Suntem chemaţi să fim făclii în lume

Nu-i puţin lucru acela de a nu ne interesa de fraţii noştri. Iată pilda cu omul care şi-a îngropat talantul. Purtarea lui, în ce-l priveşte, părea a nu fi greşită. El nu păcătuise nimic cu privire la păstrarea lucrului încredinţat, pentru că l-a înapoiat întreg. Dar el a păcătuit cu privire la felul în care a folosit acest lucru. N-a înmulţit ceea ce i se încredinţase - şi de aceea a fost pedepsit.

Vedem aşadar, că pentru a fi mântuiţi, nu-i de ajuns ca noi înşine să fim plini de foc, luminaţi, cuprinşi de dorinţa de a asculta Sfânta Scriptură. Ci trebuie să valorificăm lucrul încredinţat şi să-l înmulţim, lucrând la propria mântuire, să facem legământ de a avea grijă şi faţă de alţii.

Luaţi aminte, cât de uşoare sunt poruncile Stăpânului, în cele omeneşti, cei ce împrumută banii stăpânului lor sunt ţinuţi să-i împlinească. Aţi împrumutat - li se zice -, vi se cade a-i împlini; eu, eu n-am a face cu cel care i-a primit. Dumnezeu nu face aşa: el ne porunceşte numai de a da, iar de împlinire, nu mai răspundem noi. (…) Să ducem învăţătura la fraţii noştri, fie că ne ascultă, fie că nu. De ne ascultă, câştig va fi şi pentru ei şi pentru noi. Nu ne ascultă, îşi asumă răspunderea. Făcut-am ceea ce ni se cerea, dându-le sfaturi; iar ei de nu le lucrează, nimic supărător nu va veni pentru noi. Greşeala nu-i de a încredinţa, ci de a nu-i sfătui. După ce lucrarea am împlinit şi i-am sfătuit cu bună urmare şi stăruinţă, - nu mai suntem noi, ci vor fi ei cei care vor da socoteală lui Dumnezeu. Se cade să fim folositori nu numai nouă, ci, asemenea, şi altora.

Hristos ne-a învăţat aceasta, asemuindu-ne sării, dospiturii, făcliei; toate lucruri de folos şi cu folosinţă pentru alţii. Făclia nu arde pentru ea însăşi, ci pentru cei aflaţi în întuneric. Sunteţi o făclie nu numai pentru voi înşivă, ci pentru a scoate din rătăcire pe cel aflat în ea. La ce bună, făclia, dacă nu luminează pentru cel aflat în întuneric? La ce bun un creştin, dacă nu câştigă pe nimeni, dacă nu aduce pe nimeni la virtute?

Sarea, la rându-i, nu lucrează numai a se păstra pe sine, ci păstrează lucrurile supuse degradării, împiedicându-le de a se strica şi a se pierde. Asemenea voi, din care Dumnezeu a tăcut o sare duhovnicească, trebuie să ţineţi în picioare, să păstraţi mădularele care se strică, adică pe acei dintre fraţii voştri care sunt comozi şi fără grijă sau nepăsători, aducându-i la trupul Bisericii. Şi tot aşa.

Mântuitorul v-a spus că sunteţi dospitură. Ea nu se creşte pe sine, ci cu toate că-i mică şi neînsemnată, face să crească cealaltă parte covârşitoare a aluatului. Aşa şi voi. Dacă sunteţi puţini, înmulţiţi-vă prin puterea credinţei şi prin râvna cea dumnezeiască. Şi după cum dospeala e cu tărie, deşi-i mică, cum o ia înainte din pricina căldurii din ea şi a alcătuirii ei, tot aşa voi, de vreţi, vă puteţi face părtaşi râvnei care vă însufleţeşte, pe încă mulţi alţii… (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese)