www.omul.com

Săptămâna trecută, suplimentul pentru studenţi al săptămânalului german Die Zeit, bine cunoscut în toată lumea pentru profesionalismul analizelor şi prezentărilor pe care le propune cititorilor şi, de ce nu, un etalon în ceea ce priveşte presa de calitate nu doar în Germania, ci şi în toată Europa sau lumea, a publicat un articol generos pe marginea unui experiment încercat în toată lumea chiar în debutul anului 2011. Nu vă faceţi griji, nu a fost o încercare ascunsă de a manipula lumea, nu s-a stabilit demografia Terrei pentru următorul secol, nici următoarele conflagraţii mondiale şi nici nu s-a împărţit lumea în felii, ca tortul, la o partidă de bridge. Experimentul a vizat un aspect comun al vieţii noastre de zi cu zi, devenit atât de comun, încât noi nu ne putem imagina fără el. Face parte indispensabilă din existenţa sau din modul în care noi ne imaginăm şi definim ca oameni. Este vorba de accesul la informaţie şi tehnologie. Mai precis, unele universităţi de calibru de pe toate continentele au propus, nu impus, propriilor studenţi ca pentru 24 de ore să renunţe la tot ceea ce înseamnă calculator, laptop, telefon fix sau mobil, I-pad, internet, programe de socializare, aparate foto, televizoare, radiouri sau mp-3 playere. Într-un cuvânt, elemente importante care caracterizează viaţa omului de astăzi, mai ales pe cea a studentului.

Rezultatul nu este greu de anticipat şi este valabil pentru tinerii întregii planete: de la anxietate şi plictis până la bulimie şi izolare, de la lipsa somnului şi chiar până la intenţii suicidale, majoritatea aproape absolută a studenţilor participanţi şi-a exprimat astfel trăirile şi stările pe care le-au avut în tot acest răstimp. Au existat însă şi puţine excepţii de la marea regulă: câţiva studenţi au avut timp pentru o discuţie prelungită, fără ca aceasta să fie perturbată de apeluri nenumărate pe telefonul mobil, de mailuri ce necesită răspuns neîntârziat sau emisiuni ori filme cu valoare de tabiet personal. Cu alte cuvinte, au avut răgazul unei scurte şi poate prea rare comuniuni. Aproape toţi tinerii care au luat parte la experiment au afirmat că viaţa fără astfel de instrumente este imposibilă astăzi. Că aceia care nu simt nevoia folosirii lor sunt inadaptaţi sociali sau retrograzi, nesesizând oportunităţile pe care le oferă omului tehnologia actuală. Pe fundalul corului de proteste s-au auzit şi câteva voci firave care au recunoscut setea propriilor lor firi umane de a reveni la o naturaleţe, de a sta de vorbă cu sine, după lungi perioade în care, deşi comunicau, erau tot mai îndepărtaţi de ceilalţi şi de ei înşişi.

Bineînţeles, încercarea universităţilor în cauză s-a dorit a prinde la public, motiv pentru care şi modul în care a fost gândită a ţinut neapărat cont de detalii care trebuia să impresioneze. Cu toate acestea, rezultatele vin să confirme realităţi triste, cum ar fi aceea că omul are nevoie de şocuri, chiar experimentale, pentru a putea regăsi şi a se putea regăsi într-un univers din ce în ce mai străin de fiinţa lui şi pe care cândva, la începuturi, era chemat să îl conducă. Nu condamnarea ipocrită a tehnologiei este soluţia regăsirii noastre singulare şi comunionale, pentru că toţi ne folosim de ea, ci măsura, aşezată în noi şi în lucruri.