Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Repere şi idei Sculptorul Iftimie Bârleanu - un continuator al tradiției prieteniilor artistice ieșene (II)

Sculptorul Iftimie Bârleanu - un continuator al tradiției prieteniilor artistice ieșene (II)

Un articol de: Grigore Ilisei - 15 Oct, 2019

Întâlnirile sculptorului Iftimie Bârleanu cu intelectualii ieşeni, precum aceea cu profesorul universitar Constantin Ciopraga, nişte nesfârşite taifasuri, erau şi prilejuri de cunoaştere a omului. Un prelung exerciţiu de sondare psihologică. Creatorul formelor şi jocului cu iluziile, cum inspirat spune Corneliu Baba, se consacra cu voluptate şi devoţiune acestei îndeletniciri. Rezultatul se regăsea într-o expresivitate ce trecea dincolo de epidermă. O dovedeşte indubitabil portretul profesorului Constantin Ciopraga. Răzbate din modelajul chipului un palpit de bogată viaţă lăuntrică. Gravitate academică, dar şi o înfiorare, o fin perceptibilă vibraţie.

Studierea psihologiilor reprezintă una dintre desfătările artistului şi unul dintre profiturile pe care el le trăgea din aceste prietenii ţesute vreme de decenii. Mai deschis, sau mai tainic, sculptorul modelează sau ciopleşte chipurile celor care-i devin afini. Otilia Cazimir, „poeta sufletelor simple”, îl fascinează cu tumultul de viaţă lăuntrică, cu bunătatea ei maternă. Bate deseori drum la casa din strada Bucşinescu, o tocmire de acareturi de vechi târg moldovenesc, cu grădină potopită de flori, de părăluțe şi ochiul-boului, de vâzdoage şi petunii. Aici duduia Otilia împărățea peste lumea celor ce nu cuvântă şi cuvânta omenirii despre minunăţiile vieţii. Dar în chipul ei de Sfânta Vineri sculptorul citea degrabă o durere gemătoare, tipărită pe obrazul cel cerat şi neted. E un suflet pâclișit, împins în smârcuri de tristeţe şi singurătate. Iftimie Bârleanu, venit din lumea satului cu arta citirii din priviri a cotloanelor sufletului omenesc, percepea repede această suferinţă izvorâtă din tânga după George Topîrceanu, cel plecat dureros de devreme la cele veşnice. Când a purces la săvârşirea portretului Otiliei Cazimir, el învăluia chipul în marama acestei pătimiri de strat profund. Dădea la iveală o întruchipare giacomettian măiestrită în lemn. O încremenită îndurerare ce te duce cu gândul la o ţărancă, pe faţa căreia stau scrise ca într-un răboj toate necazurile lumii ce-au podidit-o.

Iftimie Bârleanu a creat o galerie de portrete şi în cazul fiecăruia dintre acestea a găsit sunetul, amprenta de individualitate, tonul particular. Aici lecţia lui Ion Irimescu a fost esenţială. De la acesta a învăţat că nu trebuie să te împiedici când portretizezi pe cineva, în detalii nesemnificative, ci să te opreşti la ceea ce este definitoriu, ca să relevi astfel trăsăturile ce pecetluiesc o fiinţă umană. Să-i găseşti grăuntele de umanitate al acesteia şi numai al acesteia.

În jurul lui Iftimie Bârleanu au gravitat mulţi intelectuali de marcă ai vremii. Cu cei mai mulţi a legat prietenii, cu toţi a fost într-o empatie spirituală. L-a iubit pe George Lesnea. I-a sculptat chipul şi i-a prins meşteşugit neastâmpărul minţii şi bunătatea inimii, aceea care i-a făcut pe cronicarii timpului să califice epigramele lui drept nişte madrigaluri. Plăsmuirea sculpturală eternizează esenţa duhului lui Lesnea, aşa cum el a rămas în memoria urbei şi cum îl zugrăveam în prefaţa cărţii „Cu George Lesnea prin veac”: „... peste tot unde bântuia, miraculos parcă pretutindeni în Iaşi, el deşerta amintirile, inepuizabile, stătea de vorbă cu toţi care-i ieşeau în cale, desfătându-i cu vorba cu miros de busuioc şi sufletul precum pâinea scoasă din cuptor. Era aromitor şi cuceritor. Un continuu freamăt şi neastâmpăr. Oral prin excelenţă. Rostitor de har. Spontan cu îmbelşugare. Glasul lui scapetizat avea o sonoritate ademenitoare. Era clopoţelul care râde până la lacrimi din esenianul univers tălmăcit de el cu atâta inspirațiune genială. În jurul lui se crea un câmp magnetic”.

Prieteniile au jucat un rol important şi fericit în viaţa şi creaţia sculp­torului Iftimie Bârleanu. Cultivând confratern prietenia, artistul se înscrie în marea şi nobila tradiţie ieşeană. Prieteniile artistice au fost la Iaşi creatoare de climat. Boema, suflet din sufletul cetăţii, a avut frumuseţea ei inefabilă, dar, în acelaşi timp, s-a răsfrânt şi a irigat actul creator. Prieteniile artistice au înflorit cel mai bine în grădinile unor grupări culturale ce-au animat viaţa aşezării. Acestea jalonează istoria culturală a Iaşilor şi perioadele cele mai fertile coincid cu momentele faste, de vârf, din existenţa lor. Iftimie Bârleanu şi-a găsit modalitatea proprie de inserţie în ambianţa culturală ieşeană. N-a fost partizanul boemei, dar a crezut puternic şi sincer în valoarea modelatoare a prieteniei artistice şi a tras foloase spirituale din aceste raporturi amicale, lărgindu-şi orizontul, dobândind din plin sentimentul solidarității, al comuniunii. Important este mai ales impactul prieteniilor artistice asupra operei sale, care încorporează toate aceste trăiri şi experienţe; sculptorul găsind pentru acestea expresia originală şi durabilă.