Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Înfrângerea republicanilor la Midterms a dus la o nouă reconfigurare a puterii în Senatul şi Camera Reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii. Implicaţiile rezultatului alegerilor pentru Congresul SUA se ext
Uniunea Europeană a activat mecanismul de schimb de informaţii privind securitatea aviaţiei, în urma unei serii de ameninţări care au afectat săptămâna trecută cel puţin 25 de zboruri de pasageri în
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a anunţat că Regatul Unit şi Elveţia se vor alătura Erasmus+ începând cu anul 2027, când se va sărbători 40 de ani de la lansarea programului. „Extinderea pr
Google a anunţat că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi Gemini, asistentul său bazat pe inteligenţa artificială. Decizia vine după mai multe luni de critici din partea părinţilor, a şcolilor şi a
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române va organiza mâine, 10 noiembrie 2026, o sesiune comemorativă şi o expoziţie pentru a marca 80 de ani de la foametea din R.S.S.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează, în zilele de 13 și 14 noiembrie 2026, conferința națională cu participare internațională „De la Hărțuire și Abuz, Împreună spre Dialog
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a oficiat duminică, 16 octombrie 2016, slujba Sfinţirii noii biserici din localitatea Prăjeşti, comuna Măgireşti, filie a Parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ -
Sâmbătă, 15 octombrie 2016, delegaţia Mitropoliei de Limassol, Cipru, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Athanasie, a vizitat Policlinica „Providenţa“. Aici a fost primit cu bucurie de
În urma prezentării temelor propuse, echipele finaliste au fost premiate. Au fost acordate următoarele premii: premiul I - Liceul Teoretic de Informatică „G. Moisil“, Iaşi, cu tema „Iisus
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, la Catedrala „Sfântul Nicolae“ din Buhuşi, s-a reluat programul
Biserica „Sfinţii Ioachim şi Ana“ a Parohiei Şanta - Mogoşeşti, Protopopiatul 3 Iaşi, judeţul Iaşi, a fost sfinţită duminică, 16 octombrie 2016, de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul. Câteva
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Policlinica, Spitalul şi Fundaţia Medicală „Providenţa“ au organizat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi,
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit duminica aceasta Sfânta Liturghie în Parohia Valea Moldovei din Protopopiatul Suceava II, păstorită de părintele Săhlean
Joi, 20 octombrie 2016, de la ora 18:00, la Muzeul Mitropolitan din Iaşi, Editura Bizantină va lansa cartea „Patericul Mare. Apoftegmele Părinţilor Pustiei I - Colecţia tematică“ în traducerea pr. prof. univ.
Ieri după-amiază, 17 octombrie, delegaţia care a adus la Iaşi racla cu un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul a plecat spre Cipru. Delegaţia cipriotă a fost însoţită la Aeroportul
În perioada sărbătorilor dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva, 10-16 octombrie 2016, Radio TRINITAS al Patriarhiei Române a mediatizat evenimentele religioase prilejuite de cinstirea Ocrotitoarei Moldovei. Emisiunea
Corul „Aletheia“ al Bisericii Bărboi din Iaşi a susţinut vineri, 14 octombrie 2016, un concert de muzică religioasă dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Evenimentul, ce s-a bucurat de un public numeros, a
Părticele din moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul au fost dăruite Parohiei „Sfântul Maxim Mărturisitorul“ din Iaşi. În dimineaţa zilei de 16 octombrie, părintele Siluan Măriuţa de la
La Catedrala Mitropolitană din Iaşi, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată în această duminică de trei ierarhi: Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolit de Koriţá (Albania), Înaltpreasfinţitul
Mâine, 16 octombrie 2016, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sfinţi Biserica „Sf. Ioachim şi Ana“ din Şanta, comuna Mogoşeşti, judeţul Iaşi. Sfântul locaş a
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Preasfinţitul Andrei, şi Preasfinţitul Mihail au oficiat joi, 13 octombrie 2016, slujba Vecerniei în Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Roman, în ajunul
Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Neofit Zăvorâtul a continuat joi seară (13 octombrie) la Iaşi. Oamenii veniţi din toate părţile ţării au aşteptat în frig pentru a se închina la
Preasfinţitul Părinte Lucian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat joi, 13 octombrie 2016, slujba Vecerniei unită cu Litia la Biserica „Sfânta Parascheva“ - Păcurari din Iaşi.
Pe data de 14 octombrie, de hramul Catedralei Mitropolitane, Iaşul devine în fiecare an Cetatea Ortodoxiei româneşti. Nu mai puţin de 25.000 de pelerini au fost prezenţi ieri în capitala Moldovei: 10.000 de
Spitalul şi Policlinica „Providenţa“ ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei vin în sprijinul pelerinilor sosiţi la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Oamenii primesc ceai cald şi o iconiţă la standul
Catedrala Arhiepiscopală din Roman îşi serbează astăzi, 14 octombrie 2016, hramul. Cu acest prilej, credincioşii se vor putea închina la racla în care se află un fragment din moaştele Sfintei Muceniţe
Parohia Lupăria din comuna Cotnari, Protopopiatul Hârlău, judeţul Iaşi, cu hramul „Sf. Cuv. Mihail şi Simeon“, organizează în data de 30 octombrie 2016 licitaţie în vederea atribuirii lucrărilor de
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a sfinţit miercuri, 12 octombrie 2016, locul unde se va ridica aşezământul social-cultural al Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi“ din
La Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cu ocazia aducerii moaştelor Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul din Cipru, a apărut un nou titlu: „Slujba Sfântului
Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu a oficiat ieri, 13 octombrie 2016, Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Sute de pelerini au asistat la slujbă, după ce s-au închinat mai întâi la
„În vremea aceea, adunându-se mulțime de oameni, Iisus a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (†1920) s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, o localitate din provincia Tracia (astăzi în Turcia). Din botez a primit numele Anastasie. După primii ani de şcoală a


