Cuvântul alumnus (m.; pl.: -i), respectiv alumna (f.; pl.: -ae) își are originea în limba latină și însemna „elev”, în sens generic, și „cel hrănit”, în sens literal. La origini, termenul se referea
Sfântul Grigorie Sinaitul, treptele liniștirii, rugăciunii și cântării duhovnicești
Treptele cântării duhovnicești au fost înfățișate în chip magistral de Sfântul Grigorie Sinaitul într-o lucrare de mici dimensiuni intitulată Despre liniștire și despre cele două feluri de rugăciune. Aici, Sfântul Grigorie analizează cele trei dimensiuni ale cântării - cea a începătorilor, a celor aflați pe treapta de mijloc și a celor desăvârșiți în rugăciune - discutând asemănările și deosebirile dintre ele.
Discutând despre faptul că treptele cântării duhovnicești se deosebesc în funcție de sporirea sufletească a celor care le parcurg, Sfântul Grigorie Sinaitul afirmă: „De unde vine deosebirea că unii cer cântare multă, alții puțină, iar alții deloc, ci numai rugăciunea și osteneala, poate lucrarea mâinilor, sau a pocăinței, sau altă lucrare ostenitoare? Dezlegarea acestora este următoarea: cei ce au aflat harul după făptuire, prin multe osteneli și vreme îndelungată, învață și pe alții ceea ce au aflat ei. Ei nu primesc să asculte de cei ce au ajuns acolo întru cunoștință, din mila lui Dumnezeu, degrabă, prin căldura credinței, cum zice Sfântul Isaac. De aceea îi ocărăsc pe unii ca aceștia, furați de neștiință și de părerea de sine, și asigură pe alții că ceea ce este altfel este înșelăciune și nu lucrarea harului. [...] Din această pricină și cei de care am vorbit mai sus nu primesc nici însușirile minunate ale rugăciunii lucrate în chip deosebit în unii de Duhul, în inimă, respingându-le cu necredință și cu mândrie” (Sf. Grigorie Sinaitul, Despre liniștire și despre cele două feluri de rugăciune, 5, [Filocalia, 7], trad. de pr. prof. Dumitru Stăniloae, București, Ed. Humanitas, 2005, p. 163).
Mulți aleg a doua variantă: neputând să ajungă încă la roadele duhovnicești mai înalte, se grăbesc să afirme că acestea sunt doar rezultatul înșelării și amăgirii de sine, fără să știe cât de mult greșesc atât înaintea celor cu o viață înaltă, cât și înaintea lui Dumnezeu care i-a condus pe aceștia acolo.
În ceea ce privește a doua treaptă a cântării duhovnicești, Sfântul Grigorie Sinaitul afirmă următoarele: „Iar cei ce cântă puțin socotesc că bine fac cinstind măsura. Căci toată măsura este bună, cum zic cei înțelepți. Ei nu-și deșartă toată puterea sufletului în făptuire. Căci prin aceasta mintea aflată în rugăciune, obosind, își pierde vigoarea. Ci, cântând puțin, stăruie cea mai mare parte din vreme în rugăciune. Dar se întâmplă uneori că mintea, obosind de strigarea înțelegătoare continuă și de ațintirea stăruitoare, să trebuiască să-și ia puțină odihnă. Atunci slobozește-o la largul cântării de la strâmtoarea liniștirii. Aceasta este cea mai bună rânduială și învățătură a bărbaților preaînțelepți” (Sf. Grigorie Sinaitul, „Despre liniștire...”, 7, pp. 164-165). Este important să precizăm aici că a doua treaptă se adresează celor care au avansat în viața duhovnicească și, cu toate că nu au atins desăvârșirea, știu că nu totul depinde de făptuirea proprie, ci și, mai ales, de lucrarea lor interioară.
Pentru cei desăvârșiți, cântarea duhovnicească este interiorizată cu totul. Ei nu mai folosesc deloc cântarea cu glas, pentru că li se potrivește în primul rând tăcerea și luarea-aminte la rugăciunea inimii. În cuvintele Sfântului Grigorie Sinaitul: „Iar cei ce nu cântă deloc bine fac, dacă sunt în sporire. Căci aceștia nu au trebuință să zică psalmi, ci de tăcere, de rugăciune neîncetată și de vedere, dacă au ajuns la luminare. Ei, fiind uniți cu Dumnezeu, nu au nevoie să-și desfacă mintea de la El și s-o arunce în tulburare. Căderea celui ce se află în ascultare, zice Scărarul, stă în împlinirea voii sale; iar a celui ce se liniștește, în depărtarea de la rugăciune. Mintea unora ca aceștia preacurvește când se desparte de pomenirea lui Dumnezeu, ca de Mirele ei, și-și îndreaptă dragostea spre lucruri neînsemnate. Dar a învăța și pe alții aceeași rânduială nu se potrivește în toate. Se potrivește celor ce sunt ascultători simpli și neînvățați, deoarece ascultarea se împărtășește de toată virtutea prin smerenie. Dar această rânduială nu li se dă celor nesupuși, ca să nu se rătăcească, cu ușurință, fie că sunt simpli, fie că sunt învățați” (Sf. Grigorie Sinaitul, „Despre liniștire...”, 8, p. 165). Această treaptă este cucerită arareori și numai din voia lui Dumnezeu. Însă cel care a atins-o se află sub o ispită similară cu cea a începătorilor care greșesc când judecă pe cei care au atins trepte necunoscute lor. Cei desăvârșiți sunt îndemnați să nu predea meșteșugul lor oricui, ci doar celor ascultători și smeriți, care pot cuprinde cu adevărat și lucra cu sârguință cele transmise.