire”.

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae aprofundează această taină a chemării, arătând că „venirea la Hristos este mișcarea liberă a inimii omului către iubirea dumnezeiască ce îl atrage”. Dumnezeu nu forțează, ci așteaptă răspunsul iubirii noastre. Adevărata convertire nu se naște din frică sau din silă, ci din libertatea care se lasă atinsă de har. Filip a înțeles aceasta și, de aceea, nu intră în discuții despre Nazaret sau despre proroci, ci îl conduce pe Natanael direct la Izvorul Vieții, la Hristos.

De aceea, cuvintele lui Filip „vino și vezi” nu sunt doar o invitație adresată lui Natanael, ci fiecărui suflet care Îl caută pe Dumnezeu. Ele răsună și astăzi, chemându-ne să-L cunoaștem prin trăire, în rugăciune și în taina aproapelui nostru. Numai cel care a venit și a văzut poate spune, asemenea lui Filip: „Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise și prorocii”.

Tot în Sfânta Scriptură, în Evanghelia după Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Sfântul Apostol Filip a fost de față la minunea înmulțirii pâinilor, când Mântuitorul i-a pus la încercare credința, întrebându-l: „De unde vom cumpăra pâini, ca să mănânce aceștia?” (Ioan 6, 5). Cu realismul și simplitatea unui om credincios, Filip a răspuns: „Pâini de două sute de dinari nu le ajung, ca fiecare să primească puțin”. Dar din puținul credinței sale, Hristos a făcut mult, arătând că puterea dumnezeiască nu se măsoară cu măsura omenească, ci se sălășluiește în inimile curate și deschise către Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuiește acest episod spunând că adevărata credință nu constă în cantitatea resurselor sau în puterea omului, ci în deschiderea inimii către lucrarea harului dumnezeiesc. Astfel, Apostolul Filip a învățat că Dumnezeu nu cere de la om cantitate în daruri, ci curăția și sinceritatea inimii.

Breviarul roman și alte scrieri martirologice dau mărturie despre călătoriile și lucrarea misionară a Sfântului Apostol Filip, arătând că, după ce a vestit Evanghelia în Sciția și Lidia, și-a încheiat nevoința apostolică la Hierapolis, în Frigia, oraș păgân dedicat odinioară zeului Apollo. Acolo a adus la credință mulți oameni și a săvârșit minuni, între care și învierea unui mort, fapt consemnat de Episcopul Policrat al Efesului într-o scrisoare din secolul al II-lea. Despre aceste fapte minunate dau mărturie și Sfinții Părinți Eusebiu de Cezareea și Nichifor, care spun că Episcopul Papias al Hierapolisului le-a cunoscut pe fiicele Sfântului Apostol Filip și a aflat de la ele despre viața sfântă a tatălui lor și despre minunile săvârșite prin rugăciune.

La Hierapolis, Sfântul Apostol Filip a primit cununa muceniciei, fiind răstignit cu capul în jos, asemenea Sfântului Apostol Petru, în jurul anului 80 d.Hr. Fiicele sale, cunoscute pentru curăția și fecioria lor, au fost pomenite cu cinste în scrierile bisericești ca mărturisitoare ale credinței lor statornice. Moaștele Sfântului Apostol Filip au fost mutate mai târziu la Constantinopol, iar apoi la Roma, unde au fost cinstite cu mare evlavie.

Un alt scriitor important care a relatat despre Sfântul Apostol Filip este Sfântul Irineu de Lyon. În lucrarea sa, „Contra ereziilor”, vorbeşte despre importanţa apostolilor nu doar ca martori direcţi ai învăţăturilor lui Hristos, ci şi ca vestitori ai Evangheliei în întreaga lume cunoscută la vremea lor. Irineu îl include pe Filip printre acei apostoli care au întemeiat şi consolidat primele comunităţi creştine.

De asemenea, istoricul englez din secolul al XVII-lea William Cave, în lucrarea sa „Lives of the Apostles” („Antiquitates Apostolicae”), subliniază rolul activ al lui Filip în propovăduirea creştinismului şi îl prezintă ca pe un om plin de credinţă şi curaj, capabil să înfrunte opoziţia păgână din oraşe precum Hierapolis.

Dintre autorii greci moderni, îl putem menţiona pe cercetătorul grec-britanic Christopher R. Matthews, autor al capitolului „Philip in the Gospels” din volumul „Philip: Apostle and Evangelist”, care analizează modul în care evangheliile şi tradiţia bisericească îl portretizează pe Filip şi contribuţia sa apostolică.

Totodată, cercetătorul britanic Richard Bauckham, în lucrarea „Jesus and the Eyewitnesses”, explorează autenticitatea relatărilor evanghelice şi evidenţiază felul în care apostolii, inclusiv Filip, au fost esenţiali în transmiterea şi păstrarea tradiţiei creştine ca martori oculari.

În bisericile ortodoxe, icoanele Sfântului Apostol Filip îl înfățișează ca pe un tânăr cu chipul luminat, ținând un sul, o carte sau o cruce, semne ale propovăduirii Evangheliei și jertfei pentru Hristos. El rămâne un model de apostol care și-a dedicat viața vestirii credinței, influențând începuturile creștinismului european și pregătind, astfel, terenul pentru lucrarea Evangheliei în spațiul carpato-danubian.

La intrarea în Catedrala Națională din București, Sfântul Apostol Filip este reprezentat în mozaic, iar alături de el este reprezentat Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat. Cei doi mari Apostoli ai lui Hristos sunt înfățișați ca ocrotitori ai României și străjeri ai neamului românesc, la hotarul dintre cer și pământ, îndemnându-ne la unitate, statornicie și la mărturisirea neclintită a lui Hristos, Lumina lumii și Temelia veșnică a Bisericii.