Marți, 22 septembrie, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au desfășurat o activitate de
Marți, 22 septembrie, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au desfășurat o activitate de
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat luni, 21 septembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Dunavățul de Jos, judeţul Tulcea, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, unde a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la slujbă participând credincioșii din comunitate.
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Cociuba Mare, Protopopiatul Tinca, duminică, 20 septembrie. Cu acest prilej, au fost sfințite lucrările de restaurare și înnoire realizate la sfântul lăcaș.
Așezământul monahal închinat „Înălțării Sfintei Cruci” din Petroşniţa, judeţul Caraş-Severin, a fost vizitat duminică, 20 septembrie, de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care a săvârşit în acest loc şi Sfânta Liturghie.
Credincioșii Parohiei Păiușeni din Protopopiatul Sebiș, judeţul Arad, au avut bucuria duminică, 20 septembrie, de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei „Sfântul Cuvios Evin din Munster” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Monasterevin, comitatul Kildare, Irlanda, au avut
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din comunitate au beneficiat, în mod gratuit, de consultații medicale de specialitate și investigații, oferite de o echipă de medici voluntari.
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
La începutul anului școlar 2026‑2027, Parohia Andronache din Protoieria Sector 2 Capitală a venit în întâmpinarea unor copii care au nevoie de sprijin, oferindu‑le ghiozdane complet echipate cu rechizite. Cu aj
Joi, 10 septembrie, a avut loc o nouă întâlnire cu beneficiarii Cantinei sociale „Sfânta Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. A
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Eparhia Sloboziei și Călărașilor, prin Serviciul de asistență comunitară - Biroul de asistență socială, în parteneriat cu Asociația socio‑culturală „Matei Basarab”, a oferit sprijin copiilor proveniți din familii aflate în dificultate la începutul noului an școlar. În perioada 1-4 septembrie 2026, 42 de copii au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, în valoare totală de 7.600 de lei. Beneficiarii sunt înscriși în anul școlar 2026-2027 și participă periodic la activitățile educative și social‑filantropice desfășurate de Episcopia Sloboziei și Călărașilor împreună cu partenerii săi sociali.
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
În perioada 24 septembrie - 15 octombrie, Institutul Cultural Român (ICR) va marca, la Bucureşti, Beijing, Lisabona, Londra, Madrid, Praga, Tokyo, Varşovia, New York, Stockholm, Tel Aviv, Atena şi Belgrad, Ziua
La Palatul Suțu din București va fi vernisată, pe 25 septembrie, de la ora 17:00, expoziția intitulată „Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani”. Proiectul expozițional
Scriitorul și jurnalistul Tudor Călin Zarojanu și-a împlinit, sâmbătă, 19 septembrie, un vis mai vechi - acela de a reveni pe scenă într-un recital actoricesc. În Sala „Tancred Bănățeanu” a Muzeului
Doina Lemny, curatoarea expoziției „Brâncuși și muzele sale”, deschisă recent la Art Safari New Museum din Piaţa Amzei, București, va oferi un nou tur ghidat în expoziție, joi, 24 septembrie, de la ora
Istoricul Cezar Petre Buiumaci va participa la cea de-a 42-a Întâlnire a Societății pentru Cercetarea Crucilor de Piatră organizată la Muzeul Aš, Cehia, care va avea loc la 3 octombrie 2026. „În cadrul
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Ne preocupăm de sănătate, de cele mai multe ori, atunci când ceva nu mai este în regulă. O durere care persistă, o stare de oboseală neobișnuită sau un rezultat modificat al unei analize ne determină să
Ecografia musculoscheletală (MSK) este o metodă imagistică neinvazivă, bazată pe ultrasunete, care permite evaluarea în timp real a mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, nervilor periferici, articulațiilor și a
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Producţia agricolă a României a crescut în primul semestru din 2010 cu 1,8 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, preşedintele INS, Vergil
Proiectul "Calitate şi productivitate prin asigurarea sănătăţii şi securităţii angajaţilor", demarat la 1 august 2010, cu fonduri europene, a fost lansat oficial astăzi, urmând a se desfăşura pe o perioadă
Funcţionarii publici vor intra în greva generală pe 27 septembrie, pe termen nelimitat, a anunţat, astăzi, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu. "Termenul grevei poate
Peste 50 de agenţi economici români şi-au anunţat participarea la o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi ce va fi organizată, vineri, 24 septembrie 2010, de Agenţia Municipală pentru
