Credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Devesel, Protopopiatul Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, au participat duminică, 20 septembrie, la sfințirea bisericii parohiale și la
Credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Devesel, Protopopiatul Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, au participat duminică, 20 septembrie, la sfințirea bisericii parohiale și la
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, un sobor de nouă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române a sfințit pictura Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur
Duminică, 20 septembrie, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Slobozia, judeţul Ialomiţa, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, înconjurat de un
În ziua de prăznuire a Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, 18 septembrie, la Catedrala Veche din Arad, unde vreme de două decenii acesta a slujit și a propovăduit cuvântul Evangheliei mântuirii, după slujba
În contextul sărbătorii Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, o delegație a Bisericii Ortodoxe din Grecia, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Varnava, Mitropolit de Neapolis și
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei „Sfântul Cuvios Evin din Munster” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Monasterevin, comitatul Kildare, Irlanda, au avut
Miercuri, 9 septembrie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda cu prilejul celui
La începutul anului școlar 2026‑2027, Parohia Andronache din Protoieria Sector 2 Capitală a venit în întâmpinarea unor copii care au nevoie de sprijin, oferindu‑le ghiozdane complet echipate cu rechizite. Cu aj
Joi, 10 septembrie, a avut loc o nouă întâlnire cu beneficiarii Cantinei sociale „Sfânta Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. A
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Eparhia Sloboziei și Călărașilor, prin Serviciul de asistență comunitară - Biroul de asistență socială, în parteneriat cu Asociația socio‑culturală „Matei Basarab”, a oferit sprijin copiilor proveniți din familii aflate în dificultate la începutul noului an școlar. În perioada 1-4 septembrie 2026, 42 de copii au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, în valoare totală de 7.600 de lei. Beneficiarii sunt înscriși în anul școlar 2026-2027 și participă periodic la activitățile educative și social‑filantropice desfășurate de Episcopia Sloboziei și Călărașilor împreună cu partenerii săi sociali.
Vineri, 11 septembrie, 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, „Sfântul Dumitru”-Slobozia, Cuza Vodă, Slobozia Nouă 1 și Amara 1, ale Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, au primit ghiozdane, articole vestimentare și încălțăminte necesare pentru a începe școala în condiții mai bune.
La Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Jugureni, Protoieria Găești, județul Dâmbovița, a avut loc joi, 10 septembrie, o acțiune social‑filantropică desfășurată cu binecuvântarea
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
Pe întreaga durată a lunii octombrie, la Iași se vor desfășura peste 50 de evenimente culturale incluse în programul Sacrum Iași Art Festival. Manifestarea este organizată prin participarea Primăriei Iași,
La Palatul Suțu din București a fost vernisată recent expoziția temporară „Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București”. Potrivit informațiilor publicate pe
O frescă imensă reprezentând un misterios oraş roman, dar şi unul dintre cele mai mari mozaicuri cunoscute din epoca imperială vor putea fi admirate în cadrul noului Muzeu al termelor lui Traian, care și-a
În Aula Academiei Române - Filiala Iași se va desfășura, în perioada 9-10 octombrie 2026, Conferința națională cu tema „Spiru Haret 175. Școala - Reformatorul societății românești”. Potrivit
În contextul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă „Cornetti” din Craiova, restauratorii au descoperit o serie de picturi murale vechi de o sută de ani. Acestea se află în holul
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
Ministerul rus de Externe a promis represalii după ce Republica Moldova a expulzat un diplomat rus, transmit Reuters şi EFE. „Partea rusă îşi rezervă dreptul de a răspunde cum se cuvine deciziei ostile şi
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, candidată la preşedinţie din partea Partidului Democrat, câștigă teren în sondaje în faţa adversarului republican Donald Trump în câteva dintre statele indecise care pot
Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a dispus sistarea tragerilor cu rachete antigrindină în judeţul Prahova după ce peste 90% dintre fermieri au solicitat acest lucru, sub semnătură. Oficialul a atenționat că
Valoarea producţiei agricole a crescut anul trecut cu 0,6%, comparativ cu anul precedent, totalizând 109,89 miliarde de lei în preţuri curente, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică
