„Temeţi-vă de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă“

Ai dreptate… Ai omorât-o chiar de două ori; întâi i-ai ucis sufletul când ai luat-o şi a doua oară i-ai ucis şi trupul! Aşa e!" Sunt cuvintele pe care doctorul Ursu i le spune pacientului său, Puiu Faranga, în romanul lui Liviu Rebreanu, Ciuleandra. Puiu Faranga îşi ucisese soţia, Madeleine. Tatăl său, Policarp Faranga, ministru de justiţie, l-a internat într-un sanatoriu, pentru că autorul crimei nu putea să explice motivaţia actului, mai mult, susţinea că nu avusese nici un motiv real.

Roman psihologic, Ciuleandra are în centru crima şi pe autorul ei. Interesantă mi se pare această dublă realitate a unui act pe care făptaşul nu-l sesizează decât în cea de-a doua fază a sa. În opinia eroului cărţii, a ucide sufletul cuiva nu e nici dramatic, nici condamnabil, poate nici cuantificabil. Oricum, Puiu Faranga nu şi-a făcut niciodată procese de conştiinţă pentru crima morală. Dezolat că victima se retrăsese în lumea ei, că nu îi mai aparţinea sufleteşte, nu mai spera s-o câştige niciodată pe aceea care îi era sortită să-i rămână pentru totdeauna străină, a ucis-o şi fizic.

Soţia sa, Mădălina, fusese fiica săracă a unei văduve din Vărzari. O cumpărase de la mamă trecând peste voia fetei, care era îndrăgostită de altcineva. De un băiat din sat care va deveni medic - tocmai medicul acesta care acum trebuie să alcătuiască referatul prin care să-l declare iresponsabil pe ucigaş de fapta lui.

La început, Puiu Faranga o dispreţuise pe soţia lui, o ţărancă simplă. Mottoul ales de Liviu Rebreanu, din Apocalipsa III-17: "Şi nu ştii că tu eşti ticălos şi mişel şi sărac şi orb şi gol", conduce la ideea că de fapt cel sărac era fiul ministrului justiţiei, care s-a dovedit în final că nu asculta de nici o lege morală. Cel sărac este cel care crede că poate avea totul fără să respecte libertatea şi persoana celuilalt, să şi-o anexeze ca pe un obiect. Orb sufleteşte şi gol de iubire este cel care nu înţelege că nu poţi cumpăra sentimentele. Iubirea nu trebuie forţată, ci trebuie trezită, ca în Cântarea Cântărilor: "Fete din Ierusalim, vă jur pe cerboaicele şi gazelele din câmp, nu treziţi pe draga mea până nu-i va fi ei voia!"

Căsătorindu-se fără să se asigure că mireasa îl iubeşte, Puiu Faranga a condamnat-o la nefericire. I-a ucis visele, i-a răpit libertatea, a siluit-o moral şi fizic. Cu toate acestea, el nu era în propriii săi ochi un ucigaş.

"Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă", le spune Mântuitorul Hristos apostolilor când îi trimite să propovăduiască (Matei 10, 28).

Puiu Faranga era prea mult orbit de bogăţiile sale, judeca totul prin verbul "a avea", lăsându-l la o parte pe "a fi". Sfântul Ciprian al Cartaginei tâlcuieşte pasajul din Apocalipsă citat ca motto de Rebreanu după cum urmează: "Oricine ai fi tu, cel ce te încrezi în bogăţiile tale din această lume, eşti în greşeală şi eşti înşelat. Ascultă glasul Domnului tău din Apocalipsă, ocărându-i pe cei asemeni ţie cu ocări: "Tu zici" - spune Mântuitorul - "sunt bogat şi m-am îmbogăţit". Cumpără, dar, de la Hristos, tu, care eşti avut şi bogat, aur lămurit în foc, pentru ca să poţi fi aur, cu necurăţiile tale arse ca şi de foc, curăţat fiind prin milostenie şi prin dreptatea cea lucrătoare. Cumpără veşmintele albe, ca tu, care ai fost gol asemenea lui Adam, şi mai înainte erai întru grozăvie şi ruşinea goliciunii, să poţi fi înveşmântat cu cămaşa albă a lui Hristos. Tu, dar, carele eşti avut şi eşti sluga cea bogată în Biserica lui Hristos, unge-ţi ochii... cu alifia dată de Mântuitorul ca, slujindu-l cum se cuvine, atât prin lucrarea faptelor bune, cât şi prin însuşiri să poţi ajunge la vederea lui Dumnezeu" (Sfântul Ciprian al Cartaginei, Despre lucrare şi milostenie).

Puiu Faranga a avut conştiinţa precarităţii condiţiei sale individuale şi umane. Ce-l poate împiedica pe om să ajungă la vederea lui Dumnezeu? Dansul Ciuleandra prefigurează frenezia erotică şi este un simbol al dezvăluirii nefaste a iraţionalului. Atingerea transcendentului este zădărnicită de "zidul compact de corpuri care se mlădie, se îndoaie, se răsuceşte şi tresaltă". Motivul păcatului este evident: "Acuma şirul, tot încovoindu-se şi strângându-se, ca un şarpe fantastic, începe să se încolăcească, să se strângă, să se îngrămădească până ce se transformă parcă într-un morman de carne fierbinte care se zvârcoleşte pe loc un răstimp".

Dansul este o energie descătuşată: furtună, vârtej, ritm nebunesc, "furia patimei nebuneşti". Viaţă şi moarte totodată, dar şi frământarea dramatică a unei conştiinţe întunecate. Aceasta este Ciuleandra: o realitate exterioară, manifestarea unei hore interioare, a dramei teribile pe care o suferă omul după cădere. Acesta este momentul în care Puiu Faranga îşi cunoaşte viitoarea soţie: o ţărancă veselă şi exuberantă ce devine melancolică şi misterioasă, ascunzând o taină la care bărbatul nu are acces. Cunoaşterea este îngrădită prin patimă.