Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Înfrângerea republicanilor la Midterms a dus la o nouă reconfigurare a puterii în Senatul şi Camera Reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii. Implicaţiile rezultatului alegerilor pentru Congresul SUA se ext
Uniunea Europeană a activat mecanismul de schimb de informaţii privind securitatea aviaţiei, în urma unei serii de ameninţări care au afectat săptămâna trecută cel puţin 25 de zboruri de pasageri în
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a anunţat că Regatul Unit şi Elveţia se vor alătura Erasmus+ începând cu anul 2027, când se va sărbători 40 de ani de la lansarea programului. „Extinderea pr
Google a anunţat că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi Gemini, asistentul său bazat pe inteligenţa artificială. Decizia vine după mai multe luni de critici din partea părinţilor, a şcolilor şi a
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române va organiza mâine, 10 noiembrie 2026, o sesiune comemorativă şi o expoziţie pentru a marca 80 de ani de la foametea din R.S.S.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează, în zilele de 13 și 14 noiembrie 2026, conferința națională cu participare internațională „De la Hărțuire și Abuz, Împreună spre Dialog
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
La Cinematograful „Capitol“ din Oneşti, va avea loc astăzi, 16 iunie 2016, o întâlnire în cadrul proiectului eparhial misionar de prevenire a delincvenţei juvenile şi a consumului de droguri. Acesta este
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 12 iunie 2016, Sfânta Liturghie în Parohia Banu - Dume
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Piatra Neamţ, prin preoţii slujitori Viorel Popa şi Ciprian Iftime, alături de
Concursul organizat la Iaşi de către Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ a Arhiepiscopiei Iaşilor îşi propune să pună în valoare şi să evidenţieze potenţialul intelectual, creativitatea şi
Clubul de spiritualitate „Sfântul Ierarh Luca“ din cadrul reţelei de cluburi ALEPH ale Seminarului Teologic Dorohoi şi-a sărbătorit sâmbătă, 11 iunie 2016, ocrotitorul spiritual. Momentele liturgice ale
În perioada 4-7 iunie 2016 a avut loc la Vatra Dornei seminarul internaţional „Cunoaştere şi spiritualitate. Dimensiunea religioasă a omului în orizontul provocărilor contemporane“, organizat de Facultatea de
Asociaţia „Betleemul Ştefanian“ a bisericii din Borzeşti, judeţul Bacău, organizează, la începutul lunii iulie 2016, un concurs adresat elevilor. Cele două secţiuni sunt: referate tematice şi concurs de
Festivalul-Concurs Coral Internaţional pentru Tineret „Gavriil Musicescu“, unic în România, va oferi Iaşului, la începutul lunii iulie, o experienţă culturală inedită, aducând în atenţia
Asociaţia „Psiterra“, în parteneriat cu Asociaţia Aproape de Oameni, organizează astăzi, 15 iunie, de la ora 16:30, în Parcul Copou din Iaşi a doua ediţie a evenimentului „Clopoţelul uman al
Şefii de promoţie din cele peste 40 de instituţii de învăţământ preuniversitar au fost premiaţi duminică, 12 iunie 2016, de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 12 iunie 2016, slujba Sfinţirii unei troiţe din localitatea
Joi, 9 iunie 2016, la Colegiul Tehnic „D. Leonida“ din Iaşi a avut loc etapa finală a concursului judeţean „Le printemps m’inspire“, inclus în calendarul judeţean al activităţilor educative la pag. 11,
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la finalul săptămânii trecute, un sobor de preoţi a oficiat Taina Sfântului Maslu şi slujba Acatistului Sfântului Ierarh
La împlinirea a 120 de ani de la prima târnosire a Bisericii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“ din comuna Cacica, judeţul Suceava, duminică, 12 iunie, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în locaşul de
Mănăstirea „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Codreanu, metoc chiriarhal, a găzduit luni, 13 iunie 2016, Sinaxa stareţilor şi stareţelor din Eparhia Romanului şi Bacăului. Aceasta a fost
În Arhiepiscopia Iaşilor, conferinţele pastoral-misionare, în conformitate cu hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care 2016 a fost declarat şi An omagial al educaţiei religioase a
Mănăstirea Horaiţa, Protopopiatul Târgu Neamţ, Arhiepiscopia Iaşilor, organizează licitaţia de atribuire a lucrărilor de pictură din nou în tehnica frescă la Paraclisul Clopotniţă (suprafaţă de aprox.
Voluntarii Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului au realizat vineri, 10 iunie 2016, o activitate de întrajutorare a familiilor afectate de inundaţii din Helegiu, judeţul Bacău, la
În perioada 10-14 iunie 2016, în localitatea Pomorie din Bulgaria se desfăşoară a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Ortodoxă intitulat „Cuvine-se cu adevărat“ (Dostoino est). Acest
Sfântul Luca al Crimeei a fost serbat sâmbătă, 11 iunie 2016, la biserica Parohiei Lazaret, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Programul liturgic a
La Memoriarul Ipoteşti din judeţul Botoşani se vor desfăşura mâine, 15 iunie 2016, o serie de manifestări prilejuite de împlinirea a 127 de ani de la moartea poetului naţional Mihai Eminescu. De la ora 10:00,
În cadrul evenimentelor dedicate Săptămânii „Familia tradiţională“, la Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza“ din Iaşi a fost organizată o conferinţă în cadrul unui parteneriat încheiat între acest
În primele zile ale acestei veri, 2-4 iunie, tineri din filialele ATOR din Botoşani, Zoiţani, Bucecea şi Târgu Neamţ au primit în dar un prilej de a petrece împreună câteva zile pline de frumos, bucurie, dar
Seria manifestărilor dedicate tinerilor a continuat în Parohia „Sfântul Ioan“ din Bacău sâmbătă, 11 iunie 2016, prin organizarea conferinţei „Paternitate naturală, spirituală şi duhovnicească în
„În vremea aceea, adunându-se mulțime de oameni, Iisus a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (†1920) s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, o localitate din provincia Tracia (astăzi în Turcia). Din botez a primit numele Anastasie. După primii ani de şcoală a


