Sfântul Nectarie, pedagog întru Hristos şi responsabil povăţuitor al tinerilor

Cunoaștem multe întâmplări minunate din viața Sfântului Nectarie, din copilărie, până în ultimele zile din viața sa, precum şi după trecerea acestuia la Domnul. În timpul activităţii sale Sfântul Ierarh Nectarie a fost director al Seminarului Teologic Rizarios din Atena, timp de 14 ani, și a avut un fel minunat de a se raporta la elevii săi.

Este cunoscut faptul că elevii, în special la o vârstă fragedă, au nevoie ca profesorii lor să le fie mai mult decât o persoană care le transmite informații, adevărați pedagogi, veritabile modele spirituale, morale, intelectuale, care să îi inspire și să le transmită un set de valori după care să se călăuzească în viață. 

Sfântul Nectarie a fost dascălul care a exemplificat în cel mai înalt grad înțelegerea educării elevilor cultivând prietenia, iubirea, blândețea, așa cum aflăm din scrierile biografice despre viața sfântului. „Cuviosul era mai mult un părinte afectuos decât un dascăl sever. Era un pedagog întru Hristos și nu un profesor rece. Era una cu elevii săi în educația lor și păstra o distanță înțeleaptă ca ierarh. Le lăsa impresia că este prietenul lor mai mare, dar nu înceta a fi călăuzitorul lor răspunzător pentru felul în care îi îndruma. Pentru toate acestea dumnezeiescul dascăl câștigase nu numai respectul acestor oameni tineri, ci și dragostea lor și inima lor întreagă. O adeveresc spusele lor și recunoștința cu care-l pomeneau mai târziu pe îndrumătorul lor, mărturisindu-și credința în marea lui sfințenie.[...] Acest dumnezeiesc ierarh i-a robit pe toți câștigându-le respectul numai prin tirania iubirii. Nu avea izbucniri de mânie, nu amenința și nu pedepsea pe nimeni, nu lua măsuri administrative ce nu foloseau nimănui, se slujea doar de blânda sa prezență, de adânca sa pace lăuntrică, de spiritul său împăciuitor și de înfățișarea sa plină de sfințenie” (Monahul Teoclit Dionisiatul, „Sfântul Nectarie din Eghina, Făcătorul de minuni”).

 De-a dreptul minunată și surprinzătoare a fost însă metoda sa de a-i pedepsi sau îndrepta pe elevii nedisciplinați, metodă demnă de viața unui sfânt: „Pe elevii nedis­ci­plinați nu-i pedepsea, ci pentru vina lor se pedepsea pe sine, dându-și canon de ispășire două sau trei zile. Astfel, ca să nu-l mai supere pe directorul lor și acesta să nu se mai pedepsească pentru ei, elevii aveau grijă să se îndrepte” (Monahul Teoclit Dionisiatul, „Sfântul Nectarie din Eghina, Făcătorul de minuni”).

Încheiem cu următorul fragment consemnat, de asemenea, de monahul Teoclit Dionisiatul, care sintetizează foarte bine viața sfântului, plină de iubire pentru toți, însă greu încercată de invidia, calomniile și neînțelegerea sa din partea oamenilor: „Cu rugăciunea necurmată coborâtă în inimă, cu iubirea aprinsă de Dumnezeu și de aproapele, Sfințitul Părinte nu-și putea afla liniștea în hotarele strâmte ale îndatoririlor de profesor. De altfel, s-a făcut cunoscut și pentru lucrarea sa în afara seminarului. Un om sfânt nu-și îngăduie nici un răgaz de odihnă. Timpul său îl umpleau când rugăciunea, când iubirea, când studiul, când predarea, când răbdarea ispitelor ce veneau fie de la ceilalți profesori, ce nu-i înțelegeau viața trăită în duh, străină lor, fie de la elevii nedisciplinați, fie de la consilierii care numai consilieri nu erau, eretici și temători pentru postul lor. Cu toate acestea, timpul lucra pentru robul lui Dumnezeu și, încet, dar sigur, se impunea în conștiința tuturor datorită păcii sale lăuntrice proverbiale, pe care nimeni și nimic nu i-o poate tulbura, datorită iubirii sale vii, adâncii sale smerenii și datorită faptului că se pedepsea pe sine pentru indisciplina seminariștilor. Într-un singur an s-a impus în conștiința tuturor”.