Proiectul strategic "Creşterea accesului la servicii de prevenţie medicală primară pentru copiii şi adolescenţii din România. Alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică în rândul copiilor şi
Societatea Română de Pneumologie alături de Pfizer România, cu sprijinul Asociaţiei Aer Pur şi al Reţelei Europene pentru Prevenirea Fumatului, anunţă lansarea unei campanii de informare pe tema renunţării la
CFR Călători informează că, în data de 14 septembrie 2010, va avea loc o grevă a personalului feroviar din Grecia, iar din această cauză, între staţiile feroviare greceşti Kulata – Thessaloniki şi retur, c
Enel Distribuţie Muntenia va întrerupe, astăzi, alimentarea cu energie electrică în unele zone din Capitală ca urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparaţii şi modernizări în reţeaua de distribuţie,
Calitatea vieţii în fosta RDG a progresat în mod clar după douăzeci de ani de la reunificare, atât pe plan economic cât şi în ceea ce priveşte educaţia şi sănătatea, indică datele unui studiu citat de
Directorul Serviciilor Antiteroriste franceze, Bernard Squarcini, a apreciat că riscul de comitere a unui atentat terorist în Franţa "nu a fost niciodată atât de mare". "Astăzi ne aflăm la acelaşi nivel de
Turcii au conferit, duminică, o victorie netă Guvernului islamo-conservator, votând clar pentru reforma constituţională care limitează puterea ierarhiei judiciare şi Armatei, două bastioane ale laicităţii.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) apreciază că pieţele muncii sunt într-o "stare înfricoşătoare", în condiţiile în care tot mai multe persoane nu pot găsi un loc de muncă pentru o perioadă mai lungă de ti
Ministerul Sănătăţii a informat, ieri, că s-a înregistrat încă un deces din cauza virusului West Nile, fiind înregistrate în România alte nouă cazuri de îmbolnăviri. Astfel, de la descoperirea virusului
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat că proprietarii de terenuri nelucrate, care nu îngrijesc şi nu curăţă suprafeţele respective, vor fi penalizaţi cu o sumă de 50-60 de euro pe hectar.
Peste 1.400 dintre copiii născuţi în ultimul an în Italia au murit la naştere, iar ginecologii sunt doctorii cu cele mai multe procese penale din categoria medicilor, informează Societatea Italiană de Ginecologie
RATB pune la dispoziţia doritorilor marţi, 14 septembrie, cu ocazia praznicului Înălţării Sfintei Cruci, nouă trasee turistice care vor asigura legătura între Bucureşti şi mânăstirile şi bisericile din
Consiliului Naţional al CNSLR Frăţia a decis, astăzi, organizarea unui miting de protest în Capitală urmat de un marş în data de 22 septembrie, la care vor participa circa 20.000 de membri, a declarat Marius
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, va susţine formele de sprijin pentru agricultura ecologică, dar nu va renunţa nici la cele pentru agricultura intensivă, dacă sunt competitive şi nepoluante. "Am de gând
Leul s-a apreciat, astăzi, cu 0,21 la sută faţă de euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,2630 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,93 bani comparativ cu
România a câştigat 27 de medalii şi premii speciale la cea de-a X-a ediţie a Salonului Internaţional de Inovaţii si Investiţii de la Moscova, pentru cele 20 de invenţii cu care Autoritatea Naţională pentru
Cea de-a treia ediţie din acest an a campaniei "Marea Debarasare" se va desfăşura în zilele de 2 şi 3 octombrie, potrivit unui anunţ al Ministerului Mediului şi Pădurilor. Amânarea campaniei are drept cauză
Ministerul Sănătăţii a informat, astăzi, că s-a înregistrat încă un deces din cauza virusului West Nile şi alte nouă cazuri de îmbolnăviri. Astfel, de la descoperirea virusului în ţara noastră, numărul
Creditele în euro sunt mai oportune pe termen scurt, deoarece dobânda este în uşoară scădere, iar cursul relativ stabil, a apreciat directorul de Investiţii la Eureko Pensii, Radu Crăciun, într-o conferinţă de
Regia Autonomă de Transport Bucureşti reînfiinţează liniile preorăşeneşti 406, 422, 408, 428 şi 460, care vor circula de astăzi, informează un comunicat al RATB. Transportul preorăşenesc de călători pe
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce
Fraților, mie, celui mai mic decât toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăția lui Hristos de nepătruns și să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din
„Când Domnul şi Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul Tatălui, pregătea venirea Sa în lume, care avea să se facă prin zămislirea de la Duhul Sfânt în pântecele Fecioarei Maria, a socotit să ve
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 399-400 „(Mitropolitul Veniamin Costachi spunea): - Iubiții mei fii și frați! Dacă adevărata glorie,
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
Între neînțelegerile și controversele privitoare la dosarul Rugului Aprins persistă și aceea despre rolul părintelui Andrei Scrima, implicit al teologului creștin-ortodox Olivier Clément. Fiindcă articolul
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


