Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Conferinţă despre războiul din Ucraina la Oradea
Muzeul Ţării Crişurilor Oradea - Complex Muzeal, împreună cu Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Centrul de Studii Interdisciplinare Oradea-Chișinău al Academiei Române și Școala Doctorală de Istorie a Universității din Oradea, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, organizează, azi, 23 noiembrie 2022, la ora 17:00, o nouă conferință în cadrul seriei „Colocviile Muzeului Țării Crișurilor”, iar protagonist va fi prof. univ. dr. habil. Mihai Răzvan Ungureanu, unul dintre cei mai importanţi specialiști pe teme de securitate și geopolitică din România. Conferinţa „Războiul din Ucraina. Câteva considerații” este moderată de prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa, manager al Muzeului Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, în timp ce prezentarea invitatului îi revine prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș. Călătoria academică își are fundamentele în formarea și expertiza pe care invitatul le are, acesta fiind istoric, diplomat și om politic, ocupând de-a lungul timpului înalte demnități, precum director al Serviciului de Informații Externe al României, ministru de externe și prim-ministru al Guvernului României. Evenimentul are loc în sala de conferințe a instituției muzeale, informează pagina de Facebook a Muzeului Ţării Crişurilor Oradea.