Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Înfrângerea republicanilor la Midterms a dus la o nouă reconfigurare a puterii în Senatul şi Camera Reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii. Implicaţiile rezultatului alegerilor pentru Congresul SUA se ext
Uniunea Europeană a activat mecanismul de schimb de informaţii privind securitatea aviaţiei, în urma unei serii de ameninţări care au afectat săptămâna trecută cel puţin 25 de zboruri de pasageri în
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a anunţat că Regatul Unit şi Elveţia se vor alătura Erasmus+ începând cu anul 2027, când se va sărbători 40 de ani de la lansarea programului. „Extinderea pr
Google a anunţat că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi Gemini, asistentul său bazat pe inteligenţa artificială. Decizia vine după mai multe luni de critici din partea părinţilor, a şcolilor şi a
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române va organiza mâine, 10 noiembrie 2026, o sesiune comemorativă şi o expoziţie pentru a marca 80 de ani de la foametea din R.S.S.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează, în zilele de 13 și 14 noiembrie 2026, conferința națională cu participare internațională „De la Hărțuire și Abuz, Împreună spre Dialog
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Marţi, 12 decembrie 2017, în Sala „Iustin Moisescu“ din cadrul Ansamblului Mitropolitan a avut loc un eveniment caritabil, organizat de ATOR Iaşi în cadrul proiectului, „Ai rădăcini. Tradiţia e
La Catedrala Arhiepiscopală din Roman a avut loc joi, 14 decembrie 2017, Sinaxa preoţilor Protopopiatului Sascut. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a oficiat cu acest prilej Sfânta Liturghie.
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor desfăşoară, în acest final de an, campania Bucurie în familie - pizza pentru fapte bune prin care vor fi ajutate, cu ajutorul
În fiecare an, zilele dinaintea sărbătorii Naşterii Domnului sunt pline de bucurie şi cântec. Imnografia Naşterii Domnului pune în lumină faptul că Întruparea a unit cerul cu pământul şi prin aceasta
Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului va organiza, mâine, 16 decembrie 2017, de la ora 17:00, Concertul tradiţional de colinde „În noaptea sfântă de Crăciun“. Evenimentul va avea loc în Catedrala
Biserica „Sfântul Apostol Toma“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun a găzduit miercuri, 13 decembrie 2017, o conferinţă dedicată Patriarhului Justinian Marina. Manifestarea a fost precedată de Taina
Pe măsură ce data Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos se apropie, bucuria din sufletele enoriaşilor devine invers proporţională cu perioada de timp rămasă până la marele eveniment. Fiind una dintre cele mai
La iniţiativa Departamentului Misionari protopopeşti al Sectorului de misiune, s-a organizat în Parohia Bistriţa, Neamţ, Protopopiatul Piatra Neamţ, o seară duhovnicească. Părintele paroh Gabriel Pintilie a
În Parohia Stânca Roznovanu din comuna Victoria, duminică, 10 decembrie 2017, o familie de buni creştini, în colaborare cu părintele paroh Adrian Miron şi doamna preoteasă Roxana, a avut o iniţiativă prin care
Societatea Ortodoxă a Femeilor Române (SOFR) din Iaşi a organizat o manifestare la sediul societăţii, care s-a dorit să împletească armonios, în spiritul Ortodoxiei, păstrarea tradiţiilor strămoşeşti
2018 a fost declarat în Pariarhia Română anul omagial al unităţii de credinţă şi neam şi anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. În acest sens, Biserica Ortodoxă Română va organiza diferite
Pe 12 decembrie 2017, Biserica Ortodoxă l-a serbat pe Sfântul Spiridon, Episcop al Trimitundei. În cinstea acestui sfânt, s-au înălţat rugăciuni în Parohia Vulpăşeşti-Sagna, Protopopiatul Roman, în Biserica
Pe data de 17 decembrie 2017, începând cu ora 17:00, la Centrul de evenimente „Agora“ va avea loc tradiţionalul concert de colinde al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Anul acesta, organizatorii evenimentului
Biserica noastră l-a pomenit ieri, 13 decembrie 2017, pe Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. Cu acest prilej, marţi, 12 decembrie 2017, la Casa „Sfântul Ierarh Dosoftei“ din Iaşi a fost organizat un
Duminică, 10 decembrie 2017, atorenii din Iaşi au participat la o Liturghie misionară în Parohia „Sf. Ioan Botezătorul“ din satul Curagău. Aici, iarna şi-a intrat în drepturi. Satul este pierdut printre văi,
În Parohia Leţcana, Protopopiatul Buhuşi, judeţul Bacău, s-a desfăşurat duminică, 10 decembrie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, concursul
Elevi ai Seminarului Teologic „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ au obţinut şi în acest an rezultate meritorii la olimpiadele naţionale. Pe 12 decembrie, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, Insp
Credincioşii din toată Moldova au parte în această perioadă de numeroase concerte de colinde organizate de Biserică şi nu numai. La Suceava, a avut loc un concert extraordinar de colinde, iar în comuna Şuletea,
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, duminică, 10 decembrie, la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Paşcani, în cadrul programului „Tânărul frumos“, s-a desfăşurat
Duminică, 10 decembrie, voluntarii Colegiului „Sfântul Nicolae“ au efectuat o nouă vizită cu scop caritabil în cadrul proiectului „Cutia cu papucei pentru ei“. De această dată, beneficiarii au fost copiii
Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi a găzduit, în perioada 4-10 decembrie 2017, Simpozionul „Hristos - Calea, Adevărul şi Viaţa“, ediţia a XXI-a. Tema din acest an a fost
Sala de şedinţe a Protopopiatului Huşi a găzduit sâmbătă, 9 decembrie 2017, prima ediţie a Cupei „Sfântul Nicolae“ la şah. Competiţia s-a derulat cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului
Persoanele aflate în Căminul de Bătrâni Bogdăneşti, judeţul Suceava, au primit luni, 11 decembrie 2017, daruri constând în alimente şi alte bunuri din partea Asociaţiei „Calea Vieţii - tineri pentru
Împlinirea a 550 de ani de când Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a câştigat la Baia, judeţul Suceava, lupta împotriva oştii cotropitoare a lui Matei Corvin a fost marcată sâmbătă, 9 decembrie 2017, printr-o
„În vremea aceea, adunându-se mulțime de oameni, Iisus a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (†1920) s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, o localitate din provincia Tracia (astăzi în Turcia). Din botez a primit numele Anastasie. După primii ani de şcoală a


