Testul autenticității

Patericul păstrează două apoftegme de la Avva Serinos, despre a cărui biografie nu știm aproape nimic. În prima dintre ele, ni se spune despre bătrân că lucra mult și tot timpul mânca doi posmagi. Avva Iov, însoțitorul său, îi zice: „La mine în chilie am grijă de lucrarea mea, dar, când ies, mă dau cu fra­ții”. Serinos îi răspunde: „Nu-i mare lucru să păzești lucrarea ta când ești singur în chilie, ci când ieși din chilie”.

Omul, în calitatea lui de ființă socială, este foarte susceptibil influențelor venite din partea celorlalți oameni. Proverbul românesc „spune-mi cu cine te însoțești ca să îți spun cine ești” are valoare și în lumea duhovnicească. Lucrarea duhului, făcută în izolare, trebuie să se extindă și în mijlocul mulțimii, în ieșirea în lume. Cu alte cuvinte, lucrarea lăuntrică trebuie lărgită până când prinde în sine întreaga noastră existență.

Nevoința părinților deșertului are în centru lupta cu sinele nă­ră­vaș. De cele mai multe ori, singurătatea este prielnică pentru un asemenea război interior. Într-un fel sau altul, noi nu ieșim cu totul din lume, o purtăm în mintea și inima noastră, suntem lo­cuiți pe mai departe de ea. Așadar, într-o primă etapă, lumea se cere cură­țită în interiorul nostru și acolo trebuie vindecate legăturile păti­mașe cu ea. După ce lumea și rela­ția cu ea se curăță în noi, suntem mai stabili și în relațiile noastre exterioare, mai puțin influen­țabili, mai puțin fragili.

Pentru că oamenii sunt atât de interconectați și se influențează reciproc atât de mult, rolul comu­nității este unul crucial. Comunitatea poate să contribuie esențial la reconfigurarea ființei în lumina Evangheliei, după cum poate și să ne deturneze. Lucrarea lăuntrică nu este niciodată doar un scop în sine, ci pregătirea absolut necesară pentru întâlnirea cu celălalt. Experiența singurătății asumată sănătos este cea care poate să ne echipeze pentru a naviga prin complexitatea lumii.

Comunitatea are un rol transformator, ne poate influența negativ sau pozitiv (niciodată nu rămâne neutră), ne modelează, testează și rafinează virtuțile dobândite. Ieșirea din chilie, despre care se vorbește în apoftegmă, este și un test al au­ten­ticității. Iar măsura în care cre­dința este asumată autentic se vede mai cu seamă în confruntarea cu ceilalți, care este un examen esențial.

Pentru omul contemporan, această lecție este crucială. Într-o lume urbanizată, aglomerată de zgomot și influențe, Avva Serinos ne rea­mintește că stabilitatea sufletului nu depinde de absența conflictului, ci de capacitatea de a păstra pacea interioară în mijlocul turbulențelor, oricare ar fi ele. Practic, lucrarea spirituală devine o artă a echilibrului: să fii în lume, dar fără să fii prizonierul ei.