Termenul limită până la care rentierii agricoli pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricole este 2 septembrie 2024, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat Ghidul solicitantului pentru înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol, activitate finanţată prin intermediul intervenţiei
O tomată specifică soiului Beefsteak a depăşit recordul de 1.100 g înregistrat anul trecut la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău, ajungând anul acesta la 1.220 g. „Este o
Aproximativ 1,55 milioane de persoane erau angajate anul trecut în sectorul sportului în Uniunea Europeană, reprezentând 0,76% din totalul persoanelor angajate, în creştere cu 2,2% comparativ cu cele 1,51 milioane
Sesiunea din acest an a programului Casa Verde Fotovoltaice va demara la finele lunii august, a anunţat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu Neculaescu. Bugetul programului doar pentru
În primul semestru al acestui an, 101.422 de persoane și-au găsit un loc de muncă datorită măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă implementate de structurile teritoriale ale Agenţiei Naţionale
Ministerul Sănătăţii a anunţat suplimentarea cu 200 de milioane de lei a bugetului acţiunilor prioritare din spitale, cu o alocare iniţială în ianuarie 2024 de 330 de milioane de lei, principalele componente
O fabrică de confecţii din Botoşani va disponibiliza, în perioada imediat următoare, peste 160 de angajaţi. Potrivit directorului executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM)
Compania Naţională Poşta Română şi Fundaţia Poşta Română organizează, în perioada 2-4 august, la Iaşi, ediţia a 44-a a Marşului Factorilor Poştali, cea mai longevivă competiţie profesional-sportivă
În cadrul celei de-a 46-a reuniuni anuale a Comitetului ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), desfăşurată recent la New Delhi, India, s-a decis înscrierea a 26 de noi situri pe Lista patrimoniului
La Palatul Victoria, a fost semnat luni parteneriatul „Şanse egale pentru o viaţă independentă”, încheiat între Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România (CNDR) şi Autoritatea Naţională pentru
Temperaturile medii ar putea fi mai ridicate decât în mod obişnuit şi în ultima lună de vară, dar încă nu putem spune cu siguranţă că luna august va fi mai caldă decât iulie, a declarat, pentru Agerpres, di
Înotătorul român David Popovici (19 ani) a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, luni seara, după o cursă cu un final dramatic, în care a reușit să îl
Consiliul Judeţean Buzău a iniţiat procedura de revalidare a „Ţinutului Buzăului” ca Geoparc UNESCO, vizita de evaluare a specialiștilor urmând să se desfăşoare în 2025. Statutul a fost obținut în luna
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza, în luna august din acest an, 86 programe de formare profesională pentru un număr de 1.253 de persoane, a anunţat instituția. Cursurile
Romfilatelia a introdus în circulaţie, în 26 iulie, emisiunea filatelică „Paris 2024”, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice de Vară 2024. Compusă din şase mărci poştale, o coliţă dantelată şi două
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în Sala „Lapidarium”, va fi deschisă, în perioada 1 august - 1 septembrie 2024, microexpoziția „Leul de hârtie: biletele Ministerului Finanțelor
Două situri din România au primit sâmbătă acceptul pentru a fi incluse în Lista patrimoniului mondial UNESCO, decizia fiind luată în cadrul celei de-a 46-a sesiuni a Comitetului patrimoniului mondial ce se
Consiliul Uniunii Europene a deschis proceduri oficiale de deficit excesiv contra a șapte state membre (Franţa, Italia, Belgia, Ungaria, Malta, Polonia şi Slovacia) şi a decis, în cazul României, să mențină
Ziua Imnului Naţional a fost sărbătorită, ieri, prin ceremonii militare în toate garnizoanele din ţară, a transmis Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La Bucureşti, cu acest prilej, în Piaţa Tricolorului
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului, și cerea milostenie. Și, auzind că este
Fraților, toate le-a supus Dumnezeu sub picioarele Fiului Său și, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toți. Iar pe voi v-a făcut vii, cei
Sfântul Apostol Codrat (^130) a fost ucenic al Sfinţilor Apostoli. A propovăduit Evanghelia în mai multe locuri, dar mai ales în Atena, unde a şi fost episcop. „Pentru apărarea creştinilor persecutaţi, el a sc
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 469-470 „(Schimonahia Tavefta Ursache) a fost cea mai aleasă stareță a Mănăstirii Agapia din secolul XIX
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
În fiecare zi folosim sute, poate chiar mii de cuvinte fără să ne gândim prea mult la felul în care sunt alcătuite. Vorbim, citim, scriem, comunicăm și mergem mai departe. Uneori însă, o singură literă ne
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


