Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Înfrângerea republicanilor la Midterms a dus la o nouă reconfigurare a puterii în Senatul şi Camera Reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii. Implicaţiile rezultatului alegerilor pentru Congresul SUA se ext
Uniunea Europeană a activat mecanismul de schimb de informaţii privind securitatea aviaţiei, în urma unei serii de ameninţări care au afectat săptămâna trecută cel puţin 25 de zboruri de pasageri în
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a anunţat că Regatul Unit şi Elveţia se vor alătura Erasmus+ începând cu anul 2027, când se va sărbători 40 de ani de la lansarea programului. „Extinderea pr
Google a anunţat că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi Gemini, asistentul său bazat pe inteligenţa artificială. Decizia vine după mai multe luni de critici din partea părinţilor, a şcolilor şi a
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române va organiza mâine, 10 noiembrie 2026, o sesiune comemorativă şi o expoziţie pentru a marca 80 de ani de la foametea din R.S.S.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează, în zilele de 13 și 14 noiembrie 2026, conferința națională cu participare internațională „De la Hărțuire și Abuz, Împreună spre Dialog
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Parohia Băseşti şi Protopopiatul Moineşti, în parteneriat cu Asociaţia „Elisabeta Polihroniade“, va organiza sâmbătă, 5 septembrie 2015, Cupa de şah a parohiilor. Competiţia se va desfăşura cu
Centrul de zi pentru copii şi Sfântul Altar al Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja şi-a cinstit pe 1 septembrie 2015 ocrotitorul, pe Sfântul Dionisie Exiguul. De dimineaţă, s-au oficiat
La Catedrala Arhiepiscopală din Roman a fost oficiată marţi, 1 septembrie 2015, Te Deumul prilejuit de începutul anului bisericesc. Slujba a fost săvârşită de arhim. Andrei Ioniţă, Mare Eclasiarh al
În lunile iunie şi august, în Parohia Holm din judeţul Iaşi s-au desfăşurat două ateliere de tradiţie şi spiritualitate ortodoxă: ,,Portul meu popular“ şi ,,Sfântul meu ocrotitor“. Mai multe detalii
Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja din judeţul Bacău susţine ideea importanţei stagiului de practică al studenţilor. Un eveniment în acest sens a avut loc ieri la Siretu, în cadrul
Şcoala doctorală a Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi s-a îmbogăţit, începând de săptămâna aceasta, cu încă un profesor coordonator, în persoana părintelui decan Ion Vicovan,
60 de preoţi, însoţiţi de doamnele preotese şi de copii, au fost prezenţi, în perioada 30 august - 1 septembrie, la o nouă serie a conferinţelor semestriale preoţeşti din Arhiepiscopia Iaşilor. Alături
În Parohia Băseşti din Protopopiatul Moineşti s-a desfăşurat duminică, 30 august 2015, festivitatea de închidere a şcolii de vară. La eveniment a participat şi pr. Costel Mareş, protopop al Protopopiatului
În Parohia Pârcovaci din Protopopiatul Hârlău a debutat luni, 31 august 2015, cea de-a XVI-a ediţie a Taberei de creaţie religioasă „Sfântul Apostol Luca“. Tabăra este organizată de Protopopiatul
Locuitorii oraşului Buhuşi participă, în această săptămână, la un program duhovnicesc deosebit. Manifestările din cadrul zilelor dedicate rugăciunii au debutat luni, 31 august 2015, cu binecuvântarea IPS
Ieri, 1 septembrie 2015, Biserica Ortodoxă a sărbătorit începutul Anului bisericesc. La Catedrala Mitropolitană din Iaşi, după oficierea Sfintei Liturghii, a fost oficiată o slujbă de Te Deum, în semn de
Ce ne uneşte pe noi? Care sunt moştenirile noastre personale? Ce avem în comun şi cum putem să împlinim mai bine valorile în care Spitalul „Providenţa“ crede? Acestea sunt unele din preocupările pe care
În perioada 5-9 septembrie 2015 vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, judeţul Botoşani, mai multe sfinţiri de locaşuri de cult, dar şi unele evenimente organizate în memoria Preafericitului Patriarh Teoctist.
La Catedrala Arhiepiscopală din Roman au fost comemoraţi duminică, 30 august 2015, după slujba Vecerniei, Sfântul Ierarh Varlaam şi Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu. Evenimentul cultural-religios s-a
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a resfinţit duminică, 30 august 2015, biserica filiei Praja a Parohiei Fântânele, comuna
În perioada 24-28 august a avut loc cea de-a doua ediţie a „Taberei din pridvorul satului“ din localitatea Moreni, judeţul Iaşi. Aceasta a fost organizată de Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ - Moreni, în
Centrul de cercetare şi documentare „Ştefan cel Mare“ al Mănăstirii Putna, înfiinţat la 2 ianuarie 2005 cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, organizează,
Sâmbăta trecută, de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel
Credincioşii din mai multe zone ale Moldovei au participat duminică, 30 august 2015, la slujba Sfinţiri Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Huşi. Cu acest prilej, locaşul de închinare a primit al doilea ocrotitor
Oare ce sună mai bine: patru zile la mare, patru zile la munte, patru zile cu amicii din cartier... sau patru zile cu 110 potenţiali prieteni, oameni minunaţi şi frumoşi, pe care-i cunoşti... sau nu-i cunoşti,
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Buhuşi va găzdui, în perioada 31 august - 5 septembrie 2015, săptămâna duhovnicească, sub genericul „Privegheaţi şi vă rugaţi“. Evenimentele sunt organizate de
Credincioşii din Parohia Hrişcani a Protopopiatului Botoşani au găzduit ieri, 30 august 2015, cel mai semnificativ eveniment religios care s-a desfăşurat vreodată în parohia lor, respectiv sfinţirea bisericii
Credincioşi din întreaga zonă a Moldovei, dar şi din alte judeţe ale ţării au venit şi în acest an la hramul Mănăstirii Secu din judeţul Neamţ, care şi-a sărbătorit sâmbătă, 29 august 2015, hramul
La Biserica „Sfântul Ioan“ din Bacău a fost organizată joi, 27 august 2015, conferinţa cu tema „Parohia şi mănăstirea - două mâini, aceeaşi lucrare de întărire şi înnoire duhovnicească a omului“.
„În vremea aceea, adunându-se mulțime de oameni, Iisus a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (†1920) s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, o localitate din provincia Tracia (astăzi în Turcia). Din botez a primit numele Anastasie. După primii ani de şcoală a


