Un scurt ghid duhovnicesc al avvei Antonie

Spaima multora faţă de textele patristice (Pateric, Filocalia etc.) este generată de adresanţii primari ai acestora: monahii. Sunt deci, am putea gândi, nişte cărţi care nouă, celor din lume, nu au nimic să ne mai spună. Este aici o înţelegere greşită a monahismului. Nu există o separaţie ontologică între călugări şi mireni. Nu există o Evanghelie pe care Domnul a lăsat-o monahilor şi o alta pe care să o fi lăsat oamenilor de rând. Trupul lui Hristos, Biserica, nu cunoaşte astfel de împărţiri. Cunoaşte însă diferenţe. Iar diferenţa dintre călugări şi laici este că primii sunt nişte profesionişti ai ascezei, în vreme ce ceilalţi rămân cel mai adesea la stadiul de diletanţi, dacă nu cumva îşi pierd interesul pe drum.

Mai mult decât atât, posturile din cursul anului bisericesc sunt, fiecare din ele în parte, prilejuri de a deveni şi noi, ceilalţi, puţin monahi, după o afirmaţie a lui Makarios Simonopetritul. Şi pentru că vorbim despre lărgimea cuvintelor duhovniceşti, pe care le găsim în Patericul egiptean şi în alte cărţi de acest fel, putem exemplifica aceasta cu apoftegma a treia, despre avva Antonie cel Mare. Iată cum sună aceasta în traducerea lui Cristian Bădiliţă: "Cineva l-a întrebat pe avva Antonie: "Ce trebuie să păzesc ca să fiu plăcut lui Dumnezeu?". Bătrânul a răspuns: "Păzeşte ce-ţi poruncesc: oriunde mergi, ţine-L pe Dumnezeu în faţa ochilor tăi; orice faci, urmează mărturia Sfintelor Scripturi; şi-n orice loc te aşezi, nu-l părăsi degrabă! Păzeşte aceste trei porunci şi te vei mântui!".

Cele trei îndemnuri pe care bătrânul Antonie le dă celui care voieşte să se facă bineplăcut lui Dumnezeu sunt limpezi şi nu necesită prea multe explicaţii. Să le luăm totuşi pe rând.

Prima recomandare pe care o face Sfântul Antonie (şi o face în deplină cunoştinţă de cauză, fără să se ascundă în spatele unor formule edulcorate, întrucât zice franc: "Păzeşte ce-ţi poruncesc!", este: "oriunde mergi, ţine-L pe Dumnezeu în faţa ochilor tăi". Viaţa duhovnicească nu are nevoie de un loc special pentru a putea fi trăită. Se poate trăi cuvios oriunde, cu condiţia ca Dumnezeu să fie nelipsit dinaintea ochilor noştri. Privindu-L continuu pe Dumnezeu vom ajunge de fapt să înţelegem că viaţa noastră întreagă se petrece sub ochii Domnului, cel în care "trăim şi ne mişcăm şi suntem" (FA 17, 28) după cum le-a spus oarecând Sf. Pavel atenienilor în Areopag. Aşadar, trebuie să ne ţinem ochii aţintiţi spre cel de la faţa căruia nu ne putem ascunde. Iată cum este acest gând exprimat în Psalmi: "Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la Faţa Ta unde mă voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi mă voi aşeza la marginile mării, şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta" (Ps. 138, 7-10). Aceasta este prima exigenţă, cea care face posibilă viaţa duhovnicească. Să-L ţinem pe Dumnezeu pururi înaintea ochilor noştri pentru a nu uita nici o clipă că harul lui Dumnezeu este mediul în care viaţa noastră se desfăşoară.

Pentru ca această şedere permanentă înaintea lui Dumnezeu să nu rişte alunecarea în închipuire şi înşelare este nevoie de "dreptarul credinţei" pe care îl găsim în Sfintele Scripturi. Tocmai de aceea al doilea îndemn al Sfântului Antonie este "orice faci, urmează mărturia Sfintelor Scripturi". Suntem astfel păziţi de pericolul nevoinţei eretice. Dobândim un bun însoţitor în călătoria duhovnicească spre veşnicele lăcaşuri.

Al treilea îndemn al avvei Antonie are, spre deosebire de primele două, un specific monahal mult mai pronunţat: "în orice loc te aşezi, nu-l părăsi degrabă". Exista pentru monahii din pustia Egiptului (dar de bună seamă nu doar pentru ei) ispita vagabondajului. Ce-i drept, această nestatornicie era pentru unii o vocaţie reală, pe care urmând-o se mântuiau. Sensul general al poruncii avvei Antonie este acela că statornicia este şi ea o condiţie pentru viaţa duhovnicească. Statornicie, dar nu imobilitate.

Reformulând, putem spune că cele trei porunci pentru viaţa duhovnicească ale avvei Antonie, valabile şi astăzi, sunt: să nu uităm de Dumnezeu, să ne ghidăm în tot ce facem după Sfânta Scriptură şi să avem statornicie ("Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!")".