Sfinţii nu ştiau să socotească

Dac-ar fi să judecăm în cifre, puţine-ar fi de reţinut, şi mai puţine de zis, aproape nimic n-ar mai fi de făcut, totul ar rămâne de neînţeles. Logica acestei lumi riscă să devină număr, cifră - iată păcatul care defineşte un viitor amăgitor.

La 17 octombrie îl prăznuim pe Sfântul Andrei Criteanul, născut se pare în jurul anului 660 şi mort, iarăşi se pare, pe la 767 (după unii, după alţii ar fi trăit între anii 760-840), deci, s-ar fi împlinit 1.240 de ani de când a urcat la cer pe scara Canonului cel Mare, pe care sigur a compus-o. Iată, câte cifre şi câtă ceaţă născută de acestea în jurul unei asemenea realităţi. O viaţă plină de calcule nu este neapărat, nu înseamnă obligatoriu, o viaţă calculată. Gândul, şlefuit în poezie şi în rugăciune, este cel care dă limpezime oricărei vieţi. Cine-a reuşit să-şi numere vreodată gândurile?! Poate doar Sfântul Andrei Criteanul a-ncercat prin Canonul cel Mare, canon care se citeşte (mai bine zis se cântă) în Postul Sfintelor Paşti. Aici, poezia se cere recitată devenind respiraţie şi cântată, devenind rugăciune.

Canonul este un Îndreptar; trecând dincolo de frumuseţea literară a acestui Îndreptar, am putea exemplifica unele adevăruri fundamentale prin gândurile de aici. Iată câteva, luate la întâmplare, deşi în matematică nimic nu este întâmplător:

- Dumnezeu mi s-a făcut ajutor şi acoperitor, deşi m-am dezbrăcat de Dumnezeu prin mâncarea cea nechibzuită făcându-mă lut viu şi ucigaş al sufletului; din lanţul cel greu al păcatului m-am eliberat având har luminător;

- Hainele rupte mi le-a ţesut şarpele cu sfătuirea şi de atunci păcatul mi-a cusut alte haine de piele, împiestriţate cu patimi, stricându-mi frumuseţea minţii;

- Acum umblu ca în zi, cu bună-cuviinţă, întru lumina Postului ca un vis, ca o floare, ca un fiu al zilei, înălţându-mi cu fapta şi cu gândirea mintea, Dumnezeu îmi albeşte viaţa;

- Înţelege, suflete al meu, primeşte rouă din cer şi te pleacă de bea apa care curge din Lege prin stoarcerea Scripturii;

- Cugetul cel pătimaş mi s-a făcut în trup, Evă gânditoare, că pe cele dulci arătându-mi-le, el pururea gustă din amărăciune;

- Lovit de cugetele rele, eu sunt cel căzut între tâlhari, rănit de ele şi plin de bube;

- Ia aminte, cerule, şi voi grăi: pământule...;

- Ascultă, Doamne, suspinele sufletului meu, primeşte picăturile ochilor mei;

- O, suflete, fugi de arderea Sodomei;

- Auzit-am auzul Tău şi m-am temut;

- Falnic sunt şi semeţ zădărnicit în inimă deşartă, timpul vieţii mele este scurt, plin de dureri şi răutate;

- În adânc de necuviinţe coborând, cu gând curat m-am ridicat;

- Cu lut mi-am amestecat gândul, spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor mele;

- Dumnezeu fiind, de dragul meu ai luat chipul meu;

- Suflete, treci peste firea cea curgătoare a vremii, precum o corabie;

- Nu ne părăsi, Dumnezeule al părinţilor;

- Mărturisirea mea să fie cântare scrisă-ntr-o icoană;

- Zilele mele s-au stins ca visul celui ce se trezeşte;

- Chipul Tău l-am îngropat, porunca Ta am stricat-o şi toată podoaba mi s-a întunecat;

- Suflete, teme-te de înşelăciune, trezeşte-te şi-n tot ceasul roagă-te lui Dumnezeu;

- Legea a slăbit, Evanghelia nu mai lucrează, nimic din Scriptură nu-şi mai are loc în conştiinţa noastră;

- Profeţiile au slăbit, ca şi tot cuvântul omului drept, dar şi rănile tale, o suflete, s-au înmulţit, nefiind doctor care să te vindece;

- Mintea s-a rănit, trupul s-a moleşit, duhul suferă, cuvântul a slăbit, viaţa s-a omorât, sfârşitul e la uşă.

Ne oprim aici. A numărat cineva aceste gânduri? Nu cred. Nu poţi să gândeşti, să te rogi, să scrii o poezie şi în acelaşi timp să numeri. De aceea, înţelegem astăzi, Andrei Criteanul este o certitudine a faptului că... Sfinţii nu ştiau să socotească.