Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Trei urmări negative ale redefinirii căsătoriei
Ceea ce foarte puțină lume înțelege în privința legalizării „căsătoriei” homosexuale este că problema nu se reduce la simpla acceptare a coexistenței în societate a unor persoane de același sex care se consideră și sunt recunoscute a fi căsătorite dacă doresc asta - un lucru cu care, vor spune unii, putem la urma-urmei să trăim, câtă vreme nu trebuie să-i cununăm noi sau să-i cununăm în Biserică.
Nu, nu e ca și cum „căsătoria” homosexuală nu ar însemna altceva decât strict că îi lăsăm pe câțiva inși să-și facă un moft și asta e tot; nu e nici un alt bai atât timp cât nu suntem implicați și noi. Problema o constituie implicațiile și complicațiile colaterale care se ivesc automat imediat după legalizarea acestei „căsătorii”.
Realitatea este că în societate normele, principiile și instituțiile sunt așezate într-o rețea care presupune interdependență, într-un sistem care implică legătura unor piese cu alte piese pe diferite niveluri. În virtutea acestei interdependențe, odată modificată una dintre regulile unei instituții, nu i se pot sustrage celelalte norme conexe; instituția căsătoriei nu este izolată într-un vid normativ, ci este legată în tot acest angrenaj, este parte a ansamblului, iar schimbarea conținutului ei va atrage în mod automat schimbări și în alte părți.
Cu alte cuvinte, imediat ce vom redefini căsătoria pentru a accepta mariajul homosexual, cadrul juridic general va căpăta noi valențe. Este ca și cum am acționa un resort care va face să se miște diferitele pârghii normative legate în mecanism, iar mutarea uneia dintre piese va antrena instantaneu schimbarea poziției celorlalte.
Este ca și cum într-o cameră mobilată am vrea să mutăm un dulap de pe un perete pe altul; da, este posibil, chiar dacă nu le place unor locatari, dar asta nu se va putea face fără rearanjarea cel puțin a unei părți din restul mobilierului.
Câteva exemple pentru a ilustra mai clar această idee:
1. Nu va putea exista, în cadrul juridic actual, o „căsătorie” homosexuală a cărei existență să fie doar „tolerată”. Manualele de educație tehnologică, de dezvoltare personală sau de religie care explică elevilor tipurile de familie vor trebui completate cu exemplul familiei homosexuale, și nu va exista nici un temei obiectiv de drept care să justifice legitim diferența de tratament între cele două tipuri de căsătorii pentru a o exclude din manual - nici măcar în ceea ce privește manualul de religie. Poate că nu ne privește că doi homosexuali s-au căsătorit la Făurei, dar rectificarea manualului îi implică și pe copiii noștri - și toți copiii noștri vor folosi aceste manuale la toate disciplinele curriculare.
2. Orice diferență între căsătorie și „căsătoria” homosexuală fiind abolită prin ipoteză, nu va exista nici o justificare pentru acordarea preferinței la adopție unui cuplu heterosexual în dauna unor parteneri homosexuali; probabil se va ajunge ca în alte state unde se dau copii spre adopție după un algoritm de tipul „o adopție din zece acordată în mod obligatoriu unui cuplu gay” - sau chiar ca în locuri unde cuplurile gay au prioritate în privința adopțiilor, în virtutea principiului discriminării pozitive.
3. Să te referi - de exemplu în predicile preoților - la „căsătoria” homosexuală ca fiind una păcătoasă sau care contravine învățăturii morale a Bisericii, în timp ce Cununia este considerată o Taină binecuvântată, va fi catalogat drept o diferență de tratament care nu se justifică prin nimic, de vreme ce ambele forme de căsătorie sunt tratate în drept/lege ca fiind fix același lucru. Acest fapt va duce, foarte probabil, la sesizarea din oficiu și la intervenția educativă a CNCD (Poliția Discriminării); în unele țări occidentale, am văzut deja cum preoți care s-au încăpățânat să reflecte în predicile lor învățătura morală a Bisericii au fost trimiși la închisoare.
Prin urmare, „căsătoria” homosexuală nu se reduce doar la a satisface capriciul unui grup restrâns de oameni, ci antrenează automat consecințe care se pot intersecta cu drepturile fiecăruia dintre noi. Fără a mai vorbi despre urmările în timp asupra prestigiului căsătoriei ca instituție (erodată deja de numeroase atacuri și crize sociale), a implicațiilor asupra vieții de familie și a urmărilor asupra țesutului social.
De fapt, mai ales consecințele subsecvente sunt adevăratele probleme și tocmai ele sunt trecute sub tăcere în mod asurzitor de avocații „căsătoriei” homosexuale, pe principiul „întâi să facem și apoi vedem”.
Ceilalți preferăm mai întâi să vedem și apoi să facem - sau, de preferat, să nu facem.