Tableta de observator: Biserica fără de legendă

La 550 de ani de la înscăunarea ca Domn a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi la 15 ani de la trecerea în rândul sfinţilor ce îmbogăţesc calendarul creştin, ca o recunoaştere a integrităţii sufletului românesc, e vremea să ştim: biserica de la Războieni este o biserică fără de legendă. Biserica de la Războieni n-are legendă, ci doar istorie scrisă cu sânge. O arată tainele ei aduse, azi, la lumină, de toţi cei care, la mănăstirile din Moldova, s-au rugat vreme de veacuri pentru eroii-oşteni ai lui Ştefan, ţinându-le pururi candela aprinsă.

Pe dealul unde este ridicată biserica, în acel iulie 1476 au fost strânse trupurile răzeşilor căzuţi în luptă. Mai întâi, a existat o movilă a osemintelor celor răpuşi. Apoi a fost săpată o groapă şi reînhumate osemintele a căror particularitate, faţă de orice alte oseminte descoperite vreodată, este dată de faptul că le lipsesc craniile. Azi, se consideră că cei reînhumaţi sunt oştenii lui Ştefan cel Mare, prinşi de vii şi decapitaţi de otomani, fie după ce mai înainte fuseseră schingiuiţi, fie că li s-a cerut să se lepede de credinţa strămoşească şi nu au acceptat. Pe locul gropii s-au ridicat naosul şi altarul şi, apoi, biserica în ansamblul ei, o biserică din grupa celor ştefaniene de tip mixt, fiind, în acelaşi timp, un mausoleu, prin asimilarea elementelor decorative de origine gotică şi integrarea lor într-o compoziţie originală, caracteristică mediului artistic local. Aşadar, lăcaşul de cult de la Războieni de deosebeşte de toate celelalte, fiind conceput cu destinaţia specială de a adăposti osemintele celor căzuţi în 1476. Aşa a decis Ştefan cel mare atunci, după două decenii, ca rămăşiţele luptătorilor săi să fie puse temelie noului aşezământ. O realitate istorică transmisă prin tradiţie, evocată indirect în pisania care s-a păstrat şi confirmată de cercetările arheologice prilejuite de lucrările de restaurare din ultimii an ce au redat înfăţişarea de început a bisericii. În acest context, ne apare deosebit de interesant textul dat la iveală, respectiv pisania de pe peretele de miazăzi, sculptată în piatră, pisanie ce arată că biserica s-a ridicat pentru pomenirea şi pentru sufletul tuturor binecredincioşilor care au pierit aici: „În zilele binecuvântătorului şi de Hristos iubitorul Domn al Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 (1476), iar al Domniei Sale, anul 20 curgător, s-a ridicat puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate puterile sale răsăritene, încă şi Basarab Voievod, numit Laiotă, a venit cu el, cu toată ţara sa basarabească. Şi-au venit să prade şi să ia Ţara Moldovei, şi-au ajuns până aici, în locul numit Valea Albă. Iar noi, Ştefan Voievod şi cu fiul nostru, Alexandru, ieşit-am înaintea lor şi am făcut cu dânşii mare război în luna iulie 26; şi, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, biruiţi fură creştinii de păgâni. Şi-au căzut acele mulţimi mari de oşteni ai Moldovei. Tot atunci şi tătarii au lovit Ţara Moldovei din acea parte. Pentru aceea a binevoit Io, Ştefan Voievod, cu buna sa voinţă, şi a zidit acest lăcaş în numele arhistrategului Mihail şi întru ruga sieşi şi Doamnei sale, Maria, şi fiilor săi, Alexandru şi Bogdan, întru amintirea şi pomenirea şi sufleţia tuturor dreptcredincioşilor ostaşi care au pierit aici. În anul 7004 (1496), iar al Domniei Sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8“.

Ridicarea bisericii, la două decenii de la bătălie, ne arată un Ştefan conştient că la Războieni nu a fost înfrânt, ci a ieşit biruitor, pentru că în locuri biruitoare el înălţa biserici şi mănăstiri. Ştefan a fost convins că voinţa divină i-a fost alături şi aici, ca întotdeauna, pentru că „războiul“ de la Războieni s-a făcut „cu îngăduinţa lui Dumnezeu“, cum avea să scrie în pisanie. Şi apoi, adunarea morţilor, pelerinajul la locul luptei, slujba soborului de preoţi, în frunte cu însuşi Mitropolitul Moldovei şi ierarhii Bisericii, săvârşite de Voievod în august 1476, la Valea Albă, atestă, de asemenea, convingerea lui în biruinţă. Aşa procedase şi la Podul Înalt, cu un an în urmă, şi în alte dăţi. Aşa avea să procedeze şi în continuare.

Ce rol i-a atribuit Voievodul bisericii-mausoleu şi ce a însemnat ea peste secole? Iată o întrebare la care vom încerca să răspundem în articolul viitor.